Macedonschi: În sfârșit Primăria face ceva pentru vârsnici!

Macedonschi: În sfârșit Primăria face ceva pentru vârsnici!

0 169


Pe pagina sa de facebook consilierul local Cristian Macedoscchi apreciază că într-un final Primăria se implică în spijinirea unei categorii vulnarabile: bătrânii.
,,În sfârșit face Primaria Brașov ceva pentru vârstnicii noștri care sunt extrem de vulnerabili!
După cum e vorba ,,mai bine mai tarziu decat deloc” salut această decizie chiar dacă a fost luata extrem de întârziat și după multiple sesizari, sper însă să nu fie pentru unii prea târziu luând în calcul ca mai bine de o săptămână au fost lăsați în derivă.
În calitate de Consilier Local atrag însă atenția responsabililor din Primăria Brașov să includă în acest program și persoanele cu dizabilități din orașul nostru deoarece și acest grup de cetățeni este extrem de vulnerabil în situația actuală de criză
”.

Amintim că printre măsurile luate de Primărie este vorba de Asigurarea unei linii telefonice, Telverde 0800420123, care va fi gestionată de Direcția de Asistență Socială, vor fi achiziționate 1.500 de kituri pentru persoanele varstnice vulnerabile, asigurarea unui număr suplimentar de 90 locuri de cazare temporară (pe perioada restricțiilor impuse de coronavirus) pentru persoanele vârstnice care au nevoie de îngrijire permanentă în urmatoarea perioadă.
Se solicită sprijinul Secției de pneumologie pentru efectuarea, de urgență, a analizelor necesare pentru intrarea în colectivitate a acestei categorii de persoane, pentru identificarea persoanelor cu afecțiuni pulmonare transmisibile, de ex. TBC

Contractarea de servicii sociale de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice vulnerabile.

Todotată se va amenaja un centru de cazare pentru persoanele fără adăpost, altele decât cele aflate deja în izolare la Centrul pentru persoane fără adăpost. Acest centru va fi amenajat într-o locație pusă la dispoziția municipalității de un operator economic, care s-a oferit să acorde acest spațiu pentru cazare.

Acest centru este o soluție pentru degrevarea Unității de Primiri Urgențe, de la Spitalul Județean, de persoanele care se încadrează în această categorie, fără a interfera cu persoanele cazate în Centrul de pe str. Zizinului, unde deja s-a instituit masura de restricționare a ieșirilor. Această soluție a fost pusă în practică în urma în solicitării șefei UPU, Cristina Vecerdi. Același operator economic va asigura și masa caldă pentru aceste persoane. Centrul va funcționa cu caracter restrictiv, beneficiarii nu vor mai avea varianta de a ieși și a intra după propria voință- măsura fiind luată pentru diminuarea riscului de contaminare a lor și a comunității.

Decizii privind asigurarea resurselor umane necesare

a) Vor fi puse la dispoziția personalului DAS respectiv asistenți medicali, îngrijitori, infirmiere și supraveghetori de noapte a căror domiciliu este în altă localitate și care desfășoară activități specific îngrijirii persoanelor vulnerabile în aceasta perioadă camere de cazare spațiu de cazare în incinta imobilului din str. Gladiolelor nr. 4.

b) Se va suplimenta personalul DAS cu angajați ai Serviciului Administrare Creșe pentru a desfășura activități specifice în locațiile în care vor fi asistate persoanele vârstnice și persoanele fără adăpost

c) Se vor face angaja, în regim de urgență, 5 persoane pentru îngrijirea la domiciliul a persoanelor vârstnice și a 5 supraveghetori pentru persoanele fără adăpost. În cazul în care nu vom reuși angajarea acestor persoane, vom apela la sprijinul asociațiilor și fundațiilor din domeniul social.

d) Personalul angajat al primăriei, DAS și a celorlalte entități subordonate Consiliului Local va participa, în funcție de solicitările persoanelor vulnerabile, pentru distribuirea produselor necesare acestor persoane.

Poliția Locală va păzi centrul persoanelor fără adăpost

Având în vedere două persoane de beneficiari ai Centrului pentru persoane fără adăpost, care au încălcat regulamentul de funcționare a acestui centru. Amintim că o persoană a atacat un îngrijitor cu cuțitul, iar o alta a părăsit centru, după care s-a întors, solicitând să beneficieze de serviciile centrului, Poliția Locală, va asigura ordinea și liniștea publică în acestă incintă.

În funcție de evoluția situației, Direcția de Asistență Socială va apela și la sprijinul voluntarilor, care doresc să contribuie ala ajutarea acestor categorii vulnerabile din societate.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.