Schimbările se țin lanț : patru pentru FC Brașov!

Schimbările se țin lanț : patru pentru FC Brașov!

0 489

La stadionul Tineretului a avut loc în această dimineață prezentarea staff-ului tehnic complet, care va conduce antrenamentele echipei FC Brașov, în cepând din această săptămână. Astfel, președintele CA de la FC Brașov, medicul echipei, Gheorghe Popa, i-a prezentat pe Adi Szabo, care va fi director tehnic și pe Nelu Naghi, care va fi antrenor secund. Aceștia vor conlucra, pentru binele echipei, cu antrenorul principal Mihai Stere, cu antrenorul portarilor, Andrei Șanta și cu preparatorul fizic Luci Nicolau.

,,Prin completarea echipei tehnice, sperăm să aducem un plus de valoare, de entuziasm în echipă. Am apelat la mari nume din fotbalul brașovean, care, prin experiența lor ne pot ajuta. Sunt momente dificile dar sperăm astfel să le trecem cu bine”, a declarat Gheorghe Popa

,,Trebuie să recunoaștem că trecem poate prin cea mai grea perioadă a clubului, însă sunt șanse să se încheie, cât mai repede. Văzând că foarte multă lume din interiorul clubului, dar și din exterior, din România și chiar din afară își doresc salvarea acestui club, m-am decis să vin din nou alături de echipă, răspunzând astfel propunerii domnului doctor. Sper să-l pot ajuta pe Stere și pe toți și mă bucur să colaborez din nou cu Nelu Naghi. Trebuie să continuăm să facem orice, pentru a aduce din nou speranțele în inimile iubitorilor echipei”, a spus Adi Szabo

,,M-am întors după ceva timp la echipa la care am jucat vreo 17 ani. Voi ajuta cu tot ce pot, pentru a încerca cu toții să facem ca lucrurile să meargă cât mai bine. Sunt, desigur, multe probleme, care trebuie rezolvate, pentru ca echipa să-și atingă obiectivele propuse. Voi încerca să le aduc un plus de cunoștințe, de vitalitate jucătorilor, pentru că una e să ai talent și alta să joci fotbal. Deocamdată, la echipă lipsesc termenii de joc colectiv și pentru echipă”, a declarat Nelu Naghi

,,Trebuie să le mulțumesc că au dorit să vină alături de mine. Nu va fi antrenorul Mihai Stere, va fi staff-ul complat, pe care îl avem acum. Vom lucra numai în echipă. Nou veniții mă vor ajuta mult, sunt sigur”, a completat Mihai Stere

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.