Administratorii asociațiilor de proprietari la curs de atestare obligatoriu

Administratorii asociațiilor de proprietari la curs de atestare obligatoriu

0 190

O situație explozivă a fost  evitată de Comisia Juridică a Camerei Deputaților în legătură cu validarea legală pe post a administratorilor de asociații de proprietari la Brașov. 
Deputatul Gabriel Andronache a propus și a obținut amânarea termenului până la care administratorii trebuie să urmeze cursul de atestare, respective 1 ianuarie 2022.
Peste 400 de administrator brașoveni urmau să nu mai poată îndeplini funcția începând cu 1 ianuarie 2021, potrivit legii. ,,Săptămâna aceasta am intervenit legislativ pentru a evita blocajul în funcționarea asociațiilor de proprietari
-prin legea 196/2018 privind funcționarea asociațiilor de proprietari se prevede că toți administratorii asociațiilor de proprietari trebuie sa urmeze un nou curs de atestare/reatestare în profesia de administrator condominii până la data de 31 decembrie 2020.
– fără absolvirea cursului nu mai poate fi prestată activitatea de administrator al asociației de proprietari;

Peste jumătate din administratorii asociațiilor de proprietari nu au cursul
– asociațiile profesionale cât și federațiile asociațiilor de proprietari au semnalat public că mai puțin de jumătate dintre administratori au urmat acest curs, solicitând legiuitorului măsuri de prelungire a termenului până la care poate fi urmat cursul.
-la Brașov mai sunt peste 400 de administratori care nu au urmat cursul, mai mult de jumătate din numărul total de administratori de imobile din oraș.
– în raport cu această situație am solicitat și s-a discutat în Comisia Juridică a Camerei Deputaților un proiect de lege prin care se prorogă termenul prevăzut de art.106 din Legea nr.196/2018 până la data de 1 ianuarie 2022.
– textul de lege a fost adoptat și de plenul Camerei Deputaților astfel că legea urmează a fi promulgată de Președintele României.
– astfel se crează posibilitatea ca și cei 400 de administratori din Brașov care nu au urmat cursul să se califice ca administratori de condominii până la data de 1 ianuarie 2022”. ne-a declarat deputatul brașovean Gabriel Andronache.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.