LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim
Rostul lumii – Nicolas Buvier
In prefata cartii aparute la Editura Humanitas, ni se se spune ca titlul original – L’usage du monde – ar contine un joc de cuvinte practic intraductibil. Probabil ca traducatorii n-ar fi riscat sa se departeze de la spiritul cartii daca a fi cutezat o talmacire gen: Lumea – manual de utilizare. Pentru ca este ceea ce-si propune cartea-cult a generatiilor succesive de globe-trotteri, dar si de exploratori care nu-si parasesc odaia proprie atunci cand haladuite prin coclaurii lumii – sa ofere un dublu ghid – de citire a arcanelor lumii, dar si de descifrare a partii de umbra a calatorului insusi.
Considerat o capodopera a literaturii francofone de calatorie din ultima jumatate a secolului trecut, cartea semnata de Bouvier este marturia unui scriitor-calator asa cum se considera pe sine autorul.
„Crezi ca vei face o calatorie, dar in scurt timp pricepi ca ea, calatoria, e cea care te face — sau desface” spune profetic Buvier intr-una din paginile sale. Calatoria cu pricina – care a durat un an si jumatate, se petrece in compania prietenului sau Thierry Vernet, la inceputul anilor 1950. Incepe la Belgrad si se sfarseste in Afganistan. La bordul unui Fiat Topolino care i-a ?lasat adesea in drum, cei doi calatori urmeaza un itinerar de un exotism incredibil la vremea aceea.
Impresiile profunde acumulate de-a lungul acestei aventuri sunt intrecute doare de adancimea concluziei laconice, superb formulata, cu care scriitorul-calator isi incheie istorisirea: „Lumea trece prin noi ca o apa si pentru o vreme ne imprumuta aparenta ei. Apoi se retrage si ne lasa in fata vidului pe care-l purtam in noi”
Istoria credintelor si ideilor religioase, vol. IV
In aprilie 1983, cind scria prefata celui de-al treilea volum al operei sale monumentale, Istoria credintelor si ideilor religioase, Mircea Eliade anunta o modificare in planul general al lucrarii. Ultimul volum, pe care nu avea sa mai apuce sa-l scrie, urma sa contina capitolele privitoare la religiile Chinei si ale Japoniei, prezentarea religiilor arhaice si traditionale din America, Africa si Oceania, precum si o sectiune de incheiere, despre creativitatea religioasa a societatilor moderne. Profesorul planuia sa incredinteze redactarea acestor capitole unor colegi si colaboratori ai sai, care ii impartaseau viziunea asupra istoriei religiilor. Dupa disparitia lui Mircea Eliade – in 1986 – , incheierea Istoriei…, conform organizarii si in spiritul teoriilor sale, a revenit unei echipe formate din istorici ai religiilor si etnologi renumiti, experti cu autoritate in domeniile lor. Desi unii specialisti au detectat in redactarea volumului unele adaptari la gustul cititorilor germani, conationali ai autorilor, cei mai multi sunt de parere ca Eliade insusi nu ar gasi nimic de obiectat la nivelul coerentei si documentarii.
Vifor Rotar
