Evoluțiile economice bune confirmate de INS – românii rămân cu mai mulți...

Evoluțiile economice bune confirmate de INS – românii rămân cu mai mulți bani în buzunare- diferența dintre veniturile și cheltuielile lunare este de peste 700 de lei!

0 258

INS: Din fiecare 100 de lei cheltuiți, 42 de lei s-au dus pe mâncare și băutură, 20 de lei pe facturi, 7 lei pe haine, 5 lei pe sănătate și doar 50 de bani pe educație. Vezi pe ce ni se duc și restul banilor și cu cât rămânem când tragem linie

Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică, o familie din România a avut în primul trimestru un venit mediu lunar de 4.542 de lei, din care a cheltuit 3.834 de lei.

Peste 40% din bani ni se duc pe mâncare și băutură, 20 de lei pe întreținerea locuinței, 7 lei lunar îi alocăm hainelor și pantofilor, 7 lei îi cheltuim pe transport, 5 pe sănătate, 6 lei pe obiecte de mobilier. Cei mai puțini bani îi alocăm Educației, mai arată datele INS.

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2019, în termeni nominali, 4.542 lei pe gospodărie şi 1.752 lei pe persoană, potrivit comunicatului INS de miercuri.
Diferența dintre veniturile și cheltuielile lunare este de puțin peste 700 de lei, dar cifrele pot părea înșelătoare, întrucât la capitolul venituri, Statistica măsoară atât salariile cât și veniturile în natură (circa 10% din salariu).
Luând în calcul doar veniturile salariale, diferența dintre acestea și cheltuielile lunare sunt de 350 de lei.
E drept, diferențele sunt uriașe între mediul urban și cel rural, atât în privința veniturilor cât și a structurii cheltuielilor.

În privința veniturilor, situația stă ca în tabelul de mai jos:

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt, potrivit INS, consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,4%).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.