Bartolomeu si Stupini, cartiere defavorizate

Bartolomeu si Stupini, cartiere defavorizate

0 194

Conferinta de presa la PNL Brasov. Printre ziaristi si alta lume, cu liber la intrebari sau discutii. Cetateni ai Brasovului dornici sa auda ce ar putea oferi aceasta formatiune politica, dar si pentru a-si rabufni cuiva pasurile.

Astfel, in sala s-au afla si o serie de locuitori din zona Bartolomeu-Stupini, care au reclamat faptul ca investitiile in infrastructura in cele doua cartiere lasa mult de dorit, in special in privinta amenajarii strazilor si a asigurarii transportului in comun.
In acest sens, cei in cauza au dat si exemple, cum ar fi strazile Mircea Eliade si Baciului, despre care au spus ca au fost asfaltate partial sau doar cu stratul de uzura, precum si al unor artere de circulatie, de genul strazilor Barsei, Izvorului, Fagurelui si Tamplarilor, unde nu exista nici macar piatra pe carosabil, trotuarele sau trecerile pentru pietoni lipsind complet.

Legat de transportul in comun, reprezentantii locuitorilor din Stupini au spus ca nu exista nicio cursa care sa-i lege de municipiu, iar cei din Bartolemeu au afirmat ca si-ar dori extinderea celor doua linii existente, respectiv 28 si 18.

Referitor la aspectele sesizate, purtatorul de cuvant al Primariei Brasov, Sorin Toarcea, a declarat: „In Bartolomeu se face tot ceea ce este posibil ca pana la venirea iernii sa fie asfaltate cat mai multe strazi, daca nu chiar toate. In cartierul Stupini o parte dintre strazi au fost asfaltate, iar altele au ramas la stadiul de drum impietruit fiindca nu au fost introduse retelele de utilitati. Speram ca lucrarile pe care le efectueaza in zona Compania Apa sa fie finalizate rapid, moment cand se va trece la asfaltare”.

Legat de problema transportului in comun, Toarcea a mentionat ca se fac demersuri pentru introducerea unor noi trasee.

Asa ca, stupari si bartolomisti, fiti linistiti: se va face. Asa cum se va face treaba si in alte cartiere, care nu prezinta situatii mult diferite fata de ceea ce se intalneste in cele doua cartiere care au „lacrimat”. Insa toti nemultumitii ar trebui sa tina cont ca nu mai este an electoral pentru locale, deci mai este timp pana prin 2012, nu-i asa?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.