Asociatiile de consumatori, tir la adresa sefului Consiliului Concurentei, un taliban portocaliu...

Asociatiile de consumatori, tir la adresa sefului Consiliului Concurentei, un taliban portocaliu sudat de funcție

0 177

Nemultumiti de recentele declaratii ale sefului de la Consiliul Concurentei, potrivit carora tarifele practicate de service-urile auto ar trebui plafonate, Confederatia Nationala a Federatiilor si Asociatiilor de Consumatori (CONROM) a reactionat transant la afirmatiile lui Bogdan Chiritoiu.

”In Romania exista o economie de piata, in care mecanismul de formare al preturilor pentru produse si servicii se determina in mod liber, prin concurenta, pe baza cererii si ofertei. In acest context, sunt cu totul neavenite orice afirmatii sau luari de pozitie care incurajeaza plafonarea/stabilirea preturilor in functie de criterii arbitrare – in speta nivelul preturilor practicate de reprezentantele auto.
Daca nivelul preturilor ar fi stabilit in raport de preturile practicate de catre reprezentante, acestea din urma ar ajunge sa stabileasca si sa impuna preturile la nivelul intregii piete. Or, in conditiile in care reprezentantele auto reprezinta numai 20% din totalul unitatilor reparatoare existente pe piata, restul de 80% fiind reprezentat de service-urile auto independente, propunerea mentionata ar conduce la situatia in care preturile ar fi stabilite in mod unilateral si arbitrar de catre o fractiune minoritara a agentilor economici de pe piata. In atare conditii, ar deveni imposibil pentru unitatile service independente sa concureze cu reprezentantele, ceea ce constituie, in fapt, concurenta neloiala”, se arată într-un comunicat de presă al CONROM.

Bogdan Chiritoiu la birou2 603x500 Asociatiile de consumatori, tir la adresa sefului Consiliului Concurentei: Atunci trebuie sa parasim UE!
Bogdan Chiritoiu

Analizand mai departe afirmatiile in cauza, Asociațiile de Consumatori le considera nejustificate si pe cele conform carora o majorare a preturilor s-ar datora service-urilor auto, avand in vedere ca, in Romania, preturile politelor RCA au ramas aproape neschimbate timp de aproximativ 15 ani (de la nivelul anilor 2005), in contextul in care atat salariul minim cat si cel mediu a crescut de 4 ori in aceasta perioada.
”In primul rand, apreciem cu totul neoportune manifestarile domnului Bogdan Chiritoiu, inclusiv pentru ca pot conduce la crearea unei presiuni suplimentare asupra organelor decidente (Parlament, Ministerul Finantelor Publice, Autoritatea de Supraveghere Financiara), aflate in plin proces de modificare a legislatiei in domeniul asigurarilor, cu atat mai mult cu cat modalitatea de prezentare a mesajului lasa sa se intrevada o atitudine mai degraba partinitoare, care favorizeaza societatile de asigurare in detrimentul celorlalti participanti pe piata. Faptul ca afirmatiile facute de dl Bogdan Chiritoiu, in calitate de Presedinte al Consiliului Concurentei, pot influenta factorii cu putere de decizie asupra modificarilor ce vor fi aduse legislatiei din domeniul asigurarilor RCA este recunoscut chiar de catre acesta. In cadrul luarilor de cuvant publice realizate, a subliniat faptul ca autoritatea de concurenta, al carui reprezentant este, are un punct de vedere important, membrii acestia fiind „avizatori” si ca pozitia exprimata de acestia „nu este doar un sfat”, intrucat „o sa fie totusi o semnatura pe care trebuie sa o dea.”

In timp ce pentru asiguratori se discuta si se cauta solutii pentru acordarea unor facilitati (necesitatea abrogarii prevederilor ce limiteaza cheltuielile administrative si de vanzare ale politei de asigurare, existenta unor tarife care sunt doar orientative, etc.), pentru service-urile auto se vorbeste despre plafonarea preturilor.
Astfel, Romania a primit scrisoare de la Comisia Europeana sa nu plafoneze cheltuielile administrative ale societatilor de asigurare, deoarece aceste plafonari sunt contrare Directivelor europene, iar pe de alta parte domnul Presedinte al Consiliului Concurentei face afirmatii privind plafonarea serviciilor altor operatori econimici (service-urile auto)! Prin urmare, intregul proces de actualizare a legislatiei din domeniul asigurarilor a fost declansat tocmai din necesitatea armonizarii legislatiei din Romania cu cea existenta la nivel Uniunii Europene, pentru a evita noi sanctiuni si atentionari pe ceasta tema.
Prin urmare, apreciem ca fiind cu totul nejustificat si regretabil faptul ca domnul Bogdan Chiritoiu, in calitate de Presedinte al Consiliului Concurentei, nu a inteles sa isi exercite inaltele competente ce i-au fost stabilite prin lege in mod obiectiv si echidistant, in scopul facilitarii unei dezvoltari durabile a pietei libere in domeniu, ci a ales sa acrediteaze, prin manifestarile sale publice, un mecanism profund anticoncurential cum este plafonarea preturilor”, se mai arată în comunicatul CONROM.

”Sa modificam Constitutia!”
Conform art. 6 alineat (8) si (9) din Legea 132/2017, orice persoana pagubita poate alege in mod liber, fara nicio constrangere service-ul in care doreste sa efectueze reparatiile autovehiculului avariat din culpa unui conducator auto asigurat RCA.
”Atragem atentia Parlamentului Romaniei, domnului Presedinte al Romaniei, Guvernului precum si domnului Bogdan Chiritoiu ca in cadrul celor 10.000 de service-uri independente autorizate isi desfasoara activitatea aproximativ 200.000 de angajati (acestia sunt la randul lor tot consumatori), iar intreaga industrie de intretinere si reparatii auto, comercializare piese de schimb si materiale necesare procesului de reparatii aduc anual la bugetul de stat taxe de miliarde de Euro, iar noi consumatorii dorim sa avem o piata libera , sa putem alege liber, fara nicio constrangere , unde efectuam reparatia autovehiculelor. Nu dorim sa ne intoarcem la economia planificata (mercurial). Daca domnul Bogdan Chiritoiu doreste sa plafoneze tarifele unei industrii, atunci trebuie sa parasim Uniunea Europeana, sa modificam Constitutia si sa limitam tarifele/preturile la toate produsele vandute si serviciile prestate pe piata (alimente, carburanti, energie, salarii, etc).
Domnul Bogdan Chiritoiu, ASF si Uniunea Europeana au atentionat intr-un fel sau altul faptul ca o societate de asigurari isi poate stabili tarife libere la vanzarea politelor de asigurare ( atat la cele obligatorii – RCA, cat si la cele facultative – Casco). Ca drept dovada primele de asigurare practicate de diversi asiguratori difera cu pana la 400% intre acestea.
Cum poate astazi domnul Bogdan Chiritoiu sa recomande tarife libere la asiguratori (la vanzarea politelor catre noi consumatorii), astfel incat asiguratorii isi pot stabili in mod liber pretul de vanzare a politelor de asigurare, iar cand vine timpul sa plateasca o despagubire, aceasta sa fie plafonata de acelasi asigurator care a putut stabili in mod liber pretul de vanzare al politei (si 400% diferenta intre ofertele de RCA)!

Practic, domnul Bogdan Chiritoiu recomanda pe de-o parte ca societatile de asigurare sa stabileasca in mod liber preturile la politele RCA (obligatorii) si Casco (facultative), iar pe de alta parte sa limiteze/plafoneze valoarea despagubirilor achitate de aceeasi asiguratori care si-au stabilit in mod liber preturile de vanzare a politelor de asigurare!
Contrar afirmatiilor domnului Bogdan Chiritoiu conform carora trebuie plafonate tarifele service-urilor, autoritatile trebuie sa constate ca tarifele nu tin pasul cu preturile si riscurile acoperite si nu invers”, susține sursa citată.
Totodata, potrivit CONROM, sunt multe probleme importante la nivel de piata pe care domnul Bogdan Chiritoiu nu le-a adus in discutie, cum ar fi:

Despagubirile achitate in avans de catre asiguratorul RCA
In prezent societatile de asigurari efectueza plata despagubirilor in avans catre persoanele pagubite doar in baza unor cereri de despagubire, fara prezentarea unor documente justificative.Cu banii primiti de la asiguratorul RCA, persoanele pagubite se prezinta la service-uri neautorizate care nu emit facturi fiscale pentru reparatiile efectuate, care monteaza pe autovehiculele persoanelor pagubite piese achizitionate fara facturi fiscale.
Este incontestabil ca acest mod de despagubire (plata despagubirii in avans dupa mecanismul actual) favorizeaza evaziunea fiscala, munca la negru, producand astfel grave prejudicii statului roman.
Tocmai pentru aceste motive eventualele modificari legislative trebuie sa cuprinda dispozitii legale conform carora despagubirile achitate in avans de catre asiguratorul RCA sa fie efectuate in baza documentelor fiscale justificative emise de catre societati autorizate conform legii si nu cum se intampla in prezent doar in baza unei cereri de despagubire.

Siguranta circulatiei pe drumurile publice
Domnul Bogdan Chiritoiu face afirmatii publice in sensul limitarii tarifelor service-urilor fara a tine cont de efectele unor astfel de limitari si a faptului ca asemenea propuneri ar conduce, pe langa numeroase falimente ale unitatilor reparatoare independente (evident care nu vor mai putea plati taxe la stat), la reparatii de slaba calitate, de montare a unor piese neconforme (made in Taiwan si China) care vor creste exponential riscul producerii accidentelor pe drumurile publice, or noi consumatorii nu ne dorim acest lucru, deoarece dorim sa evitam pe cat posibil producerea accidentelor si a efectelor negative produse de acestea (avarii la autovehicule, vatamari, decese, etc).
Totodata, propunerea Presedintelui Consiliului Concurentei de eliminare a dispozitiilor legale care in prezent permit incheierea politelor de asigurare RCA pe o luna sunt nejustificate. Orice consumator de asigurari are libertatea sa aleaga pe ce perioada doreste sa incheie o polita de asigurare RCA, perioada cuprinsa intre 1 luna si 12 luni. Or prin aceste afirmatii se doreste influentarea autoritatilor pentru modificarea legii RCA in detrimentul consumatorilor de asigurari.
Proiectele legislative adoptate intr-o perioada incerta din punct de vedere politic (in astfel de perioade se pot produce erori) pot avea consecinte negative majore asupra unei industrii, drept pentru care solicitam domnului Bogdan Chiritoiu sa fie rezervat in afirmatii publice de natura sa provoace presiune la nivelul autoritatilor cu atributii de legiferare.

Fata de aceasta imprejurare, CONROM aduce la cunostinta publicului faptul ca s-a adresat organelor statale carora legea le confera atributii de control si supraveghere a activitatii desfasurate de Consiliul Concurentei, urmand ca, pe baza argumentelor prezentate, acestea sa dispuna masurile prevazute de lege, inclusiv convocarea domnului Bogdan Chiritoiu, pentru a prezenta clarificari cu privire la afirmatiile facute recent in spatiul public si pentru a indica motivele, ratiunile si temeiurile de drept care justifica aceasta luare de pozitie, care afecteaza in mod negativ procesul de modificare a legislatiei din domeniul asigurarilor RCA, aflat in curs de desfasurare.”https://www.national.ro/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.