,,Vrem să ajungem în finala campionatului naţional”, a declarat Roxana Cojocea, preşedintele...

,,Vrem să ajungem în finala campionatului naţional”, a declarat Roxana Cojocea, preşedintele secţiei de polo Corona Braşov

0 1082
Echipa Sportul Studenţesc Corona este angrenată în semifinalele Superligii Naţionale de polo. După ce s-a clasat pe locul secund în recenta ediţie a Cupei României, echipa care joacă la Braşov ca acasă (la propriu şi la figurat), fiind încurajată de fanii care au început să aprecieze acest sport, se pregăteşte pentru asaltul final, care să o califice în ultimul act al campionatului naţional.
În semifinale, Sportul Studenţesc Corona este la egalitate cu Steaua, 1-1 după două partide, ambele disputate la Bucureşti. Acum, teatrul operaţiunilor se mută la Braşov, pentru că în primul week-end după Paşte, se vor disputa alte două partide, în Bazinul Olimpic Braşov. Echipa Sportul Studenţesc Corona are şanse să câştige ambele partide şi să-şi ia revanşa, după pierderea Cupei României, pentru a se califica în finala Superligii Naţionale.
,,Ne dorim să facem din acest sport unul etalon pentru Braşov. Ţinem foarte mult şi facem tot ce depinde de noi, pentru ca această echipă, care a fost primită foarte bine la Braşov, să joace aici şi în sezonul următor. Pentru finalul acestui campionat, avem ca obiectiv cel puţin prezenţa în finală. De aceea, dorim ca publicul asiste, în număr cât mai mare, la meciurile următoare, cu Steaua”, a declarat Roxana Cojocea, preşedintele secţiei de polo de la Corona Braşov.
Cele două meciuri Sportul Studenţesc Corona – Steaua, de la Braşov, din semifinalele campionatului naţional, se vor disputa în18 aprilie, ora 13,45 şi în 19 aprilie, ora 14,30. Semifinalele se dispută după sistemul ,,cel mai bun din cinci partide”.
 
Dorin Duşa  
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.