Bartolomeu Anania – un Lapusneanu pe stil brancovenesc
In ciuda butoaielor cu pulbere pe care le ingramadesc de o luna incoace sub arhiva cu presupusele dosare de Securitate ale preotimii, CNSAS se codeste, insa, sa scapere amnarul. Membrii Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii nu binevoiesc sa vina la serviciu si sa faca cvorumul necesar. In felul acesta, se amana suspect emiterea unor diagnostice clare in cazul preotilor banuiti a fi ramas cu oarece tulburari de vedere si de auz dupa ce si-au ascutit ochiul si urechea in slujba Securitatii.
Atitudine la limita indolentei si responsabilitatii. Granita in zona careia se invart si declaratiile lui Mircea Dinescu, interfata mai sloboda la gura a CNSAS-ului, care dezvaluia de curand ca raposatul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plamadeala, i-ar fi cerut lui Ceausescu intr-o scrisoare privata sa-l inainteze la gradul de general.
Oricat de picant este detaliul comunicat presei de catre Dinescu, nu reuseste sa abata atentia ziaristilor si a clerului de la succesiunea unui alt inalt ierarh, trecut la cele vesnice cu nici o luna in urma. Pentru moment, batalia surda declansata de preluarea mostenirii spirituale – dau si lumesti – a fostului Patriarh Teoctist este suficient de suculenta in amanunte din tabara pretendentilor la scaunul de sef al BOR. Pe masura ce se apropie data alegerii de catre Colegiul Electoral Bisericesc a noului Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane, se dezleaga baierele boccelei cu orgolii si pofte deloc cucernice ale unor inalte fete bisericesti.
Nici presa nu sta cu mainile in san. Nu doar ziaristi si reporteri nedusi la biserica iscodesc trecuturile candidatilor – pana si termenul acesta este neadecvat contextului ecleziastic in care se va desfasura alegerea capului BOR – dar si scriitori imbisericiti si adanc cunoscatori ai tainelor ortodoxiei romanesti sunt angajati in tulburarile preambulului electoral. Intr-unul din ultimele numere ale cotidianului central „Ziua”, care ii gazduieste regulat rubrica, scriitorul Dan Ciachir, voce autoritara in spatiul literar ortodox, ii tamaiaza Mitropolitului Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului Bartolomeu Anania intrarea in competitia la sefia BOR. Ciachir plonjeaza in istoria Romaniei, in preajma tronului brancovenesc, in momentul in care boierii ii propuneau domnului sa ia tronul Moldovei iar acesta se lasa rugat cu orgoliu domnesc.
Trimiterea nu este atat de nevinovat-anecdotica pe cat poate parea la prima vedere. Pe langa aura de maiestate pe care o confera, prin contaminare cu istoria, iminentei participari a cuviosului Anania la alegerile din sanul BOR, encomionul lui Ciachir este si o partizana imixtiune in daravelele bisericesti. Pe care BOR le tine cu strasnicie departe de curiozitatile profane ale mirenilor.
Bartolomeu Anania, imediat dupa moartea Patriarhului Teoctist, nu dadea semne c-ar jindui sa-i ia locul, refuzand sa se numere printre eligibilii la cel mai inalt rang in BOR. Decizia venerabilului prelat aducea atunci cu o mostra de intelepciune si dreapta cumpanire.
Ultima aparitie in presa a Mitropolitului peste nordul si centrul Ardealului pare sa spuna insa ca nu se simte prea confortabil in caftanul domnesc al lui Constantin Brancoveanu, in care l-a drapat Ciachir. Declarand unui ziar central ca „Daca mi-o va cere Sfantul Sinod, voi candida!”, Anania demonstreaza ca Ciachir n-a urcat destul de departe in istorie cu paralela domniei sale. A gresit cam cu doua secole voievodul. De nu s-ar fi oprit la Brancoveanu si s-ar mai fi deplasat doua sute de ani, ar fi dat peste Lapusneanu. A carui butada celebra, cu o corectie neinsemnata, merge unsa pentru a traduce gandul ascuns al lui Anania.
Vifor Rotar
