„Uite un evreu deștept”, dar ăsta-i un pleonasm, nu-i așa?

„Uite un evreu deștept”, dar ăsta-i un pleonasm, nu-i așa?

3 2465
ADRIAN LUSTIG – EUGENIA VODA – Un cuplu de vis…
Ca feţele unui joker, viaţa lui Adrian Lustig are două teritorii extrem de diferite şi nu poţi să nu te întrebi cum se potrivesc. De zece ani i se joacă trei piese la Teatrul de Comedie, a făcut un film cu Sergiu Nicolaescu şi a avut un sitcom la Antena 1. Scriitor de succes chiar… dinainte de ’90, autor de scenarii şi teatru, Lustig e şi unul dintre primii milionari români, cu afaceri în imobiliare, importuri, soft. Dar genul de milionar care stă la Cannes în perioada festivalului şi vede toate filmele.
Evreitatea. Trei unchi arşi la Auschwitz, din prima zi .„La naştere, doctorul Wiesenthal i-a spus aşa tatălui meu: «Băiatul ăsta o să se descurce în viaţă pentru că românii sînt inteligenţi şi nici evreii nu-s proşti». Eu sînt corcitură, varianta necîştigătoare. În Israel, aş fi considerat român ortodox, după mamă. Aici, sînt… evreu după tată. Bunicii mei din partea tatălui au murit la Ausch­witz, plus trei fraţi ai lui tata care au fost arşi în prima zi, după triere.“
Prieten din copilărie cu Nicu Ceauşescu.„Fusesem o glorie a facultăţii de Automatizări. Pentru doctorat, trebuia să am recomandarea Comitetul Oamenilor Muncii. Eu eram în armată cînd se dădea examenul, şi celebrul Ion Dincă, ultimul care trebuia să dea aprobarea, mi-a scris pe dosar: «Unchi în Israel». Examenul era luni, iar vineri am aflat că nu eram pe listă. Dar am avut cui să-i dau un telefon. Eram bun prieten cu Nicu Ceauşescu, încă din copilărie. M-am dus la comandantul regimentului, un tip foarte dur, şi am cerut să ies la raport. L-am întrebat dacă mă lasă să-i dau un telefon lui Nicu Ceauşescu. Era să cadă pe jos cu scaunul… I-am dat, deci, telefon şi i-am zis: «Nicule, ai zis că nu există antisemitism în România». Şi el întreabă: «Dar ce s-a întîmplat?» I-am povestit. El a zis: «Lasă-mă să verific, trebuie să fie o greşeală.»Aia era… Şi am intrat la doctorat…“
Cum te apuci de scris?„M-am apucat de scris la 26 de ani, în armată. Aveam un prieten cu care făcusem şi şcoala, şi facultatea, eram soldaţi şi, tot schimbînd scrisori, i-am zis să scriem fiecare cîte 30 de pagini. Ce am scris eu, am dat lui Cosaşu şi Fănuş Neagu, care mi-au zis să încerc să scriu un roman. Aşa a apărut Romanţă cu stagiari, cu mare succes în epocă, 24.000 de exemplare care s-au vîndut aproape instantaneu. Pe coperta a patra mi-au scris scurte tablete Fănuş Neagu şi Radu Cosaşu. Următorul roman, „Un loc pe roate„, mi l-a respins cenzura. Era septembrie, mă scoteau din plan de la Editura Eminescu. Directorul adjunct, Anghelescu, mi-a zis: «Tovarăşu’ Lustig, mai aveţi ceva scris pe acasă?» Am zis «Da, am ceva scris, dar nu e bătut la maşină». «Asta înseamnă că într-o săptămînă poţi să mi-l aduci?» «Da.» Şi am scris „Legea timidităţii universale” într-o săptămînă, 130 de pagini. Lucram 12 ore ca şef de laborator la Institutul de Calcul, mă întorceam şi scriam acasă noaptea.“
Afacerile. Momentul ’90!„Patriciu a avut firma numărul 1, Ulmeanu, şeful Fiscului, a avut numărul 2, eu am fost numărul 35. În ziua cînd s-a dat decretul că se pot face întreprinderi particulare, era… 1 aprilie 1990, am vrut să fiu corect şi m-am dus să îmi dau demisia… oliver-lusting
Directorul Institutului de Calcul mi-a zis: «Măi, vezi întîi dacă merge firma; şi mai stai o lună, în care îţi mai dăm un salariu». «Măi», îi zic, «dacă nu merge, iau primul avion spre America, unde mă angajez cu 5.000 de dolari!». Eram unul dintre cei mai buni cinci softişti din România. I-am zis: «Semnează-mi demisia, că îţi garantez că nici tu nu stai mai mult de o lună». Iar pe 1 mai şi-a dat şi el demisia şi a fost numit country-manager pentru IBM… Si el era tare!
De ce m-am apucat de afaceri? Primul imbold este: ce, eu sînt mai prost ca alţii? Făcusem nişte programe pentru Armată, pentru Ministerul Agriculturii şi industria încălţămintei. Au vrut să mi-l cumpere în Lituania… Am p­lecat acolo şi fix cînd trebuia să ni-l plătească, cu 18.000 de dolari, trupele Omon au ocupat Banca Naţională… Aici am fost al doilea care a luat credit de la BCR, cam 1.000.000 de lei. Eu am pus garanţie maşina mea, a tatălui, a fratelui meu şi casa. Nu pot să uit cum directoarea s-a uitat la mine şi a zis: «Dar nu vă e frică să rămîneţi fără casă?» Nu prea am dormit bine din cauza asta. Le‑am dat împrumutul după două săptămîni.“
Cum se plăteau sau nu… impozitele în anii ’90.„La sfîrşitul primului an, avusesem un profit extraordinar, dar începuseră să apară legile şi puteai acum să faci şi sereleuri, iar primele tipuri de firmă au fost lăsate să moară. Eu, corect, m-am dus să plătesc taxele. Directorul Fiscului, Subţirelu – avea vreo 140 de kile –, a chemat un inspector şi a zis: «Uite un domn care vrea să plătească impozitul. Ia calculează». A calculat: aveam de plătit 400.000 de lei impozit. I s-a făcut rău. «Cum, domnule, vreţi să plătiţi 400.000? Mai bine cumpăraţi patru apartamente şi lăsaţi firma să moară!» Îi venea să plîngă. S-a dus pe uşă, s-a mai întors o dată şi a întrebat: «Chiar vreţi să plătiţi?!» După aia, fraier să fii şi să nu poţi face o afacere. Am intrat în imobiliare şi mi-a mers foarte bine. Apoi am făcut tot ce se putea face…“
Afacerea „Zahărul“„În ’93, România nu a mai importat zahăr. Toată lumea ştia că dacă aduci un vapor ,faci un profit de 800.000 de dolari. M-am dus la preşedintele Bankcoop şi am cerut un credit. El mi-a zis: «Adrian, ai grijă! În august vor veni 13 vapoare în port cu zahăr». Eu cu un partener am zis hai să aducem cu trenul, în iulie, chiar dacă costa mai mult cu 40 de dolari pe tonă. Ăia din Austria trimiteau zahărul doar cînd le soseau banii în cont. Venea trenul, mergeam la licitaţie, încasam, iarăşi trimiteam bani. Nu am avut bani, că altfel cîştigam mult mai mult… Coca-Cola ar fi pierdut 120.000 de dolari pe zi dacă nu aveau zahăr şi mi-au luat întreaga cantitate. Cînd mi-a venit ultimul vagon în Gara Basarab, au început să sosească vapoarele, şi în afară de Cataramă, care s-a salvat pentru că avea relaţii, toţi ceilalţi au pierdut. Pe urmă, cu zahărul am şi pierdut. Am avut un contract cu Coca-Cola pe trei vapoare, a fost un an ploios şi nu s-a vîndut, ei au vrut să diminueze. Eu cumpărasem la bursă, care a căzut groaznic şi am pierdut.
Pot să spun cum am evitat o pierdere colosală. Am adus lapte praf din Olanda. Se cîştiga foarte bine, pentru că vacile noastre începeau să aibă lactaţia în mai. În anul ăla au avut lactaţia mai devreme. Pe vremea aia, însă, se mai vindea lapte la sticle, în Bucureşti, mai exista întreprinderea asta. Cînd nu era lapte proaspăt, făceau din lapte praf. Am vorbit cu ei şi i-am întrebat la ce preţ mi-l luau pe tot. Mi-au zis: «Trebuie să ni-l daţi la un preţ mai mic decît îl luăm de la Rarăul». Şi l-am dat pe tot, altfel pierdeam 100.000 de dolari. Milionul de dolari l-am făcut în ’93. Faţă de alţii, eu am cîştigat cu acte.“
Cannes, Poker şi Sergiu Nicolaescu.În ziuacand l-am cunoscut, Lustig se întîlnea şi cu Nicolaescu, cu care face filmul Ultimul corupt din România. L-am întrebat cum a debutat relaţia lor. „Nicolaescu a venit la Poker şi m-a întrebat dacă aş fi de acord să facem un film după piesă. Eu am zis: «De ce nu?» Filmul a făcut 25.000 de spectatori.“ Tot aşa s-a pomenit şi cu o ofertă de la Dan Voiculescu.Omul a fost la o piesă de a mea la Comedie, i-a plăcut şi apoi mi-a zis: «Nu vreţi să ne faceţi un sitcom?» Şi a făcut contractul cu mine fără să fi scris un rînd.“
Turul în jurul lumii.Ca milionar, există şi mici plăceri ale vieţii. Soţia lui,distinsa Doamna Eugenia Vodă, stăpîna interviurilor de la TVR, i-a făcut cadou un tur al lumii cu celebrul vas Queen Mary 2. „Mi-a fost ceva suspect cu o săptămînă înainte, cînd mi-a adus un costum negru să îl probez şi am întrebat: «Ce e cu ăsta?» Fiind vas britanic, din cele 101 de nopţi au fost 36 de seri formale, în care erai obligat să ai frac, sau costum negru şi cravată, 23 semiformale, cînd puteai să ai haina de la costum de altă culoare, şi 44 de zile în care era casual, adică tot cu costum, dar puteai să nu ai cravată. În total, erau 2.000 de pasageri, cu 1.500 echipaj. Turul lumii l-am făcut doar 800, pentru că unii făceau doar un segment de călătorie. Am vizitat 36 de ţări.“
Eşecul Doamna Ghica PlazaMi-am rupt şi eu gîtul în imobiliare… Se ajunsese şi la noi la nişte chestii aberante. Nu ştiu cum n-am mirosit că va crăpa bula imobiliară… Era evident că oamenilor nu le putea creşte salariul în ritmul în care creşteau preţurile. La Doamna Ghica, dacă făceam apartamente mici, le vindeam mult mai repede. Măcar noi am scăpat cu onoarea nepierdută, în sensul că s-a terminat proiectul şi lumea care a plătit locuieşte, dar am pierdut bani. Mergea foarte bine, dar în clipa în care a căzut piaţa, nu aveai cum să nu pierzi. Făcusem blocuri splendide pe strada Banu Antonache – unul e cumpărat de preşedintele Băncii Româneşti, unul de directorul Leo Burnett, unul de Ciuşcă de la ARBOmedia. Aici m-am băgat aiurea, m-a luat apa.“

COMENTARII

  1. „Fusesem o glorie a facultăţii de Automatizări” Serios?
    Spune-le ce note ai luat în anul întâi la mate!

  2. Va felicitam va admiram , sintem fanii dumneavoastra.
    De zeci de ani lasam total si ascultam emisiunea Profesionistii cu distinsa doamna Eugenia Voda.
    Familia Ing Angela si C-tin Georgescu
    Din Bals , Olt

  3. Ce farmec are sotul dnei Voda!
    Degeaba,el tot sotul sotiei sale ramane…
    Care ,si ea e spectaculoasa si desteapta!

Dă-i un răspuns lui AdriaA Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.