25 martie – Ziua Poliției Române

25 martie – Ziua Poliției Române

0 573

Ziua Poliţiei Române este marcată, în fiecare an, la 25 martie, odată cu sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri. Această zi a fost instituită prin articolul 49 din Legea nr. 218/23.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Poliția Română (Inspectoratul General al Poliției Române — IGPR) este principala instituție pentru aplicarea legii din România – instituție specializată a statului care exercită atribuții privind prevenirea, descoperirea și cercetarea în condițiile legii a tuturor infracțiunilor. Alegerea acestei date este legată de sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, simbolul creştin al acesteia aflându-se pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române, după cum se arată pe site-ul oficial al Poliţiei Române, www.politiaromana.ro. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală. În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, care stipulează, la art. 1, că ”Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.

De Ziua Poliției Române polițiștii brașoveni vor desfășura o serie de activități în Piața Sfatului, în intervalul orar 10.00 – 14.00. Este vorba despre amenajarea unor standuri expoziționale pentru prezentarea tehnicii din dotarea unor structuri, organizarea unor exerciții și demonstrații tactice, prezentarea unor demonstrații cu câini de serviciu, organizarea unor jocuri cu caracter preventiv-educativ împreună cu copiii prezenți.De asemenea, polițiștii vor oferi materiale informativ-preventive și de promovare pe diferite domenii de activitate.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.