Ce ar putea sa le spuna brasovenilor ecologistul Iancu Vespasian Augustin…

Ce ar putea sa le spuna brasovenilor ecologistul Iancu Vespasian Augustin…

0 281

Ce ar putea sa le spuna brasovenilor
ecologistul Iancu Vespasian Augustin
daca va iesi presedintele Consiliului Judetean

D.D.Rujan
Pentru ca nu a mai inghitit „murdariile” unor fosti colegi din PSD, Iancu Vespasian Augustin, unul din fondatori ai respectivei organizatii in jud.Brasov, parea ca s-a retras din politica. Si bine a facut!
Zilele trecute am aflat ca si-a depus candidatura la presedintia C.J. din partea ECOLOGISTILOR. Si bine a facut! Caci „curatenie” ar putea sa faca numai o persoana publica cu… „cohones” verzi!
S-a ocupat insistent de infiintarea parcurilor industriale. Si bine a facut! Apoi s-a batut pentru o foarte veche doleanta a brasovenilor, de a avea un AEROPORT INTERNATIONAL. Si iarasi bine a facut! Pentru ca la I.A.R., in timpul ultimului razboi mondial, se construia unul dintre cele mai performante avioane de vanatoare din lume! Iar dupa razboi, neuitatul profesor si manager Iosif Silimon construia, la I.C.A. Ghimbav, cele mai performante planoare ale deceniilor 7-8 si nu in ultimul rand, elicoptere.
AFLU, mai nou, ca Iancu Vespasian conduce Organizatia judeteana ecologistilor brasoveni. Si nu e deloc rau, pentru ca este un om cu multa experienta si pricepere organizatorica, e perseverent, dinamic, suficient de „artagos” sa nu piarda nici la puncte si cu atat mai putin prin KO! O fi insa si ecologist ?
I-AS SPUNE o poveste de viata, auzita de la parintele meu.
In 1947, pe timpul marii secete din acea vara, MUNTELE TAMPA a luat foc. Nu stiu ce-ar face acum pompierii, dar atunci s-au uitat cum Tampa arde, mai ales in partea sa, de la jumatate in sus, unde nici cu lopata nu aveai cum sa ajungi, din pricina flacarilor. S-a reusit doar izolarea muntelui si, implicit, a uriasului incendiu. Ce a ramas dupa ce omul, dar mai ales ploile au reusit sa stinga, era un MUNTE CHEL, negru si hidos, din cauza scrumului, care a mocnit pana l-a stins de tot primul potop al toamnei.
Ce a urmat apoi, era ceva neinteles de brasoveni. Veri la rand orasul dogorea vara, de neinteles pentru oamenii atunci, mai ales ca nici pe Dealul Warthe vegetatia nu era mai bogata. Iar Dealul Melcilor, cu Fabrica de ciment de sub el, „producea”, pe langa ciment, si tone de praf, ce se inaltau zilnic, iar apoi coborau lent pe casele oamenilor. Si in plamanii lor!
BRASOVUL nu mai era orasul cu aerul cel mai curat din Carpati, evident, dupa Sinaia. Si eu imi mai aduc vag aminte de perioada in care silvicultorii brasoveni si studentii singurei Facultati de Silvicultura din Romania (si printre putinele din Europa) faceau (chiar cu placere!) munca voluntara la impaduriri.
Atunci s-a scris, cu trupuri de brad proaspat plantati pe cocoasa Tampei, si numele lui Stalin, dat orasului! Fusese ideea nastrusnica si deopotriva jenanta a unui vechi activist, plecat mai apoi in Tara Sfanta si „dus” de Domnul in Raiul sau, unde poate o fi dat seama, la intrare, daca Raiul exista…
COPACII INSA AU RAMAS, s-au plantat altii noi, sa nu se mai vada besmetica scriitura, dar lucrarea naturii, binefacatoare, s-a facut in timp…
Anii au trecut, copacii au crescut, ca si vegetatia, cam haotica si abundenta, dar atat de sanatoasa pentru brasoveni. Pentru ca Tampa este un adevarat plaman al orasului, cu o populatie de trei ori mai mare decat acum 60 de ani.
Tampa este un dar al lui Dumnezeu pentru brasoveni. Sa nu uite asta ecologistii!
Tin minte o alta idee nastrusnica si jenanta, lansata politic de un fost prim secretar, ce-?i cauta simpatia intre cetateni: sa sape un tunel pe sub Tampa, ca sa se ajunga mai lesnicios in viitorul cartier Valea Cetatii zis Racadau!!
A fost o intreaga poveste, iar din reactia cetatenilor s-a nascut un zvon la fel de nastrusnic: Tampa era plina de apa si Doamne fereste, poate comunistii vor sa inunde orasul!
Cum se vede, am scapat. Si de inundatii, si de comunisti. Dar despre asta, cu alta ocazie…

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.