Fonduri UE pentru piscicultura si industria pestelui

Fonduri UE pentru piscicultura si industria pestelui

0 147

Programul Operational pentru Pescuit va porni, incepand de la jumatatea lui iulie cu primele patru masuri, celelalte urmand a fi lansate pe parcurs, cei interesati putand depune proiecte in domenii cum ar fi acvacultura sau procesarea pestelui.
Cele patru prime masuri pot fi numite finantarea acvaculturii, a procesarii si a marketingului, a investitiilor la bordul navelor de pescuit – nava propriu-zisa si utilajele de pescuit – iar alta masura va fi acordarea de compensatii pentru pescari.
Fondurile totale alocate in cadrul programului se ridica la peste 300 milioane euro, din care fonduri europene 75%, iar din bugetul statului 25%
Vor fi avute in vedere in primul rand firmele mici, dar cu cel mult 60% din valoarea proiectului, acelasi procentaj fiind valabil si pentru proiectele investitiilor in procesare si comercializare, vizand modernizarea unitatilor de procesare sau infiintarea unora noi, precum si achizitionarea de echipamente moderne si de infiintarea unor piete de desfacere.
Acest Program cuprinde cinci axe: adaptarea flotei de pescuit (care?!?, n.a.), procesarea pestelui, asistenta tehnica, masuri comune si dezvoltarea zonelor pescaresti.
Cu toate ca Brasovul, inclusiv judetul, nu este un mare „producator” de peste, o mana de gospodar ar putea profita de acest program si s-ar putea astfel amenaja o serie de ferme piscicole specifice zonelor de munte si podis. Caci ape, slava Domnului, avem destule in tot judetul, si poate astfel s-ar mai depolua si ele.
Repet, este nevoie numai de o mana de gospodar indrazneata si cu minte limpede.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.