Primarul Brașovului a luat ieri pentru prima oară contact cu proiectele de...

Primarul Brașovului a luat ieri pentru prima oară contact cu proiectele de infrastructură ale Brașovului la București

0 370

Allen Coliban s-a bucurat ca un copil căruia Moșul(Bucureștiul n.n.) i-a pus sub brad nu cadouri ci promisiuni de cadouri. Fericit că a fost băgat în seamă de trei nulități guvernamentale, un vicepremier anchetat de DNA, un altul care își ia ordinele de la Budapesta și în sfârșit un al treilea care a bulversat toate finanțările europene ale României, Coliban s-a întors la Brașov aseară cu o turbincă de promisiuni.
Ce nu știe naivul inexperimentat primar al Brașovului este că miniștrii cu care s-a întâlnit au orice altceva de făcut decât să urmărească binele plenar al brașovenilor.
După ce s-a gudurat pe lângă ștabii guvernamentali s-a repezit în bula sa de facebook pentru a ne transmite buna vestire a infamei coaliții: ,,Am fost astăzi prezent în București la o întâlnire cu liderii coaliției de guvernare, Dan Barna, Kelemen Hunor și Ludovic Orban, dar și la Ministerul Fondurilor Europene într-o întâlnire cu Cristian Ghinea, pentru a discuta despre sursele de finanțare pentru marile proiecte ale Brașovului.
Am discutat despre cele mai importante proiecte menite să îmbunătățească viața brașovenilor (ai spune că Allen Coliban citează dintr-o plenară a PCR din anii șaizeci n.n.):
Spitalul Regional Brașov(sic!)
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav
– Legătura feroviară Brașov – Aeroport
– Autostrada Brașov – Făgăraș – Sibiu
– Autostrada Brașov – Bacău
– Autostrada Brașov – Comarnic (sic!)

L-am crede arhitect pe primarul Brașovului, dacă nu am ști că nu știe de nici unele
Sunt proiecte pe care le dorim implementate ca un întreg, ele devenind cu atât mai benefice pentru comunitate cu cât sunt gândite unitar. Aeroportul are nevoie de legături feroviare și rutiere. Brașovul trebuie să se lege de Sibiu prin autostradă și astfel să avem un drum de mare viteză până în Europa.
Tot de la Brașov se pot trece cel mai ușor Carpații spre Moldova, iar porțiunea Brașov – Tg. Secuiesc – Brețcu, din autostrada Brașov – Bacău poate fi mult mai ușor executată, fiind într-o depresiune cu relief drept.(sic! nici nu bănuiam că Brașovul șade într-o depresiune n.n.)
Discuțiile au fost transpartinice, alături de mine fiind Adrian Veștea – președintele Consiliului Județean Brașov, Tamás Sándor – președintele Consiliului Județean Covasna, Antal András – primarul municipiului Sfântu Gheorghe și senatorul Mihail Veștea.

Coliban a stat la masă cu actualii gropari ai proiectelor brașovene, după ce i-a ratat pe cei de anul trecut
Ne înțelegem rolul de reprezentanți ai intereselor cetățenilor, indiferent de partidele din care facem parte. Brașovului i-au lipsit în ultimii ani oamenii politici care să treacă peste loialitatea față de partid și să-și asume întâietatea interesului comun”, arată Coliban cu un deget acuzator către oamenii politici ai trecutului urbei noastre.
În afară de faptul că nu există nicio bună înțelegere între liderii politici ai Brașovului, Benga acuzându-i mai ieri pe Veștea de fanfaronadă și minciună, Coliban uită că Spitalul Regional Brașov nu este în niciun program de finanțare guvernamentală.
Iar Autostrada Brașov Comarnic nu va fi gata nici în zece ani a zis colegul lui Coliban, ministrul pluserist Drulă de la Transporturi.
Au avut grijă de acest aspect Ludovic Orban și Nelu Tătaru anul trecut, și Drulă împreună cu Voiculescu anul acesta. Iar Veștea a cerut 100 de milioane pentru Aeroport și îi va avea dacă votează în septembrie cu Cîțu.
În rest, discuții sterile și minciuni gogonate, la asta a participat Coliban ieri la București.

Libiu Mateescu  

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.