Ziua cea fara de tutun
Asa zice-se ca va fi ultima zi din frumoasa luna mai. Ca sa mergem a doua zi cu plamanii curati la vot. Mai greu va fi cu problemele de constiinta si curatenia lor.
Insa pe 31 mai se va sarbatori ziua mondiala fara tutun. Tot felul de organizatii, institutii, voluntari sau asociatii, mai mult sau mai putin non-guve4rnamentale, vor trage marele semnal de alarma in ce priveste fumatul si consecintele sale.
Doamna psiholog Adriana Samson, de la Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Brasov, declara:
“Activitatile sunt centrate catre tineri, in special, dar si pentru constientizarea populatiei generale asupra efectelor nocive ale fumatului si/sau fumatului pasiv.”
Si sunt preconizate a se desfasura o serie de actiuni in acest sens, cu prezentari de cifre si exemple care sa dovedeasca nocivitatea acestei apucaturi, precum si prezentarea unor metode de a scapa de acest viciu.
Toate bune si frumoase si chiar cei mai inraiti fumatori trebuie sa recunoasca nocivitatea obiceiului. Asta o simt si eu pe propria-mi piele, dupa ani si ani de fumat. Dar mi se par ciudate si puerile expunerile de motive antifumat, uneori fiind chiar ilogice la prima vedere, cum ar fi procentajul de fum intrat in plamanul fumatorului – 15% – si in cel al nefumatorului de alaturi – restul de 85%.
Hai sa fim seriosi ! Ati vazut vreodata ca vreun fumator sa scoata, cand isi aprinde tigara, vreo teava din buzunar si sa o propteasca in narile “pasivului” de alaturi? Asta in legatura cu procentajul fumului intrat in “activ” si in “pasiv”.
Apoi mi se pare inutila insistenta expunerii unor cifre seci – imbolnaviri la mia de locuitori, decese raportate la aceeasi cifra per 24 ore si alte asmenea – caci filozofia fumatorului, si mai ales a celui trecut de un pachet pe zi, este simpla: “Deie Domnul sa nu se lipeasca de mine procentajul acela nasol !”
Iar numeroasele metode care sa determine lasatul de fumat mi se par de doi bani speranta.
Probabil ati ghicit ca sunt fumator. Sa nu credeti insa, stimati cititori, ca pledez pentru fumat si ca nu imi simt fizicul subminat de acest obicei. De aceea, in cunostinta de cauza, ma uit cu detasare la zbuciumul aproape inutil al actiunilor antifumat si al metodelor de parasire ale acestui obicei, caci, practic, nu provoaca impactul necesar.
Intr-unul din anii mei de viata m-am apucat, pur si simplu, sa ma las de fumat, de la o clipa la alta. Nu intru in amanunte, dar vreau sa subliniez impotanta vointei in asemenea cazuri, plus o motivatie – morala, psihica, spuneti-i cum vreti.
Ca dupa aproape un an de abstinenta m-am apuct iar de tutun, asta este alta poveste.
Ceea ce doresc sa subliniez cu insistenta – si asta este treaba psihologilor interesati de meseria lor – e gasirea unor metode si a unui d?cor prin care sa fie trezita in fumator vointa si motivatia de a lasa acest obicei intr-adevar nociv. Metodele de constrangere nu folosesc in acest sens si nici speriatul cu boala si moarte. Iar banii cheltuiti pe actiuni sterile ar putea fi filositi cu brio la punerea in practica, de catre psihologi, a propunerii descrise mai sus.
Dan Bota
