Brasov – cel mai turistic oras din tara

Brasov – cel mai turistic oras din tara

0 221

Statisticile arata ca, in luna februarie 2011, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, numarul de turisti, sositi la Brasov, a crescut cu 25,2 %.
Astfel, 42.891 de turisti au vizitat Brasovul, fapt care plaseaza orasul de la poalele Tampei pe locul II pe tara, dupa Bucuresti si pe locul I in cadrul Regiunii Centru.
Majoritatea turistilor straini au venit din Europa si au stat, in medie, cate trei zile, la Brasov. Cei mai multi turisti au fost din Germania (534 persoane), urmati de turistii din Regatul Unit (325 persoane), Republica Moldova (322 persoane), Franta (244 persoane), Israel ( 241 persoane) si Italia ( 207 persoane).
Potrivit datelor statistice, regiunea cu cele mai multe structuri de primire turistica este Regiunea Sud-Est, cu 1.247 structuri de primire, reprezentand 26,6% din totalul structurilor de primire din tara.
Pe locul secund este Regiunea Centru, cu 1.209 structuri de primire, reprezentind 25,8% din total. Mai departe, in cadrul Regiunii Centru, care cuprinde judetele Brasov, Alba, Sibiu, Harghita, Mures si Covasna, judetul nostru se afla pe primul loc cu 471 structuri de primire turistica, reprezentand 39% din total regiune si 10% din total tara.
In Regiunea Centru, Brasovul se afla tot pe pozitia fruntasa cu 54 de hoteluri – 37% din totalul pe regiune si 4,9% pe tara. In schimb, in ceea ce priveste pensiunile urbane si cele rurale, regiunea Centru a devansat regiunea concurenta Sud-Est, ocupand pozitia fruntasa. De asemenea, judetul nostru conduce Regiunea Centru si in ceea ce priveste numarul vilelor – 42, reprezentind 42% din totalul vilelor din regiune si 5,9% din totalul pe tara.
Turismul din Brasov da semne de redresare. In primele luni ale anului 2011, sosirile inregistrate in structurile de primire turistica avand functiuni de cazare din judetul Brasov au fost in crestere comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.