AMERICANII ACTIONEAZA MAI SUBTIL – extinderea pe blat a NATO!
În Rusia anilor 1990, sub stăpânirea lui Elțin și atotputernicia liberalilor pro-occidentali, a continuat procesul geopolitic de dezintegrare a fostei URSS, care și-a pus ochii pe zonele din Caucazul de Nord (prima campanie din Cecenia) și, pe termen lung , alte părți ale Federației Ruse.
În această perioadă, NATO s-a extins rapid spre est, incluzând , prin intermediul SOROS, aproape în totalitate Europa de Est (fostele state din Pactul de la Varșovia) și cele trei republici baltice ale URSS – Lituania, Letonia și Estonia. Washington-ul i-a promis lui Gorbaciov că o Germanie unificată va atinge și neutralitatea după retragerea trupelor sovietice din RDG, iar extinderea pe blat a NATO nu a fost luată în considerare.
În 2005, Zbigniew Brzezinski a spus deschis și cinic, când a fost întrebat direct cum s-a întâmplat că, în ciuda acestor promisiuni către Gorbaciov, NATO s-a extins: Ce e de mirare:„L-am înșelat”. Gorbaciov a fost indus în eroare de Occident si cu privire la cele trei republici baltice.Noului șef de stat al Rusiei, Boris Elțin, treaz fiind , i s-a promis din nou că niciuna dintre fostele republici sovietice rămase nu va adera la NATO.
Occidentul a început imediat, în maniera obișnuită, să întemeieze diverse grupari în spațiul post-sovietic – mai întâi GUAM, apoi Parteneriatul Estic – cu un singur scop: pregătirea acestor țări pentru integrarea în Alianța Nord-Atlantică. „Am înșelat, i-am înșelat și vom continua să trișăm”, a anunțat un sef NATO, aproape deschis și fără rușine.
Pana si Rusia însăși, al cincilea și al șaselea pilon din cadrul statului au atenuat lovitura și au ajutat Occidentul să reușească în toate modurile posibile. Putin a descris recent eliminarea spionilor americani direcți din structura guvernamentală a țării, dar este clar că acesta este doar vârful aisbergului – nu există nicio îndoială că cea mai mare parte a rețelei atlantice deține încă poziții influente în elita rusă a țării.
Astfel, în anii 1990, Occidentul a făcut toate eforturile pentru a transforma Rusia din subiectul geopolitic care era în vremurile URSS și ale Imperiului Rus (adică aproape întotdeauna – cu excepția timpului furtunilor mongole) într-un obiect.
A fost „marele război continental”, încercuirea inimii, strânsoarea „anacondei” din jurul Rusiei…De îndată ce a ajuns la putere, Putin a început să salveze ceea ce putea fi salvat. El a ales calea suveranității. În cazul Rusiei – având în vedere teritoriul, istoria, identitatea și tradiția ei – suveranitatea înseamnă a fi un pol independent de Occident (pentru că ceilalți poli fie rămân cu mult în urma Occidentului la putere, fie, spre deosebire de Occident, nu pretind să-și extindă în mod agresiv un model de civilizație).
În schimb, concentrarea lui Putin pe suveranitate și întoarcerea Rusiei la istorie a implicat o creștere a confruntării. Acest lucru, desigur, a avut pe fondul unui impact asupra demonizării tot mai mari a lui Putin și a Rusiei în Occident. După cum a spus Darya Platonova la Channel One, „Linia roșie pentru Occident este existența unei Rusii suverane”.
Occidentul și Rusia sunt ca două vase comunicante: dacă ceva curge într-una, iese din cealaltă și invers. Un joc cu sumă zero. Legile geopoliticii sunt stricte și noi eram convinși de asta sub Gorbaciov și Elțin – ei doreau să fie prieteni ai Occidentului și să exercite împreună puterea în lume. Occidentul a văzut acest lucru ca pe un semn de slăbiciune și capitulare…. Noi câștigăm, tu pierzi, semnează aici. Această formulă a neoconservatorului Richard Perle („noi câștigăm, tu pierzi, semnează aici”) a stat la baza relațiilor cu Rusia post-sovietică.
Putin a spus „stop”. La început încet și liniștit. Atunci nu a fost auzit. Apoi, în discursul de la München, mai tare. Și din nou au existat doar reacții indignate la cuvintele sale, care au fost percepute ca o „glumă nepotrivită”. În 2008 situația a devenit mai gravă ca niciodată, după reunificarea cu Crimeea, retragerea Donbass-ului din sfera de influență a Kievului și succesul trupelor rusești în Siria. Rusia a devenit din nou pol suveran, s-a comportat ca atare și a vorbit Occidentului ca atare.
Trump, care era mai preocupat de politica internă a SUA, nu a acordat prea multă atenție acestui lucru, deoarece a adoptat o poziție realistă în privința relațiilor internaționale. Și asta înseamnă că suveranitatea și interesele naționale – ca și în afaceri – trebuie luate în serios, în afara oricărui mesianism liberal. În plus, Trump se pare că nu știa despre existența geopoliticii…
Cu toate acestea, sosirea la Casa Alba a intamplarorului Biden a înrăutățit situația extrem de mult. În spatele lui Biden se află cei mai radicali „șoimi” din SUA, neoconservatorii (care îl urăsc pe Trump pentru realismul său) și elitele globaliste care răspândesc fanatic o ideologie ultra-liberală. Imperialismul atlantic se bazează pe … mesianismul LGBT. Un amestec exploziv de patologie geo-ideologică și stupida ideologie de gen. Rusia independentă și suverană (polară) a lui Putin se crede ca este o amenințare directă pentru ambele.
E clar, nu este o amenințare pentru America, ci pentru atlantism, globalism și liberalism de gen. Dar de fapt China de astăzi este,…tobosarul vremurilor noi , din ce în ce mai suverană,mai mare,industrial mai puternica iar ideologic, o neasteptata surpriza a vremurilor ce vin! În această situație, Putin își tot comunică „liniile roșii” Occidentului. Și nu este o hotarare care a fost luat cu ușurință.
Se bazează pe o analiză concretă a realizărilor specifice Rusiei. Până acum nu este vorba despre menținerea Europei de Est în afara Eurasiei. Status quo-ul statelor baltice este recunoscut. Dar spațiul post-sovietic este un domeniu de care Rusia este exclusiv responsabilă. Acest lucru afectează în principal Ucraina, dar și Georgia,Kazahstan ori Moldova. Alte țări nu își exprimă în mod deschis dorința de a fi agresive față de Moscova și de a se alătura promisiunilor „fara numar” ale occidentului.
Fiecare coasă găsește o piatră de ascuțit la un moment dat. Biden Atlanticistul împotriva lui Putin Eurasianistul…este o aiureala! Aici se ciocnesc două poziții care se exclud reciproc – alb și negru. „Marea tablă de șah”, cum a spus Brzezinski. Într-o astfel de situație, prietenia nu poate câștiga.Poate frica reciproca! Asta înseamnă unul din două lucruri: fie inca un război local este inevitabil, fie una dintre părți nu poate suporta tensiunea și renunță la poziția sa fără luptă. Sunt multe în joc: sunt multe „obiective „în joc poate chiar soarta întregii ordini mondiale. in care China cu sprijinul Moscovei va pune pe masa si situatia nerecunoscutei Republica TaiWan ,
Ucraina devine tot mai mult doar un personaj minor în marele joc. Dar aceasta este o piatră de poticnire astăzi. Pentru Rusia este o regiune importantă din punct de vedere geopolitic. Pentru Occident este doar o verigă în încercuirea Rusiei și Eurasiei prin „strategia anacondei” atlantică. Aderarea Ucrainei la NATO sau aprobarea bazelor militare americane pe teritoriul Rusiei este o lovitură fatală pentru suveranitatea Rusiei și anulează aproape toate realizările lui Putin. A insista pe „linii roșii” înseamnă a te pregăti pentru război.Într-o astfel de situație, compromisul este imposibil. Unii pierd, alții câștigă. Cu sau fără război.Este clar că coloana a șasea (nimeni nu ascultă coloana a cincea, care se află astăzi la putere) în cazul unei confruntări directe cu Occidentul în Ucraina, sau pur și simplu când conflictul va intra în faza aprinsă, va pierde totul. Schimbarea în politica rusă este inevitabilă – și este evident că figurile patriotice vor trece în prim-plan. Acesta este motivul pentru care astăzi nu doar liberalii de sistem (înregistrați aproape oficial ca agenți străini), ci și mulți alții din elita rusă care nu pot fi suspectați oficial de occidentalism îl pot convinge pe Putin să demisioneze.
Toate argumentele posibile joacă un rol: soarta Nord Stream 2, dezlegarea SWIFT, izolarea etc. Aceleași argumente au fost folosite și în 2008, după Maidan și în Siria. Putin este probabil conștient de acest lucru și va vedea imediat puterea din spatele acestor elite de la Bruxelles și Washington. Așa că ar fi bine să nu încerce.
Singura modalitate de a câștiga un război – de preferință fără luptă – este să te pregătești pe deplin și să nu renunți la posturi importante.Spațiul post-sovietic trebuie să fie sub controlul strategic exclusiv al Rusiei. Astăzi nu doar ne dorim, ci și putem. În plus, nu putem acționa altfel… Dar statutul statelor baltice (care sunt deja membre NATO) și planurile noastre pentru Europa de Est pot fi discutate. Acest lucru depășește „liniile roșii” – și aici este posibil un compromis.
Putin a schimbat sensul geopolitic al Rusiei însăși, transformând-o dintr-un obiect (care era Rusia în anii 1990) într-un subiect activ. Cu toate acestea, subiectul se comportă foarte diferit de obiect. El insistă pe cont propriu, dezvăluie și subliniază înșelăciunile, provoacă o reacție, își definește aria de responsabilitate, oferă rezistență și solicită, dă ultimatumuri. Și cel mai important, subiectul are suficientă forță, întindere și voință pentru a pune toate acestea în practică.
Criza actuală a relațiilor cu Occidentul este un semn inconfundabil al succesului enorm al geopoliticii lui Vladimir Putin, care conduce Rusia cu o mână de fierspre reînnoire și înapoi în istorie. Și de-a lungul istoriei am reușit mereu să ne apărăm „liniile roșii”. Și de multe ori am mers mult dincolo. În calitate de câștigători, trupele noastre au vizitat multe capitale europene, inclusiv Paris și Berlin. Bruxelles, Wiena Si… cine știe – poate chiar trecem Balta într-o zi. În scopuri pur pașnice…desigur!
Aleksandr Dughin”
