80% dintre români consideră o mare eroare închiderea restaurantelor!

80% dintre români consideră o mare eroare închiderea restaurantelor!

4 374

Aproximativ 8 din 10 români consideră că restaurantele ar trebui redeschise, conform unui sondaj realizat de Curs la solicitarea Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), care şi-a propus să afle ce simte publicul legat de închiderea restaurantelor la interior în condiţiile actuale, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

„Din dorinţa de a fi cât mai conectaţi cu oaspeţii care trec pragul restaurantelor şi pentru a continua dialogurile constructive, HORA a iniţiat demersul pentru realizarea unui sondaj de opinie. Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la evoluţia industriei şi la consecinţele închiderii la interior a restaurantelor asupra angajaţilor din Horeca, dar si asupra oamenilor care dădeau sens eforturilor noastre, clienţii. Restaurantele nu doar deservesc comunitatea, ci le aparţin. Mâncarea bună adună oamenii împreună, serviciile bune îi fac pe oameni să se simtă bine veniţi şi relaxaţi, restaurantele sunt un context excelent de socializare.
În acest sens, ne-am propus să aflăm ce simte publicul legat de închiderea restaurantelor la interior în condiţiile actuale şi cât de importante sunt pentru ei
„, se spune în comunicat.

Sondajul de opinie a fost realizat de CURS la începutul lunii noiembrie, la solicitarea HORA, şi relevă că:
* 78% din populaţia României consideră că restaurantele ar trebui redeschise;
* 80% din români sunt de acord total sau parţial că proprietarii de hoteluri, restaurante, cafenele trebuie despăgubiţi economic de către stat, industria Horeca fiind una dintre industriile cele mai afectate de măsurile economice luate în pandemie;
* 38% din populaţie consideră că este foarte important pentru viaţa lor socială să poată merge în mod regulat la restaurant sau la cafenea;
* 56% din români obişnuiau să iasă cel puţin o dată pe lună la restaurant înainte de impunerea măsurilor de închidere a restaurantelor;
* 48% din români ar merge mâine la restaurant dacă acestea ar fi redeschise cu normele sanitare şi de distanţare socială.

„În marea de impredictibilitate şi evoluţie negativă, răspunsurile la sondaj ne-au adus speranţă şi ne dau încrederea şi puterea de a continua să găsim soluţii pentru a salva industria.
Oamenii vor să meargă la restaurant. Considerăm că restricţionarea totală a vânzării şi a consumului în restaurant nu rezolvă dificultăţile statului în a asigura respectarea legii şi că prin aceste măsuri radicale se aduc doar mari prejudicii sectorului HORECA, deja îngenuncheat.
Misiunea noastră rămâne aceeaşi, de a apăra interesele industriei de ospitalitate şi de a fi un sprijin pentru antreprenorii din domeniu, care în această perioadă de confuzie generală, au nevoie de ghidaj şi de o comunitate puternică„, se mai spune în comunicat.

Conform sursei citate, studiul s-a efectuat faţă în faţă, în perioada 2-9 noiembrie, în rândul populaţiei adulte rezidente în România, în mediul urban, cu vârsta de peste 18 ani.
Volumul eşantionului: 1.067 respondenţi, 18+, cu o marjă de eroare +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

COMENTARII

  1. Ce propaganda ordinara! Salvarea privatilor de la buget e fascism, n-are nici o treaba cu economia de piata sau democratia! Bugetul este buzunarul cetateanului, bolsevicilor! Piata libera inseamna jungla, „abilitatea” sa ai succes sau sa dai faliment.

    • De ce „fascism”? „Fascism,” este ca statul să țină acasă animalele împuțite bugetare pe salariul întreg în timp ce mediul privat intră în faliment. „FASCISM” ESTE SĂ-I IMPOZITEZI PE CEI CE MUNCESC ȘI PRODUC PENTRU CA VIERMII ATÂRNĂTORI LA BUGET SĂ AIBĂ MEDIA SALARIALĂ DUBLĂ ȘI VOUCHERE DE VACANȚĂ!!!!

      FARAOANE, BUGETUL STATULUI ESTE ALIMENTAT DOAR DE MEDIUL PRIVAT, SĂ ȘTII!!! STATUL NU PRODUCE BANI, DOAR PAPĂ!!! TU HABAR NU AI CE-I AIA ECONOMIE. VIERMII DE BUGETARI SUNT PARAZIȚII ACESTUI ACESTUIA!!!

      • Nu meriti raspuns la obiect, cerceteaza termenul, cine l-a facut cunoscut si la ce s-a referit.

  2. Deși doar „38% din populaţie consideră că este foarte important pentru viaţa lor socială să poată merge în mod regulat la restaurant sau la cafenea;” se consideră că „78% din populaţia României consideră că restaurantele ar trebui redeschise;” PLUS, PLUS: „80% din români sunt de acord total sau parţial că proprietarii de hoteluri, restaurante, cafenele trebuie despăgubiţi economic de către stat”. Mai dă-o dracului de gogonată. Ăștia-s chiar nesimțiți!!! Au un tupeu jegos împins spre grețos: de ce ar vrea 80% dintre români să-i despăgubească pe cei CE OFERĂ SERVICII DE FAVELĂ LA PREȚURI DE AUSTRIA, FRANȚA SAU ELVEȚIA!? Sau să le dea bani de la buget nenorociților care aproape au dublat prețurile după ce animalele jegoase din pizidea au miluit bugetarii cu vouchere de vacanță? DE CE???

    Și mai este un aspect: de ce nu au fost aleși repondenți și din mediul rural? Că, la buget, contribuie întreaga țară (teoretic).

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.