Adevarat, Planeta nu este un magazin cu portzelanuri! Dar nici America un...

Adevarat, Planeta nu este un magazin cu portzelanuri!
Dar nici America un Elefant grijuliu sa n-o faca tzandari!!

1 479

Aproape patru milioane de sirieni au fost obligaţi să plece din ţara lor din cauza războiului, cei mai mulţi  aflându-se în Liban, Turcia şi Iordania. În Liban, mai mult de o persoană din patru este un refugiat sirian, Libanul a primit mai mulţi refugiaţi decât toate statele ce fac parte din SUA , care au primit doar 1.584 persoane după 2011, anul în care a început războiul civil din Siria (acestia aflându-se între cei numai 70.000 refugiaţi de toate naţionalităţile din toata lumea primiţi anual de autorităţile de la Washington).
Potrivit Slate.fr, numeroşi libanezi le-au oferit gratuit locuinţele neocupate şi corturi, în vreme ce alţii au făcut la fel cu terenurile.
Acolo refugiaţii construiesc adăposturi improvizate, dorm în maşini sau se adaugă celor ce se află în taberele palestiniene deja suprapopulate. Ca urmare, presiunea asupra Libanului este puternică, iar rasismul în creştere.INC GLOBALA
Din pacate, Statele Unite sunt unul dintre autorii morali ai acestui dureros exod sirian. Administraţia Obama a susţinut iresponsabil, cu arme şi fonduri tot felul de rebeli care nu au avut reprezentativitate pe plan local, dovadă fiind că, în cei patru ani de la declanşarea războiului civil din această ţară, singurele „rezultate” palpabile sunt: avântul incontestabil al Statului Islamic, marile distrugeri materiale, victimele numeroase şi exodul uriaş, dar care afectează extrem de puţin Washingtonul.
Ca urmare, numeroase ziare americane îşi pun întrebări asupra raţiunilor acestei politici incoerente. Potrivit „Vox”, sistemul american de primire a refugiaţilor „nu este făcut pentru urgenţe umanitare”.
„În medie, trebuie 18 luni înainte ca un refugiat desemnat pentru o relocare în Statele Unite să pună efectiv piciorul în această ţară”, precizează un jurnalist de la CNN. Tot „Vox” apreciază că voinţa politică lipseşte şi că ditamai ţara este paralizată din cauza pericolului terorist. În mai, mai mulţi senatori au cerut în van primirea în plus a 60.000 de sirieni.
REFUGIATI  MM
Abia la 10 septembrie a.c. Administraţia Obama s-a angajat, în fine, să primească 10.000 de sirieni până în octombrie 2015. Cum se ştie, Statele Unite sunt unul dintre autorii morali ai acestui exod sirian,
Dincolo de orice altă constatare, marile ziare americane subliniază, aproape la unison, că,dupa Afganistan, după usturătorul eşec suferit în Irak de Administraţia Bush, Administraţia Obama înregistrează unul asemănător în Siria…Din pacate,
voinţa politică pozitiva lipseşte in America, ţara democratiei este parca paralizată din cauza pericolului terorist.
În luna mai, mai mulţi senatori au cerut degeaba primirea în plus a 60.000 de sirieni. Abia in urma cu o saptamana  Administraţia Obama s-a angajat, în fine, să primească doar 10.000 de sirieni „desemnati”până în octombrie 2015.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.