Evoluții în creștere a Deficitul bugetar
Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative de execuție, s-a încheiat pe primele patru luni ale anului 2019 cu un deficit de 11,4 miliarde de lei, respectiv 1,1% din PIB, se arată în datele publicate luni de către Ministerul Finanțelor. Practic, cheltuielile au crescut mai rapid decât veniturile, ceea ce a adâncit dezechilibrul bugetului.
Cheltuielile de personal de pildă sunt cu 26,0% mai mari față de cele realizate în primele patru luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 99,5 miliarde lei, reprezentând 9,7% din PIB, comparativ cu 9,5% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 11,0% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 11,0% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 5,1 miliarde lei.
Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+19,6%), TVA (+12,0%), nefiscale (+9,6%), accize (+2,9%). Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12,0% față de realizările aceleiași perioadă a anului 2018, ajungând la o valoare de 19,6 miliarde lei. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 8,2%.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 110,9 miliarde lei, cu 15,9% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile
de personal sunt cu 26,0% mai mari față de cele realizate în primele
patru luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările
salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile
cu bunuri şi servicii au crescut cu 14,9% față de primele patru luni
ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la
bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și
la bugetul de stat. Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor
cu dobânzile cu 14,9%.
Cheltuielile cu asistența socială
au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15,0%, fiind
influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la
1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea
nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640
lei.
Cheltuielile pentru investiții, care includ
cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de
dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 6,8
miliarde lei.