Apa ramane, pietrele se rostogolesc
N-am fost la concertul de la Bucuresti al faimosilor The Rolling Stones. Dar i-am vazut suficient in inregistrari de pe diverse scene ale lumii ca sa inteleg ceva din delirul rostogolirii unor pietre ce nu mai pot fi tinute in frau cand se dezlantuie. In mod normal, si ca un minim tribut adus excelentei in muzica, administratorii pietei muzicale de la noi ar trebui sa interzica o vreme orice manifestari vocale bastinase. Macar pana trece efectul starnit in cei peste 60.000 de spectatori apartinand mai multor generatii de catre cei patru veterani ai trupei britanice. Desi sunt semne ca cei mai multi n-o sa-si revina niciodata.
Mick Jagger, Ron Wood, Keith Richards si Charlie Watts. Patru sexagenari scheletici,? acoperiti de tatuaje si de insemne rock asortate cu tot soiul de accesorii beat, au dat un alt inteles notiunii de varsta a treia. Dar nici macar pensionarii veniti sa-i asculte pe stadionul Lia Manoliu nu-i vor pizmui pentru pensiile uriase ce-i asteapta la finele carierei muzicale. Pentru ca merita fiecare centima din onorariile pe care le incaseaza – gigantice precum talentul lor – si pentru ce le va aduce postasul cand isi vor pune chitarele si tobele in cui.
Mai greu o sa fie cu Mick Jagger. E clar ca tipul ignora cu desavarsire lombosciatica ori vreo alta afectiune din cele ce umplu fisa medicala a unui batranel obisnuit. Daca si la 63 de ani se misca asa, nu mai are ce sa-l potoleasca. Jagger – o alta definitie pentru argintul viu.
O sa ma opresc aici. Vorbele n-au rost fara fondul sonor marca Rolling Stones. Tot ce putem spera este ca superba prestatie de profesionisti pana-n maduva oaselor de acum doua seri sa fi deturnat generatia de manelisti de pe drumul gresit pe care au apucat.
Desi avem proverbe solide in folclor ca sa ne convinga de indaratnicia obiceiurilor urate la noi Apa trece, pietrele raman, spune unul din ele. Noroc cu Rollingsii ca ne dau antidotul si la asta. Ei au inventat pietrele care se rostogolesc. Apa e cea care ramane. La poarta stadionului, unde au confiscat-o organizatorii, care au lasat sa moara de sete 60.000 de fani.
Asta-nseamna sa-ti crape buza dup-o muzica buna.
