Fonduri nerambursabile 2018 – zeci de milioane Euro prin PNDR

Fonduri nerambursabile 2018 – zeci de milioane Euro prin PNDR

0 278
​Antreprenorii români care au făbricuțe de bere, țuică, pâine, înghețată și alte produse alimentare vor putea obține fonduri nerambursabile cu valori maxime variind între 200.000 Euro și 2,5 milioane Euro pentru investiții, printr-o schemă de ajutor de stat cu un buget total de 98,3 milioane Euro în anul 2018, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Agriculturii.
Este vorba despre submăsurile 4.2 și 4.2a GBER, „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.
În schema care va fi disponibilă în 2018, valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat este echivalentul în lei a 98,3 milioane de euro,  din care:
  • 87,5 milioane euro contribuție publică pentru sM4.2;
  • 10,8 milioane euro contribuție publică pentru sM4.2a.
 În toată țara, în afară de regiunea București Ilfov, sprijinul public nerambursabil se compune din 85% contribuţie europeană – FEADR şi 15% contribuţie naţională de la bugetul de stat. Fonduri europene

În regiunea București-Ilfov, 75% este contribuţie europeană – FEADR şi 25% contribuţie naţională de la bugetul de stat.

Numărul maxim estimat al firmelor care vor beneficia de sprijin financiar în cadrul prezentei scheme este de 237, din care: 206 beneficiari pentru sM4.2 și 31 beneficiari pentru sM4.2a.

Potențialii beneficiari eligibili vor fi:
  • microîntreprinderile
  • firmele mici și firmele mijlocii
  • firmele mari
  • cooperative
  • grupuri de producători.

Firmele românești vor putea primi sume nerambursabile cu valori maxime cuprinse între 200.000 de euro și 2,5 milioane euro, la care antreprenorii vor fi nevoiți să suporte contribuții proprii de 50% – 90% din valoarea proiectului, în funcție de domeniul de activitate, de mărimea firmei și de regiunea de dezvoltare în care se face investiția.

Pentru a garanta că investiţia este viabilă, beneficiarul trebuie să aducă o contribuţie financiară din resurse proprii sau atrase, neafectată de elemente de ajutor public” – se arată în schema de ajutor de stat.

Pentru a intra în vigoare, e nevoie ca ordinul de ministru de aprobare a acestei scheme de ajutor de stat să fie publicat în Monitroul Oficial. Apoi, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va publica un anunț de deschidere a apelului de proiecte, cu perioada exactă în care antreprenorii români vor putea depune proiectele în sistem electronic, pe site-ul AFIR.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.