Asociația Tenismenilor Profesioniști (ATP) a anunțat noi reguli referitoare la pauzele de...

Asociația Tenismenilor Profesioniști (ATP) a anunțat noi reguli referitoare la pauzele de toaletă și cele medicale, care vor intra în vigoare din 2022

0 241

ATP a luat măsuri după ce au apărut mai multe turnee importante, legate de jucători de tenis care solicită time out-uri medicale sau petrec prea mult timp la vestiare, cu scopul de a-și scoate din ritm adversarii.Regulamentul a fost modificat, iar jucătorii vor avea voie să meargă la baie o singură dată per meci, timpul-limită fiind de 3 minute. Depășirea acestui interval va fi sancționată de arbitru, iar nou regulă va intra în vigoare începând cu sezonul 2022.

O altă regulă privind time out-urile medicale va fi adoptată și ea. Pentru a elimina tertipurilor unora, ATP a decis ca jucătorii să poată primi îngrijiri medicale doar în pauzele dintre game-uri – atunci când se schimbă terenul, sau după încheierea seturilor! Astfel, trișorii nu vor mai putea să își scoată din ritm adversarii solicitând time-out medical în timpul game-urilor.

Asociația Tenisului Feminin (WTA) nu a luat încă o decizie în privința time out-urilor medicale și pauzelor de toaletă, dar pare doar o chestiune de timp până o va face. Simona Halep a protestat și ea, după ce Danielle Collins a solicitat un time out medical la Montreal. Americanca nu a ținut cont deloc de fair-play și a rămas minute bune la vestiare, deși expirase timpul alocat îngrijirilor medicale.

Unele jucătoare, când simt că pierd, solicită time out medical. Apoi se întorc pe teren și joacă mai bine decât înainte! Aste este, trebuie să accept situația! Mi s-a mai întâmplat în unele meciuri, când adversarele au primit îngrijiri medicale, iar eu mi-am pierdut concentrarea. Câteodată o astfel de pauză nu îți pică bine deloc. Dar trebuie să recunosc că ea a jucat bine!”, a fost declarația dură a Simonei Halep.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.