Acuzaţii: prin desfinţarea Unităţi de Pneumoftiziologie pacienţii de TBC și cazurile sociale...

Acuzaţii: prin desfinţarea Unităţi de Pneumoftiziologie pacienţii de TBC și cazurile sociale sunt condamnaţi la moarte!

6 913

Directorul Unităţi de Pneumoftiziologie acuză conducerea Consiliului Județean Brasov, că împreună cu Direcţia de Sănătate şi Asistenţă Medicală (DSAM), la sugestia Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov condamnă la moarte pacientii de TBC și cazurile sociale prin desfințarea UNITĂȚII DE ASISTENȚĂ MEDICO-SOCIALĂ DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SÂNPETRU. Iată ce spune sursa citată (precizare, scrisoare deschisă fiind destul de amplă o vom prezenta în trei episoade):

”Sănătatea românilor este, sau ar trebuie să fie, pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, al oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o lista interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. (…) După ce fostul

ministru al sănătăţii a vrut să “privatizeze” sănătatea, actualul ministrul PNL al sănătăţii se ocupa de “tunuri”, “vânzări de mască fără bon, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte “tunuri”, gen livrarea de Etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ. PNL

minte!”,   așa   cum   se   arată   în   textul   moţiunii   depus   de   social-democraţi,   completăm  „Președintele   Consiliului Județean Brașov tot din PNL în situaţia alarmantă din judeţul Braşov, unde numărul de  bolnavi COVID a crescut accelerat, cu 1.319 de cazuri, Brașovul se află pe locul 3 în topul naţional al îmbolnăvirilor, aprobă prin hotărârea 208/28.05.2020  DESFINȚAREA    Unităţii de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) de Pneumoftiziologie Sânpetru, unitate ce a    preluat pacienţii Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, pentru a permite acestei unităţi medicale să   preia cazurile de infecţie cu COVID-19. Logica DSP și a Consiliului Județean Brașov, în plină pandemie și în condițiile în care se anunță și alte valuri ale     epidemiei de coronavirus COVID-19:

 „DESFINȚĂM  Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie care găzduieşte, în mod curent pacienţi cu boli pulmonare care sunt şi cazuri sociale. În prezent UAMS a preluat pacienţii Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, pentru a permite acestei unităţi medicale să preia cazurile de infecţie cu COVID-19”.

Menționăm că personalul și beneficiarii Unității Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru au luat act de „marea reorganizare a Sănătății la Brașov” în contextul știrilor apărute în data de 18 mai 2020, când dna director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, a prezentat mass-mediei viitoarea redistribuirea unor unități sanitare, fiind vizată și Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie din Comuna Sânpetru „Unde nu a mers, unde am avut focare foarte mari, a fost un DSP slab, un DSP care de-a lungul anilor a fost văduvit de acea autoritate pe care o avea înainte. În acest moment, dau nişte avize şi mai fac o inspecţie (…), restul, tot ce înseamnă management de spital aflat la autoritatea locală, evită …, sau uneori doar consultativ mai cer un aviz”, a afirmat ministrul Sănătăţii.” DSP Brașov este în acest context „slab”. Un sfert dintre cazuri cu infecție COVID-19 s-au înregistrat numai în ultimele două săptămâni, adică după relaxarea restricţiilor. Spitalele sunt pline, iar inspectorii DSP încearcă să organizeze unele de campanie în nişte săli de sport. 

Preluarea pacienţilor de către Spitalul Clinic Județean Mureș a venit la solicitarea Direcției de Sănătate Publică Brașov.

Potrivit lui Tătaru, în această perioadă de pandemie, doar 15-20% dintre managerii spitalelor au putut gestiona criza. „În toată această perioadă s-a văzut că 15-20% din manageri sunt cu adevărat manageri şi au gestionat această criză, restul sunt oameni care au foarte puţină legătură cu ce înseamnă managementul unei unităţi sanitare, dar ce este mai rău, au pierdut legătura cu corpul medical”, a spus Nelu Tătaru.

Referitor la „lupta” ca un partid să îşi păstreze managerii spitalelor, el a afirmat că se întâmplă asta din cauza a tot felul de interese. „Sunt tot felul de interese, la tot ce înseamnă angajări, la tot ce înseamnă achiziţii, doar partea medicală este lăsată la urmă. Şi atunci interesul politic este al clientelei de partid. Sunt făcute angajări ale unor oameni care nu au nicio legătură cu partea medicală. Şi asta o pot spune eu, care vin din sistem. Şi dintr-un oraş mic, nu dintr-un spital cu sute de angajaţi. E strigător la cer”, asubliniat ministrul Sănătăţii.

,,E strigător la cer” ca în situaţia alarmantă din judeţul Braşov, unde numărul de bolnavi COVID a crescut accelerat, cu 1.319 de cazuri, Brasovul se află pe locul 3 în topul naţional al îmbolnăvirilor, Consiliul Judeţean (CJ)

Braşov a aprobat, prin Hotărârea nr. 208/28.05.2020, desfiinţarea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) de Pneumoftiziologie Sânpetru, unde, după data de 1 august, se va muta o secţia de Psihiatrie cronici  a Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie, care, în prezent, funcţionează într-o clădire din municipiul Braşov pentru care se plăteşte o chirie lunară de 10.000 de euro. Beneficiarilor de instituționalizați în cadrul unității (UAMSP Sânpetru) li se vor asigura servicii sociale, medico-sociale în funcție de particularitățile fiecăruia, de către furnizorul de servicii sociale Direcția Generală de  Asistență  Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov și de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie,   respectiv   Spitalul  Clinic   de  Psihiatrie  și  Neurologie  Brașov.  ,,Personalul  care  își  desfășoară activitatea în cadrul Unității de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru se preia prin transfer în funcție de domeniul profesional în care activează pe locurile vacante din cadrul sistemului sanitar Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și/sau din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.”

Pentru  a  decongestiona  Spitalul Clinic  de Pneumoftiziologie  UAMSP Sânpetru  a transferat pe perioadă determintă 25 de pacienți (pentru a face loc pacienților de la spital), în Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului care avea criteriu de selecție pentru transfer „să nu fie pacienți imobilizați sau în scaun cu rotile”.

Ce se va întâmpla cu acești 48% dintre beneficiari îndeplinesc condițiile legale pentru încadrare în grad de handicap acum?

Unitatea se numără printre cei ,,15-20%” dintre managerii spitalelor care au putut gestiona criza ,,fără cazuri de înbolnăviri Covid 19 în rândul pacienţilor” însă nu are un manager numit politic care să poată fi destituit  ci are un director ce a ocupat postul prin concurs în urmă cu 10 ani şi care a fost capabilîn această perioadă să gestioneze în condiţii optime Unitatea să se preocupe de îmbunătăţirea condiţilor oferite pacienţilor, să întabuleze clădirea unde funcţionează instituţia medicală, să atragă fonduri europene pentru reabilitarea atât a interiorului dar şi a exteriorului dar şi lupta pentru a reduce costurile de funcţionare.

Căți manageri de spitale din județul Brașov au atras proiecte europene?

Cu toate acestea, tot în acest timp s-a încercat înlăturarea doamnei director de la conducerea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) de Pneumoftiziologie Sânpetru,, în plină pandemie Covid prin motivaţii stupide, dar care fac victime colaterale în rândul pacienţilor şi personalului angajat.

I. Rinder

COMENTARII

  1. TREBUIE SA SE STIE CA ACEASTA UNITATE MEDICO-SOCIALA DE PNNEUMOFTIZIOLOGIE ESTE SINGURA DIN TARA.AU FOST TRATATI PACIENTI DIN INTREAGA TARA CARE AU AVUT PROBLEME DE SANATATE SI AU AVUT NEVOIE DE ASISTENTA MEDICO SOCIALE.
    DOAMNA DIRECTOARE ESTE O EROINA DEOARECE SA ZBATUT PENTRU ACEASTA UNITATE.DAR BINE INTELS CE LOCRU BUN SE FACE IN ROMANIA SE DARAMA DIN CAUZA UNOR INCOMPETENTI SI A CELOR CARE IAU HOTARARI PESTE NOAPTE FARA SA STIE CE INSEAMNA UNITATEA MAI SUS MENTIONATA SI AVIZII DE PUTERE POLITICA.
    FOARTE RAU FACETI VOI CEI CE VA ALES BRASOVUL!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.