Au inceput schimburile de focuri in PSD

Au inceput schimburile de focuri in PSD

0 144

Ca de obicei si ca un adevarat activist de profesie, presedintele de onoare al PSD, batrana “bunicuta” Ion Iliescu nu se baga sa influenteze personal mersul in partid, nu se pronunta categoric asupra excluderii lui Rus si Dancu, personal nu a cerut asa ceva, dar, prin nuanta celor spuse, dovedeste ca a mancat usturoi, iar apoi s-a spalat temeinic pe dinti.
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat sambata ca nu vrea sa se pronunte el in privinta propunerii de excludere din PSD a lui Ioan Rus si Vasile Dancu, cei doi capi ai “grupului de la Cluji”, teoriticieni ai altui fel de social-democratie decat cea practicata la Bucuresti, ca personal nu a cerut asa ceva si regreta ca nu a ignorat declaratiile acestora.

Ion Iliescu a fost intrebat daca este de parere ca e indreptatita propunerea avansata de presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, privind excluderea din PSD a lui Vasile Dancu si Ioan Rus.
„Nu stiu, vom vedea. Mie imi pare rau ca am avut si reactie publica pentru ca trebuia sa ignor asemenea opinii care se tot exprima de catre dansii si care cred eu ca nu exprima starea de spirit a majoritatii covarsitoare a membrilor partidului, dar ma rog, e o chestie de incident care a aparut si care e firesc sa nu fie lasata fara reactie. Dar nu as vrea acuma eu sa ma pronunt asupra acestui lucru, prefer sa vad ce spun membrii partidului si membrii conducerii partidului. Nu vreau sa ma pronunt pe fond, o sa vedem, personal nu am cerut asa ceva”, a declarat Iliescu.
Aceasta declaratie vine in contextual in care clujenii l-au numit pe Ion Iliescu tocmai bun pentru lada destinata “marii debarasari” care trebuie sa aiba loc in PSD.

La randul sau, Marian Vanghelie, seful PSD Bucuresti, este mult mai transant. El sustine ca Dancu si Rus trebuie dati afara din PSD.
Marian Vanghelie a mai declarat, tot sambata, ca el il sustine pe Mircea Geoana, dar ca este un lucru benefic ca sunt mai multi candidati la sefia partidului, intrucat arata ca sunt un partid democrat. El este insa ingrijorat doar de candidatii vanduti lui Traian Basescu.
„Mai mult decat sprijinul domnului Geoana, eu am propus colegilor – sunt alaturi de presedintele Ion Iliescu impotriva la declaratiile pe care le-a facut domnul Dancu si domnul Rus si cred ca acesti oameni trebuie dati afara din partid. Este inadmisibil sa se comporte in felul asta cu un om care are o anumita varsta si care a creat acest partid, care este un lider si care a reusit sa ia voturi masive in Romania. Ei in toata viata lor nu vor reusi sa ia cat ia Ion Iliescu intr-un singur oras, acum cand are 80 de ani”, a declarat Vanghelie.

Marian Vanghelie a subliniat ca Ion Iliescu nu participa de obicei la astfel de intruniri, ci vine doar atunci cand se ia decizia.
„Isi spune un punct de vedere si nici macar nu incearca sa si-l impuna”, a spus Vanghelie.

„Sa nu ma luati in calcul ca sunt un fan Iliescu, sunt un om care a fost intotdeauna alaturi de presedintele Iliescu cand s-a mai incercat sa fie dat afara din partid, nu pot sa accept reactiile avute de acesti oameni vanduþi lui Traian Basescu”, a mai declarat liderul PSD Bucureºti.

De partea cealalta a frontului si ca raspuns la focurile trase inspre Cluj, Vasile Dancu a afirmat ca Vanghelie este un interlop.
Vasile Dancu a declarat, tot sambata si ca raspuns, ca Vanghelie are un partid al lui care nu are legatura cu politica si moralitatea.
„Vanghelie e un interlop. Vanghelie nu intelege ca noi nu suntem in partid cu el de multa vreme. El are un partid al lui care nu are legatura cu politicul ºi moralitatea”, a spus Dancu, dupa ce Marian Vanghelie a declarat ca acesta si Ioan Rus ar trebui dati afara din partid dupa ce l-au numit pe Ion Iliescu „relicva a istoriei” si au sustinut ca acesta nu ar mai trebui sa ocupe nici macar o funcþie onorifica in partid.

Si uite cum, in randul PSD, apare un “no man’s land”, propice nu fragmentarii formatiunii politice, ci mai degraba caderii din aripile acestuia a unor fulgi, probabil acestia decolorandu-se usurel, din varii motive, fata de intreg. Personal vad in acest lucru dusul necesar pentru simplificarea existentei acestui partid. Ramane de vazut cine da drumul la apa si de pe care personaje se va duce vopseaua social-democrata.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.