Huliganea sau Maiganezu’?
Huliganea este, probabil, cel mai potrivit apelativ care i s-a aplicat vreodata jucatorului de fotbal Ionel Ganea. Un individ recalcitrant, care in lumea civila din afara gazonului s-ar numit recidivist si ar avea un trecut incarcat de dosare penale. Cata vreme se afla in gazon, va continua sa imparta ghionturi, pumni, picioare, capete in gura in calitate de erou national. Care, vorba lui Gigi Becali, se jetfeste prin tot ceea ce face pentru fotbalul romanesc in particular si tara lui in general.
Episodul intrat deja in antologie, cu Ganea strangandu-l de gat pe tusierul delegat la recenta partida Poli-Dinamo pune o lumina cruda pe apucaturile din fotbalul mioritic. Pe care televiziunile si spectatorii acestui sport de o calitate indoielnica la noi le tolereaza de foarte multa vreme, sub numele de spectacol fotbalistic.
Schema de sugrumare a arbitrului pare sa fi fost exersata indelung la antrenamente de Ganezu’. Caruia i se potriveste eticheta Maiganezu’ la fel de bine precum cea de Huliganea, pe care i-au scornit-o inspirat comentatorii de fotbal la doar cateva ore de la prestatia sa de interlop la firul ierbii. Filmuletul acestui episod, care a facut deja inconjurul lumii fotbalului international, dezvaluie simultan fata sportului-rege, despre care nu vrem sa admitem in momentele de euforie microbista ca e gol-golut. Ca un luptator matahalos de sumo.
Ganea a fost intotdeauna un soi de pitbull al gazonului, dar i s-au gasit permanent scuze si epitete care i-au salvat pedigree-ul si l-au facut sa para un caine de rasa. Cand performa cate o intrare ucigasa asupra vreunui adversar, toata lumea era de acord ca omul este un coechipier inimos, gata de sacrificiu. Cand isi caftea colegii in vestiar – pana si uriasul Stelea a simtit gustul pumnilor Maiganezului – deborda de fapt de energie si stia sa stimuleze echipa. Cand declaratiile lui agramate musteau de mitocanie, era de fapt un tip curajos, care zice lucrurilor pe nume.
Batausul cu crampoane ne-a fost prezentat mereu drept un domnisor de pension, ceva mai robust decat colegii si cu ceva mai mult sange in instalatie. La croirea acestui mit inselator au muncit deopotriva Federatia, Liga, antrenorii, fanii. ?
Episodul Ganea este si un bun tester pentru umorile din fotbalul romanesc. Unele previzibile si deja plictisitoare in contradictia lor, cum este cea a patronului Stelei. Pentru care Ganea este tot un fel de razboinic al luminii, asa ca dansul, care s-a jertfit pentru fotbalul romanesc si s-a luptat pentru familia lui, etc, etc.
Diferenta dintre cei doi este intensitatea luminii care ii inunda. Ganea este un luptator care se alimenteaza de la veioza, pe cand Jiji este clar razboinicul conectat la candelabrul din salonul de receptie.
In ciuda aparentelor foarte scumpe pe care le afiseaza, diriguitorii fotbalului de la noi se vadesc la fel de maidanezi precum Ganea. Mitica Dragomir, bunaoara, si-a dat arama pe fata cand a trebuit sa emita si el o parere la subiect. Cu interfata binecunoscuta de taran siret si analfabet, nea Mitica i-a tinut partea huliganului, dupa ce se stropsea deunazi cu spume la gura impotriva celor ce fac ravagii in tribune. Patronul lui Poli, Marian Iancu, desi ar trebui sa tina regim la gabaritul sau, nu se sfieste sa declare textual ca le-ar manca inima unora din Federatie.
Nu-i ciudat fotbalul asta al nostru? In care stabii ii haituiesc cu jandarmi pe violentii anonimi de la peluze, dar cand dau in teren peste unul cu nume si prenume ii sterg cu grija ghetele de sangele adersarilor si fac din el un erou ecologic al ierbii verzi?
Chiar si-asa, s-a vazut ca sportul-rege e cam golut. Iar regele sportului-rege, Hagi, trebuie sa demonstreze in seara asta ca este un antrenor la fel de bun precum a fost ca jucator.
Sau nu.
