Reabilitarea în termen – inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Caraiman

Reabilitarea în termen – inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Caraiman

0 524

Ministerul Apărării Maționale organizează, între 14 și 16 septembrie, la Bușteni, județul Prahova, o serie de manifestări dedicate comemorării Primului Război Mondial, a celebrării Marii Uniri şi a împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman.

Azi, vineri, 14 septembrie, la Centrul de pregătire pentru personalul din industrie (str. Paltinului, nr.16, Bușteni) vor avea loc, între orele 10.00 și 12.00, prezentarea unei expoziții realizate de  Studioul de Arte Plastice al Armatei, a unei expoziţii documentare dedicate aniversării Centenarului Întregirii României, realizată de Editura „Stefadina”, și a enciclopediei electronice „România 1918. Oameni, momente şi imagini” realizată de SIVECO România, în parteneriat cu instituţii prestigioase de cultură şi personalităţi ale societăţii româneşti.
Asociaţia Tradiţia Militară va prezenta ţinute militare din perioada Războiului de Întregire a României.
De la ora 15.00, tot la sediul Centrului va avea loc simpozionul dedicat evenimentului, în cadrul căruia, pe lângă expuneri ale unor personalități culturale și științifice și ale reprezentanților conducerii M.Ap.N., va fi prezentat un film documentar dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri și va fi lansat Albumul Monografic cu titlul ,,Crucea – slăvitul semn de biruinţă în Războiul de Întregire a Romaniei – 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri”.

Sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 11.30, la Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane de flori, prezentarea simbolisticii Crucii Caraiman și a acțiunilor Armatei României în Războiul de  Întregire a Neamului, dar și o demonstraţie de reconstituire istorico-militară organizată de Asociaţia Tradiţia Militară, se precizeaza in comunicatul primit de la MApN.

În același timp, în Bușteni vor fi prezentate publicului larg expoziții dedicate evenimentului, vor avea loc exerciții demonstrative (supravieţuire, escaladă şi tiroliană, intervenţie EOD etc), iar de la ora 18.00 un concert de muzică de fanfară și un spectacol susţinut de formaţii artistice ale Cercurilor militare din Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel, ale elevilor Colegiului Naţional Militar ,,Dimitrie Cantemir” Breaza, ale grupurilor cultural-artistice din oraşul Buşteni, precum şi ale elevilor din comunităţile istorice româneşti de peste graniţe (elevii din comunitătile istorice românești din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Ucraina vor purta costume populare specifice zonelor pe care le reprezintă).

Duminică, 16 septembrie, de la ora 10.00, la Castelul Peleș va avea loc un spectacol de muzică de fanfară și o demonstraţie de reconstituire istorico-militară organizată de Asociaţia Tradiţia Militară.

Activitățile sunt inițiate și organizate de Secretariatul General al M.Ap.N., în cadrul unui proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și aprobat de Comitetul Interministerial pentru Centenar.

MONUMENTUL EROILOR în perioada 1926-1928 „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei” aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului. Proiectarea şi execuţia întregului monument s-au făcut cu efort, meşteşug şi inteligenţă româneşti.
În documentele vremii, sunt menţionate, ca realizatori ai structurii metalice, Direcţia de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR şi secţiile L1 şi L5 Sinaia, iar ca proiectanţi, inginerii români Teofil Revici şi Alfred Pilder şi dirigintele de şantier Nicu Stănescu.
Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Constantin Procopiu şi Georges Cristinel, iar monumentul a fost sfinţit în anul 1928, la 14 septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

În momentul finalizării lucrărilor de execuţie, MONUMENTUL EROILOR era cea mai înaltă structură metalică din Europa situată la mai mult de 2000m altitudine, putând fi comparată, ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, cu Statuia Libertăţii din New York sau cu Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. În colecţia românească a „arhitecturii din fier”, cele mai reprezentative unicate, înrudite prin aspiraţia către înalt, prin valoarea lor de simbol naţional comemorativ, prin calitatea de obiect de artă şi, nu în ultimul rând, prin caracterul lor exclusiv românesc sunt: Coloana fără sfârşit şi Crucea de pe Caraiman.
De pe platforma de la baza monumentului sau de pe terasa lui superioară, se deschide o largă panoramă a văii râului Prahova, având la picioare Buşteniul şi depăşind în amploare Predealul, Sinaia sau munţii Ciucaş. P

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.