Avalanse in munti

Avalanse in munti

0 143

Caldura primaverii a inceput sa urce si la munte. Astfel, straturile de zapada, unele depasind si doi metri, au inceput sa se inmoaie si sa se topeasca, prezentand mari riscuri de producere a unor avalanse.
Atentionarile meteo in acest sens se refera mai ales la muntii Fagaras, Bucegi si Postavaru, acestia fiind cei mai frecventati de turisti, dar si in ceilalti munti ai tarii pericolul este acelasi.
Daca pana acuma eram obisnuiti cu avertizari de gradul 2 sau, cel mult, trei in ce priveste pericolul de avalanse – pe cunoscuta de acuma scara intre 1 – 5 – acuma riscul se ridica la 4, ceea ce inseamna ca cea mai mica miscare sau cel mai mic zgomot, provocate de oameni sau animale, pot provoca declansarea avalanselor, cu toate urmarile neplacute.
Tinand cont de aceste circumstante, avertizarile meteo si Salvamont sunt stricte.Turistii sunt sfatuiti sa nu se avante pe niciunul dintre traseele montane, pericolul de avalanse existand, in aceasta perioada, si la inaltimi mai mici, nu numai pe piscuri. Este bine sa fie ocolite toate aceste zone.
Daca totusi se gasesc amatori de turism montan, acestea sunt sfatuiti sa se deplaseze doar cu telecabinele, iar cand coboara din ele sus pe culmi, sa ramana doar in perimetrul statiilor si al cabanelor, cum ar fi Balea-Lac in muntii Fagaras, dar si in ceilalti munti beneficiind de transport pe cablu.
Nu sunt indicate partidele de schi decat pe partiile amenajate la poalele muntilor.
Din pacate legislati actuala nu interzice accesul pe munte, daca omul, chiar avertizat, are chef sa-si riste pielea. Iar acesti nebuni, fara a fi si frumosi in nebunia lor, nu pot fi nici amendati si nici impiedicati la efortul lor de a se pune in pericol. Iar Salvamontul si Jandarmeria Montana, au mainile legate, ei rezumandu-se doar la atentionari si la incercarea de salvare, in cazurile tregice, a victimelor, astfel totul ramanand la latitudinea constiintei si gandirii fiecaruia

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.