Cu o floare nu se face primavara, dar cu mai multe se...

Cu o floare nu se face primavara, dar cu mai multe se face o Primarie de nota 10

0 318

Ne-am obisnuit in ultimii ani cu saracia, mai mult sau mai putin reala, drept scuza pentru nepasare si lipsa de chef de treaba. Nu de putine ori edilii n-au facut mai nimic fiindca “ nu sunt bani”. Multi n-au inteles ca uneori si gesturi mici, care implica niste cheltuieli nu foarte mari, pot aduce daca nu bunastare, macar putina bucurie cetateanului.


Este si cazul florilor de la Primarie, care dau cladirii un aspect ingrijit, cald, tonic. Parca ti-e mai drag sa intri acolo, presupui din start ca daca nu ti se va rezolva problema macar nu se va ratoi nimeni la tine, ca vei fi tratat cu respectul promis de exteriorul cladirii.


Zilele trecute, un aradean intreba in zona Hotelului Aro Palace de Primarie. L-am indrumat sa mearga “drept inainte, pana la cladirea cu multe flori”. Sigur a nimerit si sigur nu m-am facut de ras, ca brasoveanca.


Si la urma urmei, cand auzi si ceasul batand ora exacta te bucuri. Sunt acele mici bucurii ce-ti fac viata mai frumoasa. Tin minte cum, cu ani in urma, lumea astepta langa ceasul din fata Modaromului sa cante la ora exacta. La fel imi amintesc de fantanile arteziene (putine ce-i drept) si de florile ce umpleau parcurile si zonele verzi si care au reinceput sa apara. Sigur ca toate astea au costat, dar nu cred ca s-au ridicat la nivelul unor excursii fara rost prin Brazilia sau Dubai. La fel de clar e ca aceste lucrusoare nu cresc PIB, dar macar ne mai alunga din marea depresie a tranzitiei.


Si fiindca veni vorba, pe vremuri, era un obicei: Primaria punea cand si cand la dispozitia Asociatiilor de locatari flori, arbusti si unelte. Acum nu zic chiar sa repetam figura, ne-am domnit, nu ne mai arde de “munca voluntara”, dar daca langa parcarile de cartier, langa stalpii colorati, langa parculetele noi si locurile de joc ce au inceput sa apara intre blocuri am avea parte si de ceva flori frumoase tare bine ar fi, si zilieri care sa se ocupe de asta s-ar gasi!


Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.