Atenţie la cei ce „ne vor binele”

Atenţie la cei ce „ne vor binele”

1 100

Ce credeţi că s-a petrecut după uşile închise ale Summit-ului G7? Un mare tămbălău, cu meniuri exorbitante, măsuri de securitate costisitoare, forfotă mare de soldăţei C.I.A., D.S.S., M.I.6, B.N.D., F.S.B., Serviciul Secret al Vaticanului, care s-au împiedicat unii de bombeurile celorlalţi. Pe lîngă discuţiile de fandoseală privind falsa încălzire globală (care încălzire, cînd Europa şi întreaga planetă tremură de frig şi e udă de ploi torenţiale în luna iunie), şacalii „Vestului Sălbatic” au tras cu dinţii a pagubă de caravana chineză.
Beijingul a respins în mod repetat încercările puterilor occidentale de a controla şi demola economia Chinei, puteri care abuzează încă de o mentalitate imperială învechită, avidă de putere şi profit. China a punctat clar: „Vremea în care grupurile „mici” de ţări decideau soarta lumii a apus”.
Evidenţierea Chinei ca o putere globală de frunte este privită cu teamă de S.U.A. şi de către alţi lideri interlopi ai lumii, motiv pentru care, gruparea mafiotă mondială, în frunte cu senilul şi contestatul din start, Biden, caută motive să-i reteze picioarele.

Cu toate că mai multe oraşe şi primării ale ţării noastre sînt înfrăţite cu oraşe ale Chinei, avînd relaţii economice binevenite (Galaţi, Cluj-Napoca, Constanţa), Iohannis a dat mereu cu stîngul în drepturile Chinei, fiind de partea mafioţilor occidentali.  
Întîlnirea G7 a fost de fapt un pandantiv complex atîrnat pe lanţul Marii Resetări Mondiale. Liderii marilor puteri din grupul celor şapte ţări industrializate (G7) nu s-au reunit să caute soluţii crizelor globale, aşa cum a sunat titulatura reuniunii. G7 adună laolaltă slugoii globalişti ai Ocultei Mondiale, care primesc ordine criminale şi metode de distribuţie a acestora.
Sub pretextul Plan-demiei „C19”, călăii din G7 au mai redus populaţia Globului cu cîteva milioane de capete, au infectat alte cîteva sute de milioane, prin proceduri medicale criminale planificate.
Reuniunea G7 a fost un exerciţiu de ipoteze şi planuri înaintea „Marii Resetări”, avînd la bază „Protocoalele de la Toronto” dezvăluite de jurnalistul de investigaţii, Sergio Monaste, asasinat la puţin timp după dezvăluire.

Fals tratat de vânătoare”, false şi fioroase măşti, aceeaşi „moarte pe bandă de magnetofon”, răspîndită în lume prin gura decrepitului Joe Biden în deschiderea G7 din Cornwall, Regatul Unit: „Datoria noastră umanitară este să salvăm cât mai multe vieţi”.  Să-și salveze propria lor viaţă, poate! Motiv pentru care, S.U.A. donează 500 de milioane de vaccinuri anti-Covid (deja compromise) către ţările sărace, sigur, cu scopul „rarefierii” săracilor care fac umbră planetei degeaba, zic ei.
Alături de PDG-ul Pzifer, Albert Bourla şi reprezentanţii criminalei OMS, Biden a cerut ţărilor europene să nu lase jos garda vaccinării, pentru că planul morţilor nu a fost atins şi va fi nevoie să expulzeze în lume un alt val de virusuri. Achiziţionarea a 500 de milioane de doze de vaccin de la „Pfizer/BioNTech” pentru a dona altor ţări care au nevoie este „cea mai mare comandă şi donaţie de vaccinuri făcută vreodată de o singură ţară şi un angajament al poporului american de a ajuta la protejarea populaţiilor din întreaga lume împotriva Covid-19”, a afirmat Biden. O bilă albă pentru killerul în cauză din partea Ocultei Mondiale, pe motivul susţinerii acestor planuri malefice.

G7” a prefigurat abuzurile pe care oamenii planetari  vor fi nevoiţi să le suporte sub pretextul noilor „pandemii”, create pe lamela laboratoarelor clandestine, dar şi planurile ipocrite, de falsă îngrijorare, pe care le vor manifesta globaliştii pentru sănătatea lor. În aceeaşi notă, Statul Român, care îşi jupoaie proprii cetăţeni şi nu ştie în ce chip să-i mai jecmănească, să-i mai stoarcă, e foarte „îngrijorat” de sănătatea lor. Iată de ce Guvernul de impostori de la Bucureşti a lansat programul „Mici contra vaccin”. Ce penibil! Copiem de la americani cu ghiotura. Din America au plecat toate relele în lume. În urmă cu cîteva săptămîni primarul New Yorkului oferea burgeri şi cartofi prăjiţi celor ce se vaccinau! Dacă eşti ascultător, primeşti bomboane! Cam aşa arată acum, în România, campania de vaccinare! Şi mai vrem ca cineva să ne ia în serios ca stat! Ideea de a le oferi mici oamenilor care vin la vaccinare a dat roade.  Şi nu orice fel de mici, ci faimoşii mici de Obor.
În prima zi de funcţionare a centrului de vaccinare deschis în Piaţa Obor din Bucureşti, unde fără adeverinţă de imunizare nu poţi intra la terasa cu mici,  a fost coadă la vaccinare şi mici. Oameni săraci şi alte clase defavorizate, pentru că la acest capitol România este fruntaşa Europei, au stat la coadă să fie vaccinaţi în schimbul unei porţii de mici! Campaniile de vaccinare din ţara noastră nu sînt de informare, de asigurare, ci de presiune şi, iată, de mituire cu pomana micului.

Românii au fost transformaţi în pomanagii. E ruşinos şi lipsit de demnitate să accepţi milogeala şi animalizarea călăilor! Unii s-au vaccinat la fel de uşor şi fără minte, precum au votat de fiecare dată la alegeri! De trei decenii votacii naivi au pus ştampila pe cei mai lipsiţi de scrupule impostori pentru mici şi bere! Vacciniştii şmecheri au constatat că schema funcţionează, iar la rapel, probabil, vor oferi şaorma şi bere.
La circul de vaccinare din Obor, un „client nedisciplinat” le-a făcut-o: a mîncat porţia de mici, dar n-a mai acceptat să se vaccineze. Scandal mare a fost, dar, vedeţi, mai iau şi ţeparii ţeapă, nu?
La fel ca povestea cu buturuga mică. Şi totuşi, nu toţi românii au căzut în plasă. Peste jumătate din centrele de înţepare aseptică din ţară rămîn în continuare goale.
Pînă acum niciuna dintre ţintele de vaccinare ale Guvernului n-a fost atinsă. Cîţu a promis în repetate rînduri că, la 1 iunie, cel puţin 5 milioane de oameni vor fi vaccinaţi. Statisticile arată că  această cifră va fi atinsă la sfîntul aşteaptă.
Cînd un produs anume, fie el medical sau alimentar, e promovat cu atîta agresivitate ca fiind un lucru bun, nu noi sîntem beneficiarii. Noi sîntem marfa! Ironia e că majoritatea vocilor „pro vaccinare” nu s-au vaccinat. Dacă îi iei la cercetat, afli că tocmai cînd vroiau să se vaccineze, aşa din senin, „au făcut covid” şi s-au imunizat prin el. Exemple ar fi destule: Boris Johnson, prinţul Philip, Macron şi soţia, Ţiriac, soţia lui Cioloş, alte cîteva pupeze din show bizz-ul autohton. Rămîne sub semnul îndoielii chiar vaccinul administrat lui Iohannis şi Cîţu, în faţa camerelor de luat vederi.

Un caz relevant este a CEO-ului Pfizer, Albert Bourla, căruia i s-a refuzat intrarea în Israel pentru că nu avea rapel-ul făcut…, dar el impune lumii şi a treia doză de vaccin.
Nu sînt împotriva vaccinării. Recunosc beneficiile vaccinului istoric. Fiecare este liber să decidă ce face cu soarta lui. Însă nu putem fi  mînaţi ca o oile la tuns.
De ce a fost distrus şi transformat în depozit de tranzit performantul Institut „Cantacuzino”? Fiindcă românii aveau încredere în vaccinurile institutului, fiindcă era o buturugă în calea căruţei globaliste. Nici vaccinul românesc de la „Oncogen” n-a fost pe placul „Guvernului meu”. L-au luat nemţii şi îl fabrică ei.

Experienţa ne spune că atunci cînd guvernul face eforturi disperate pentru un proiect anume, acesta nu este pentru binele cetăţenilor. Dacă vom cerceta atent biografiile călăilor, vom descoperi că tatăl lui Bill Gates a fost un eugenist înrăit. La fel se arată ramura genetică a Dr. Fauci, unde există cîteva exemplare de psihotici. Deci, atenţie la cei ce „ne vor binele”!

Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.