Retete gratuite pentru externati

Retete gratuite pentru externati

0 144

Bonavii din spitale pot sta acum linistiti. Perioada de convalescenta va trece mai usor pentru ca guvernul s-a gandit la ei. Acum, la iesirea din spitale, acestia vor putea primi retete compensate sau gratuite. Astfel, ei nu vor mai trebui sa bata drumul pana la medical de familie pentru a-si rezerva aceste gratuitati.
Guvernul a aprobat in cursul zilei de ieri Contractul – cadru considerat de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, ca fiind cel mai important document din sistemul de sanatate actual.
Conform acestui document, din aprilie bolnavii vor primi la externare reteta compensata sau gratuita. „Am luat aceasta decizie pentru a nu mai pune bolnavii pe drumuri”, a precizat Nicolaescu.
De asemenea, potrivit ministrului Nicolaescu, medicii prescriu medicamentele din sublista A, B sau C sub forma denumirii comerciale, asumandu-si tratamentul prescris.
„Daca farmacistul nu are in unitate un anumit medicament, dar promite bolnavului sa il aduca in cel mult 48 de ore, iar acesta refuza, atunci poate recomanda un alt produs. Atunci, bolnavul va semna ca a acceptat schimbarea medicamentului”, a precizat ministrul Sanatatii.

Sanziana Motoroiu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.