Din istoria Brasovului (III)
Brasoveni decimati de ciuma si holera
Aceste doua cele mai aprige molime au bantuit temeinic in Evul Mediu, pana tarziu in secolul al XIX-lea, lor adaugandu-li-se lepra.
De-a lungul anilor, cei care cadeau victima acestor boli erau ingrijiti de diverse categorii sociale. Daca in secolul al XIII-lea bolnavii din Brasov erau ingrijiti de catre cavalerii teutoni in locatii care nu puteau fi numite spitale, asa cum le intelegem astazi, mai tarziu Johannes Honterus consemna trei spitale organizate ca atare, iar doctorul brasovean Sebastian Pauschner publica in 1530 „Cartea cu sfaturi impotriva ciumei“.
In Evul Mediu a existat la Bran o tabara de carantina, unde erau internati cu forta cei care erau banuiti ca au o boala molipsitoare, chiar daca nu erau, practic, bolnavi de acea boala, avand astfel sansa sa se molipseasca acolo.
Atunci cand era epidemie in Cetate, aceasta intra in carantin si nu se mai intra si iesea din ea..
In timpul epidemiilor de ciuma, toate casele si cladirile oficiale, inclusiv bisericile, erau ferecate temeinic. Pe strazi puteau fi intalniti doar cei care se ocupau cu strangerea si transportul/indepartarea cadavrelor. In acest sens poate fi amintit faptul ca brasovenii morti de ciuma intre 1718 si 1719, cu ocazia uneia dintre cele mai mari epidemii care a bantuit Cetatea, au fost inmormantati in gropi comune, sapate dupa zidurile cetatii, iar cadavrele au fost acoperite cu var.
In acele vremuri Biserica si slujitorii ei jucau un rol important in asemenea evenimente tragice. Astfel, un preot brasovean a ajuns sa fie premiat de imparateasa Maria Tereza pentru stradaniile sale intr-un astfel de caz.
Iata si ce a consemnat cronicarul Wilhelm Niemandz cel Batran in scrierile sale. El povesteste cum au fost epidemiile de ciuma intre anii 1755-1757, in zona Brasovului.
„In strada Castelului a evacuat autoritatea mai multe case, folosindu-le apoi pentru reconvalescenti. In anul 1757 inceteaza ciuma spre finele lunei mai in Brasov. Romanii din Schei fugiti in Muntenia se reintorc. Preotul sas Tartler, din Prejmer, capatase de la imparateasa Maria Tereza pentru zelul sau dovedit cu ocaziunea ciumei in Prejmer, 20 galbini.”
Deasemenea, pe strada Constantin Lacea, numita pana in trecutul recent Ciocrac, se afla Casa Petcut, pana de curand, in vremurile noastre, Azilul de Batrani. In timpul epidemiilor aceasta cladire era folosita ca loc de refugiu pentru bolnavi.
La fel, la renovarea unui corp al liceului „Johannes Honterus”, langa Biserica Neagra, au fost dezgropate ramasitele pamantesti ale mai multor brasoveni, probabil, de care se spune ca au murit de ciuma. Acum mai bine de 400 de ani in acest loc a fost cimitirul unei vechi manastiri.
Iar cronicile mai consemneaza inca multe alte asemenea intamplari, pe care vi le vom prezenta probabil intr-un viitor.
(va uma)
Dan Bota
