Adevărul fotbalului nostru : nu avem nici în 2018 echipă care să...

Adevărul fotbalului nostru : nu avem nici în 2018 echipă care să bată la porțile grupelor Champions League; CFR Cluj a ieșit mult prea devreme din calcule!

0 206

Speranțele românilor de a asista la pătrunderea, după mulți ani, a unei echipe de la noi în galonatele grupe Champions League s-au năruit mult prea devreme! Aceasta, pentru că echipa campioană a României, CFR Cluj, a pierdut calificarea în turul trei preliminar al Champions League, după 1-1 la Malmo, cu ambițioșii suedezi (la Cluj, nordicii se impuseseră cu 1-0). Golul lui Djokovic, realizat cu 10 minute înainte de pauză, nu a fost de ajuns, pentru ca echipa clujeană să meargă mai departe, pentru că suedezii au egalat la 10 minute după pauză și au păstrat rezultatul care le-a adus calificarea! Clujenii au terminat meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Culio…Asta, după ce un om de bază, Deac, a părăsit accidentat jocul, încă din prima repriză. Un meci terminat de campionii României în genunchi, gâfâind! Dincolo de acest rezultat, oarecum anticipat de multă lume, după manșa tur de la Cluj, a fost scos în evidență micimea campionatului de fotbal al României, bazat pe atâtea controverse și discuții inutile, toate legate, evident, de bani și de avantaje…A scos în evidență starea fotbalului nostru, care oglindește, de fapt, starea națiunii și controversele din societate, care, iată, răbufnesc în toate domeniile…
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.