Brașoveanca Diana Crețu, campioană națională la spadă, categoria U13

Brașoveanca Diana Crețu, campioană națională la spadă, categoria U13

0 411

Diana Crețu, sportiva Coronei Brașov, a reușit să cucerească aurul la Campionatul Național de scrimă, proba de spadă, categoria de vârstă U13.

Brașoveanca a dispus, cu 10-4 în finală, de Jazmin Ilyeș, de la LPS Satu Mare. Medaliile de bronz le-au revenit sportivelor Maria Văleanu (ACS Prima Spadă Constanța) și Johanna Kurtinecz (LPS Satu Mare).

Traseul Dianei către victorie a început în turul 2. Iată care au fost asalturile pe care le-a câștigat sportiva Coronei:

  • Turul 2: Diana Crețu (CSM Corona Brașov) – Ioana Daria Răduț (LPS Craiova) 10-4;
  • 16-imi: Diana Crețu (CSM Corona Brașov) – Anya Neaga (LPS Craiova) 10-2;
  • Optimi de finală: Diana Crețu (CSM Corona Brașov) – Amelia Bărcaru (ACS Prima Spadă Constanța) 10-7
  • Sferturi de finală: Diana Crețu (CSM Corona Brașov) – Maria Alina Alexandrescu (LPS Craiova) 10-9;
  • Semifinală: Diana Crețu (CSM Corona Brașov) – Johanna Kurtinecz (LPS Satu Mare) 10-9;
  • Finală: Diana Crețu (CSM Corona Brașov) – Jazmin Ilyeș (LPS Satu Mare) 10-4.

Competiția a fost acerbă, la concurs fiind prezente 75 de sportive, legitimate la 17 cluburi din țară, ceea ce face cu atât mai valoroasă victoria sportivei de la Corona Brașov!

Diana este antrenată de Robert Rigo (care este, în același timp și antrenorul lotului național feminin de spadă), acesta fiind sprijinit de Mircea Manciuc și Cosmin Muntean.

Celelalte două sportive ale Coronei prezente în întrecere s-au clasat pe locul 27 (Ecaterina Lozan), respectiv locul 63 (Bianca Muraru).

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.