Băgați bine de seamă cine vă conduce – aberația legată de concedierea...

Băgați bine de seamă cine vă conduce – aberația legată de concedierea medicilor o crimă cu o singură victimă – poporul român!!!

0 452

„Am văzut în Europa că sunt ţări unde cei care nu vor să se vaccineze nu mai primesc salariu, li se desface contractul de muncă. Eu cred că asta cu desfăcutul contractului de muncă în România pentru medici este puţin extrem, când avem nevoie de medici, mai ales în această perioadă.
S-ar putea să fie penalităţi financiare pentru cei care nu vor să se vaccineze sau să se testeze, pentru că pun în pericol viaţa pacienţilor şi nu este normal aşa ceva, mai ales că sunt cadre medicale.” (Florin Cîțu – 25 septembrie)

Halucinant: Concedierea medicilor ”rebeli”!!!!!!

„În cazul în care nu se prezintă (certificatul digital – n.r.) – avem de-a face cu o persoană din sistemul medical care nu este vaccinată, nu a trecut prin boală şi nu se testează – va fi suspendat contractul individual de muncă, respectiv după 30 de zile de la suspendare poate avea loc şi încetarea contractului de muncă”. (Cseke Attila – 28 septembrie)

Mă vânduților de unde să scoatem alți medici?
Iată ce mai poate să abereze cei care ne conduc.
”În unitățile publice măsura încetării contractului în baza cărora își desfășoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuității activității, ținând cont de faptul că în unitățile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative”.
Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităților publice și private.” ne mai spune ministrul interimar de la Sănătate, udemeristul Cseke Attila.
Mă iresposabililor nu ați văzut că amercanii au inceput să recunoască minciuna cu pandemia? Nu ați văzut că SUA scoate textul PCR din decembrie!
Dacă facem procentul de vaccinare a populației la domeniul medicilor ar rezulta că ar trebui să concediem peste 70% din medicii ce activează în prezent și care putem presupune că nu s-au „înțepat” cu mizeria produsă de BIGPHARMA.

In foto, o imagine din emisiunea din data de 28 Septembrie 2021 a cunoscutului Răzvan Dumitrescu, in care se vede schimbarea de atitudine a americanilor de la FDA. Pentru cei care doresc sî vadă înregistrarea emisiunii din data de 28 Septembrie 2021 a lui Răzvan Dumitrescu, accesați aici.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.