Gunoiul din Arad a fost premiat

Gunoiul din Arad a fost premiat

0 131

Felul in care a fost administrat gunoiul din Arad a fost apreciat de Ministerul Mediului si Tehnologiei din Austria. Astfel, compania ASA, care s-a ocupat de administrarea aceste probleme, a fost premiata de ministerul austriac.
Acest premiu are o traditie de 22 de ani, acesta fiind acordat de fiecare dat pentru recunoasterea si aprecierea proiectelor remarcabile.
Compania ASA a castigat la categoria „Tehnologii de mediu austriece pentru Europa Centrala, de Sud si de Est“, pentru implementarea cu succes a managementului modern al deseurilor in Arad. Premiul a fost in valoare de 5000 de euro, bani care vor fi donati primariei Arad pentru derularea viitoarelor proiecte din domeniul mediului.
Edilul local, Gheorghe Falca, a declarat ca banii vor fi folositi pentru achizitionarea de arbori ornamentali. Acestia vor fi plantati in noile parcuri pe care Primaria Arad le va amenaja in zonele periurbane ale municipiului.
Groapa de gunoi de la ASA, in fapt primul deponeu de gunoi la standarde europene din tara, a depozitat pana astazi peste 200 de mii tone de deseuri solide nepericuloase. Conform ASA, investitia facuta pana acum in Arad depaseste cinci milioane de euro.

S.M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.