A patra amenda de 50.000 de lei pentru Credit Europe Bank

A patra amenda de 50.000 de lei pentru Credit Europe Bank

0 213

Ieri, inspectorii de la Protectia Consumatorului Brasov s-au deplasat la sediul Credit Europe Bank cu un proces verbal intocmit pe baza a 27 de reclamatii. Bancii i-a fost aplicata a patra amenda, in acelasi cuantum de 50.000 de lei la cat s-au ridicat si cele trei sanctiuni pecuniare precedente, pentru incalcarea diligentei profesionale, in virtutea careia ar fi trebuit sa asigure buna gestionare a depozitelor bancare ale clientilor. 38 de deponenti si-au primit deja banii in conturile devalizate de la Credit Europe Bank, iar suma totala virata in conturi a ajuns la 1 milion de euro. Numarul pagubitilor care au reclamat la Protectia Consumatorului disparitia banilor din conturi se ridica la 60, dar inspectorii au informatii ca acelasi numar de clienti s-au prezentat direct la banca sa semnaleze devalizarea depozitelor, fara sa mai treaca pe la CJOPC. Unul dintre pagubiti a sosit la Brasov tocmai in Elvetia, unde se gasea in momentul in care a aflat de incidentul de la Credit Europe Bank, in urma caruia circa 3 milioane de euro au fost plimbati prin conturi fara stirea titularilor. Banca a incheiat platile catre pagubitii inscrisi in primul verbal intocmit de catre Inspectorii CJPC, dar trebuie sa returneze banii in conturile tuturor reclamantilor, inclusiv a celor care nu sunt inregistrati cu plangeri in evidentele Comisariatului. Virarea sumelor trebuie efectuata in termen de 15 zile de la depunerea proceselor verbale, in caz contrar, banca este pasibila de aceeasi amenda de 50,000 de lei din partea Protectiei Consumatorului.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.