Trei ceasuri rele : un TIR a ajuns în şanţ, o dubă...

Trei ceasuri rele : un TIR a ajuns în şanţ, o dubă s-a ciocnit cu un autoturism

0 149

Ziua de marţi, despre care se spune că este marcată de trei ceasuri rele, a început rău pe şosele şi în această săptămână. Astfel, pe DN 13, în apropiere de Feldioara, un TIR cu remorcă a ajuns, parţial în şanţ, poziţionându-se de-a lungul drumului. Calea de rulare a fost blocată în totalitate, până au ajuns utilajele, care au scos mastodontul din şanţ, iar drumul a fost redat circulaţiei publice.

Un alt eveniment nefericit a avut loc  pe DN 73A, intre Sercaia si Ohaba. A fost o coliziune între un autoturism şi o dubă (foto), ultima aparţinând, culmea, sectiei Producţie, a Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, ai cărei pasageri se îndreptau spre lucrările de asfaltare, care se desfăşoară pe DN73A. Din coliziune au rezultat 6 victime, dintre care una încarcerată, inconştientă. La faţa locului s-au deplasat 3 echipaje SMURD, două ambulanţe, un echipaj pentru descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă, dar şi elicopterul SMURD.

Conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară. In urma impactului au rezultat 8 victime, toate fiind transportate la spital pt investigații. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal”, a precizat Alina Ivan, purtător de cuvânt la IPJ Braşov.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.