Bani mai putini pentru drumurile brasovene

Bani mai putini pentru drumurile brasovene

0 133

Din pacate, proiectul bugetului de stat pe 2010 prevede mai putini bani pentru drumurile brasovene.
Astfel, bugetul de stat pe 2010, aflat in dezbatere zilele acestea, provoaca mari suparari la Consiliul Judetean. Suma pe care ar putea-o primi Brasovul pentru drumuri este socotita mult prea mica pentru nevoile judetului si mai ales in comparatie cu altii.
In anexa 6 a proiectului de buget de stat sunt prevazute sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata repartizata pentru drumurile comunale si judetene. La nivelul intregii tari vor fi date peste 550 de milioane de lei. Brasovul se afla pe locul 34 pe tara cu 9,12 milioane de lei.

Consiliul Judetean ar avea nevoie de peste 66.000.000 de lei la capitolul Drumuri. Din acesti bani, peste 37.000.000 ar costa continuarea lucrarilor deja incepute.
Politicienii au pareri diferite. Reprezentantii PNL si PSD acuza alocarea sumelor pe criterii politice, pe cand cei ai PD-L sustin ca totul se face pe baza de proiecte. Balanta insa pare sa incline spre parerea primilor doi, caci se stie, Brasovul, condus de George Scripcaru, mare scula in PD-L, nu poate inghiti prezenta, in fruntea judetului, a liberalului Cancescu

Proiectul de buget de stat se afla in acest moment la Comisia de Buget-Finante a Parlamentului, iar saptamana viitoare va intra in dezbaterea in plen. Acolo vor fi dezbatute si amendamentele introduse de parlamentarii partidelor, din care nu vor trece, aproape sigur, cele ale neagreatilor, adica cele ale pesedistilor si penelistilor.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.