In 2007 – investitori mai multi

In 2007 – investitori mai multi

0 149

Numarul investitorilor pe piata de capital autohtona cu plasamente de peste 7.000 de euro a crescut cu 12 la suta in 2007 fata de anul anterior, conform raportului anual al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).
La finele anului trecut, numarul investitorilor cu plasamente de peste 7.000 de euro s-a cifrat la 23.562 persoane fata de 20.956 la sfarsitul lunii decembrie 2006. In pofida corectiilor inregistrate pe bursa in a doua jumatate a anului trecut, numarul acestor investitori a crescut in ultimele sase luni cu 3.532.
Numarul celor cu investitii pe piata de capital locala sub 7.000 de euro a urcat cu 45 la suta, pana la 62.250 persoane, iar cel al investitorilor profesionali si institutionali s-a majorat cu 29 la suta, la 1.852.
FCI a fost infiintat in iunie 2005, avand ca scop compensarea investitorilor, in situatia incapacitatii caselor de brokeraj si societatilor de administrare a investitiilor de a returna fondurile banesti si/sau instrumentele financiare datorate sau apartinand investitorilor, care au fost detinute in numele acestora, cu ocazia prestarii de servicii de investitii financiare sau de administrare a portofoliilor individuale de investitii.
Fondul compenseaza in mod egal si nediscriminatoriu investitorii in limita unui plafon de 7.000 de euro, valabil pentru anul 2008, acesta urmand sa creasca gradual, pana in 2012, la 20.000 de euro/investitor individual, plafonul prevazut de Directiva 97/9/CE privind schemele de compensare a investitorilor. De la infiintare si pana in prezent, Fondul nu a inregistrat niciun eveniment de natura sa genereze plata de compensatii.
Conform informatiilor transmise de membrii Fondului, numarul de investitori la sfarsitul anului 2007 a fost de 87.664, reprezentand o crestere cu 34 la suta fata de sfarsitul anului 2006.
In a doua jumatate a anului trecut, criza de pe piata creditelor din Statele Unite a afectat si Romania. Spre sfarsitul anului 2007, cresterea investitiilor strainilor pe piata de capital din Romania s-a redus, ultimele trei luni ale anului marcand un record in privinta valorii vanzarilor investitorilor straini. In pofida acestui fapt, pe ansamblu, anul 2007 a fost un an bun pentru piata de capital din Romania. Ponderea investitorilor straini a crescut de la 30 la suta, la inceputul anului, la 44 la suta. Comparativ cu 2006, investitorii straini si-au dublat in 2007 investitiile pe piata de capital din Romania. Achizitiile strainilor au reprezentat 1,66 miliarde euro, iar intrarile nete de capital au fost de 226,4 milioane euro.
Toti intermediarii autorizati sa presteze servicii de investitii financiare (SSIF-uri si institutii de credit) si societatile de administrare a investitiilor (SAI-uri) care administreaza portofolii individuale de investitii trebuie sa fie membri ai Fondului. Numarul membrilor este in prezent de 98, respectiv 71 de societati de brokeraj, opt intermediari institutii de credit si 19 societati de administrare a investitiilor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.