Baietii nascuti in SUA ar putea fi circumcisi

Baietii nascuti in SUA ar putea fi circumcisi

0 84

Oficialii americani din domeniul sanatatii publice vor sa promoveze circumcizia la scara nationala, pentru a reduce raspandirea virusului HIV. Mai exact, autoritatile vor ca toti baietii nascuti in Statele Unite sa fie supusi acestei interventii, ca preventie fata de raspindirea SIDA, transmite The New York Times.

Subiectul este unul sensibil in SUA si a generat deja mai multe controverse. Discutiile s-au aprins si de aceasta data, chiar daca documentul oficial care cuprinde recomandarile nu a fost inca publicat. Normele vor fi gata la finalul anului si vor fi elaborate de Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor.

Expertii iau in considerare si urmatoarea varianta: pe langa copii, sa fie propusi la acest program si adultii heterosexuali, ale caror practici sexuale ii expun riscului infectarii cu HIV. Specialistii recunosc, insa, ca impactul unui astfel de plan realizat in Statele Unite nu va fi unul semnificativ: procedura ii ocoleste exact pe cei care comporta cel mai mare risc – homosexualii.

Studii recente arata ca in tarile africane afectate de virusul care produce SIDA, barbatii care au fost circumcisi au redus la jumatate riscul de infectare. Cercetarile clinice s-au concentrat, insa, pe barbatii heterosexuali.

Pentru moment, punctul central al planului autoritatilor din domeniul sanatatii este sa recomande operatia in cazul tuturor nou-nascutilor. O strategie de preventie care nu isi va arata efectele imediat, ci peste mai multi ani. De cealalta parte a baricadei, criticii avertizeaza ca programul ii supune pe copii la interventii medicale inutile, fara consimtamantul acestora.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.