Proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă a trecut de Parlament;...

Proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă a trecut de Parlament; totuși, de vineri până duminică, nu există lege care să asigure protecția împotriva Covid 19

0 167

Proiectul de lege iniţiat de Guvern privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 în situaţia de alertă a fost votat, miercuri, de Camera Deputaţilor, care este și for decizional. Legea privind măsurile din timpul stării de alertă a fost adoptată cu 267 de voturi pentru, 26 împotrivă şi cinci abţineri.

Pentru a intra în vigoare, legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, pentru a fi promulgată, cel mai probabil, vineri. Ulterior, legea va fi publicată în Monitorul Oficial. Astfel, starea de alertă va putea fi instituită, cel mai devreme, luni. Pentru că va urma un week-end neacoperit de noile prevederi, ale stării de alertă, Guvernul va trebui să decidă ce măsuri va lua, până la intrarea în vigoare a stării de alertă.

Câteva prevederi ale legii :

Starea de alertă nu poate să dureze mai mult de 60 de zile

„Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministrului afacerilor interne”

Starea de alertă se poate declara la nivel local, județean sau național

Când starea de alertă se instituie pe cel puțin jumătate din unitățile administrativ- teritoriale de pe teritoriul țării, măsura se supune încuviințării Parlamentului. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviința măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

Se pot deschide terasele șicentrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, inclusiv Mall-uri care întrunesc aceste condiții.

Se pot deschide acele magazine din mall-uri care au acces direct din exterior

Sunt permise (…) „activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului”.

Se pot deschide: magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, magazinele de optică medicală.

Este obligatorie purtarea măștii de protecție de către clienți în toate locațiile de mai sus.

În tren, avion, metrou, transportul în comun se pot institui restricții și măsuri pentru pasageri și se poate stabili inclusiv gradul de ocupare.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.