23 de proiecte sportive vor fi finanțate de Primăria Brașov ; cinci...

23 de proiecte sportive vor fi finanțate de Primăria Brașov ; cinci dintre acestea sunt dedicate sportului de masă, iar celelalte, sportului de performanță

0 243

Primăria Brașov a publicat, lista cu cele 23 de proiecte sportive care vor fi finanțate în acest an cu fonduri din bugetul local. În urma perioadei de contestații, pe lângă cele 21 de proiecte declarate inițial câștigătoare, comisia de contestații a stabilit că alte două proiecte, de la categoria „Sporturi de performanță mixt“, vor fi finanțate în acest an, prin redistribuirea sumelor rămase disponibile la celelalte 3 categorii (Performanță copii, Sport de masă copii și Sport de masă mixt, n.n.). Suma din bugetul Primăriei pentru finanțarea celor 23 de proiecte sportive este de 2,6 de milioane de lei.

„Brașovul se dezvoltă tot mai mult, inclusiv din punct de vedere sportiv, indiferent că vorbim de sportul de performanță sau de sportul de masă. Cea mai bună dovadă este faptul că, în ultima perioadă, sportivii municipalității au obținut rezultate deosebite, fie câștigarea campionatului, cum este echipa de hochei, fie calificările în ligile naționale la mai multe sporturi. Un alt argument este interesul arătat de comunitatea sportivă pentru implementarea de proiecte dedicate sportului de masă și a celui profesionist, atât la nivel de copii și juniori, cât și la seniori. Cred că avem cel mai mare număr de proiecte sportive de până acum  finanțate de municipalitate. Faptul că am introdus categoria proiectelor dedicate sportului de masă și acum avem deja 5 evenimente sportive declarate câștigătoare arată cât de mare este nevoia de a face sport în rândul brașovenilor. La această categorie, avem trei proiecte dedicate ciclismului la nivel amator, dintre care unul pentru copii, un proiect pentru persoanele cu dizabilități și, nu în ultimul rând, «Brașov Heroes», cursa cu obstacole a comunității. Alte 18 proiecte sunt dedicate sportului de performanță, dintre care 6 sunt pentru cei mici. Primul eveniment va avea loc în 1 iunie și este dedicat micilor bicicliști amatori”, a precizat primarul Allen Coliban.

Cele 23 de proiecte declarate câștigătoare acoperă o gamă variată de discipline, atât la nivel de performanță, cât și de masă, de la natație la atletism, karate, fotbal, handbal, baschet, șah, tir sau ciclism.

La categoria „Sportul de masă“ au fost declarate câștigătoare trei proiecte care vizează dezvoltarea ciclismului la nivel de amatori, dintre care unul este pentru cei mici. Un alt proiect de la această categorie este dedicat incluziunii persoanelor cu dizabilități în comunitate, iar cel de al cincilea este deja cunoscuta cursă cu obstacole a comunității, „Brașov Heroes“.

În ceea ce privește sportul de performanță, 6 dintre proiectele câștigătoare sunt pentru promovarea sportului în rândul copiilor și tinerilor. Astfel, municipalitatea va susține dezvoltarea unor sporturi ca handbal, baschet, karate și natație pentru cei mici.

Cele 18 proiecte declarate câștigătoare la categoria „Sport de performanță“, inclusiv pentru seniori, susțin sporturi ca baschet, atletism, fotbal, handbal, karate, dans sportiv sau tir.

Valoarea alocată din bugetul local al municipiului Brașov pentru finanțarea proiectelor din domeniul sportiv este de 2,6 milioane de lei. Capitolul „Sportul de performanță“ va primi 2.193.415 lei, din care 498.640 lei pentru susținerea programelor sportive dedicate exclusiv copiilor și juniorilor. Sportul de masă va fi finanțat cu suma de 414.284 lei, din care 63.000 lei vor finanța un program dedicat copiilor și juniorilor.

„Sportul de performanță“ li se adresează cluburilor sportive pentru selecția, pregătirea și participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate deosebite pe plan intern și internațional, dar și pentru organizarea de evenimente publice de interes național și internațional.

„Sportul de masă“ are ca scop dezvoltarea sportului pentru toate categoriile de practicanți, prin organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber și a educației pentru mișcare a întregii colectivități.

Proiecte sportive declarate câștigătoare

Nr. crt.SolicitantTitlu proiectAria tematică/Linia de FinanțareSuma aprobată (lei)
1Asociația Club Sportiv KIDS Tâmpa 2015 BrașovKids Tâmpa Brașov – performează în fotbalPerformanță Mixt200,000
2Clubul Sportiv Energic Karate BrașovPerformanță – A.C.S. Energic Karate Brașov ediția a II-aPerformanță Mixt132,000
3Clubul Sportiv UniversitarCSU Brașov: Tir Sportiv – Speranță la un viitor.Performanță Mixt168,050.61
4Clubul Sportiv Țara Bârsei 2011 BrașovAtleți spre PerformanțăPerformanță Mixt103,461
5Asociația Clubul Sportiv Cetatea BrașoviatRUNSylvania 10k InternationalPerformanță Mixt141,260
6Asociația Club Sportiv Auto BlicTess Rally Brașov Ediția 52Performanță Mixt200,000
7Asociația Clubul Sportiv Kronstadt CyclingCampionatul Balcanic de Downhill – Up to Postăvaru – Brașov 2023Performanță Mixt200,000
8Asociația Clubul Sportiv Cetatea BrașoviaBrașov Running FestivalPerformanță Mixt141,713
9CS Karate JKA din RomâniaȘi tu poți fi un Karate Wukf 2023 CampionPerformanță Mixt179,000
10Club Sportiv Șah Club BrașovGrand Prix România- Brașov Chess Classic 2023Performanță Mixt88,405
11Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis BrașovBrașov Tennis TrophyPerformanță Mixt36,665
12Asociația Clubul Sportiv ”Pro dance Studio”Excelență prin antrenament: Participarea la competiții internaționale și dezvoltarea abilităților sportivilorPerformanță Mixt104,220
13Asociația Club Sportiv Hyperion BrașovCupa Hyperion – NatațiePerformanță Copii86,200
14Asociația Club Sportiv Transilvania BrașovSusținerea handbalului juvenilPerformanță Copii153,820
15Club Sportiv Avatar BrașovHandbal masculin JunioriPerformanță Copii76,500
16Clubul Sportiv Arte Marțiale Shin-Dojo BrașovPregătire centralizatăPerformanță Copii66,455
17Asociația Baschet Club Galactica BrasovGalactica U15Performanță Copii54,301
18Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis BrașovBrașov CupPerformanță Copii61,364
19Asociația Handbal Club Veraflor BrașovIncluziune și educație prin SportSportul de masă Mixt100,000
20Fundația Comunitară BrașovBucuria Comunității – Eveniment conex Brașov Heroes, cursa cu obstacole a comunitățiiSportul de masă Mixt52,030
21Asociația Cetatea BrașovuluiBikeRace Brașov 2023Sportul de masă Mixt99,370
22Asociația Cetatea BrașovuluiLinia 20Sportul de masă Mixt99,880
23  Club Sportiv JoyBikeBike S Cool Powered by PoianaSportul de Masă Copii63,004.76

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.