„The 25th hour”! „Nu poți să fii evreu între evrei!”

Cum este posibil ca un film cu Anthony Quinn în rol principal, având ca subiect românii și Holocaustul din România, coproducție internațională și bazat pe un bestseller, să nu fie cunoscut în România și să nu fie promovat de Institutul pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel”?
Adică, Antony Quinn care avea deja două Oscaruri, alege să joace într-un film despre România și mai face și un rol excepțional, dar totuși nu se vrea să se știe despre acest film, nici în România și nici oriunde?
Mai interesant decât atât, Hollywood-ul a făcut un film cu un nume similar, dar cu un subiect total diferit, care apare primul pe motoarele de căutare când tastezi „The 25th hour”, pentru că despre acest film este vorba.
Ca o curiozitate, câte filme cunoașteți la care li s-a conceput o dublură pentru nume, adică un alt film cu același nume dar despre cu totul altceva?
Credeți că așa ceva ar fi posibil la alte filme despre suferințele evreilor?
Adică un nou film cu numele ”Lista lui Schindler”, în care să fie vorba, de exemplu, despre femeile din viața unui gigolo cu numele Schindler, sau un nou film ”Pianistul” despre un mafiot mexican poreclit Pianistul, sau un ”Jurnalul Anei Frank” despre o comerciantă sângeroasă de sclavi negri în secolul 17?
Totuși, așa ceva a fost posibil pentru „A 25-a oră”! Acest film a deranjat teribil și chiar și acum, după 60 de ani, există o presiune internațională pentru eclipsarea lui, prin cele mai mizere metode.
evidenta întrebare: DE CE?
Una dintre explicații ar fi că filmul prezintă o imagine a evreului, „incorectă politic”: egoiști, lipsiți de simțul onoarei și inumani, până la nivelul de… jigodie de om.
Să fi fost Anthony Quinn antisemit, sau regizorul francez, sau producătorul italian, sau Iugoslavia? în care au fost făcute filmările?
Nu, nimeni nu a avut încă obrăznicia să afirme asta, ci a fost doar o perioadă în care nu începuse psihoza antisemitismului și oamenii încă se puteau exprima liber cu privire la evrei.
Amintirile despre război erau încă vii și evreii încă nu îndrăzneau să conteste ceea ce oamenii trăiseră pe pielea lor sau știau la prima mână.
Subiectul filmului este despre un etnic sas din România (jucat de Antony Quinn), locuitor într-un sat de români, vorbitor de română, convertit la ortodoxie și căsătorit cu o româncă. Tipul e puțin retardat, în sensul în care era puțin prostuț, ceea ce îl făcea simpatic în comunitate.
Șeful jandarmilor din sat a pus ochii pe soția lui și, în momentul în care a primit ordinul să-i aresteze pe evrei și să-i trimită la reședința de județ, l-a pus și pe sas pe lista evreilor, care de fapt era unul singur: evreu era doar avocatul Marcu.
Și așa, dintr-o dată, sasul și cu evreul Marcu s-au trezit luați pe sus și duși într-un lagăr de evrei. Trebuie remarcat faptul că șeful jandarmilor l-a declarat pe sas ca fiind evreu nu din antisemitism, ci cu scopul de a-l îndepărta din sat în speranța că astfel obține acces la nevasta lui. Individul l-ar fi declarat pe sas orice ca să-și atingă scopul…
Ajuns în lagăr împreună cu evreii, sasul îl întâlnește pe consăteanul său, evreul Marcu, și, așa cum ar fi făcut oricine, îl roagă să certifice conducerii lagărului că el nu este evreu și a ajuns acolo dintr-o eroare. „Marcu, te rog, spune-le că nu sunt evreu!”
Avea Marcu ceva de pierdut dacă îl ajuta pe sas să scape?
Suferea vreun alt evreu dacă făcea asta?
Era o sarcină grea să confirme că era consătean cu sasul și că acesta nu era evreu?
Ei, ce credeți că face Marcu? Refuză pur și simplu, cu explicația filozofică că „Azi oricine poate deveni evreu în orice moment”, adică nedreptatea urmează să îi atingă pe toți și oamenii trebuie să fie solidari cu evreii, să trăiască și ei abuzurile care se fac împotriva evreilor ca și cum ar fi evrei.
Așadar, evreul Marcu a avut ocazia să scape un neevreu de la supliciul la care erau supuși evreii și nu a vrut să o facă! Dacă sasul era un evreu care putea trece ca neevreu, și astfel scăpa din lagăr, credeți că Marcu tot la fel ar fi procedat? Dar să nu generalizăm!
Marcu era un evreu oarecare și nu putem incrimina întreaga comunitate evreiască pentru comportamentul său.
Chiar dacă Marcu era avocat, adică un intelectual, un umanist, un apărător al dreptății, ca om s-a dovedit a fi josnic, de un egoism patologic.
Totuși, el nu avea nicio reprezentativitate pentru a caracteriza alți evrei în același fel.
Dar soarta îi surâde din nou sasului și într-un alt lagăr de muncă are șansa să susțină că nu e evreu chiar în fața comandantului lagărului.
Spre deosebire de imaginea care se promovează azi, acel comandant de lagăr, român, îi dă posibilitatea să-i vorbească și să-și dovedească neevreitatea prin testul suprem: cheamă pe șefii evreilor din lagăr să verifice dacă a fost botezat cu briciul sau nu.
Ce credeți că îi spune Ștrul comandantului?
Că nu certifică că omul nu este evreu!
Din nou, ce credeți că ar fi spus dacă sasul era un evreu care putea trece ca neevreu?
Cumva „Domnule Comandant, nu e evident că e tăiat împrejur, dar eu, Ștrul, știu că este evreu și, prin urmare, nu-l eliberați din lagăr”???
Mai mult, înainte sasul îi ajutase din umanitate pe șefii evreilor când acestora le-a fost greu să-și care valizele și la alte munci și intrase în vorbă cu aceștia, deci ei îi știau povestea și că nu era evreu. Prin urmare, când au fost solicitați de comandantul lagărului, nu s-a pus problema să verifice dacă era sau nu evreu deoarece cu toții știau că nu era. Și totuși, au refuzat să certifice că nu era.
De ce?
Pentru că l-au văzut mai prostuț și din cauza asta puteau să-l slugărească.
Ce mai conta adevărul, ce mai conta șansa dumnezeiască de a elibera pe cineva din infern fără niciun efort sau risc, dacă ei puteau trage folosul exploatării unui om datorită retardului său?
Oare l-au considerat om sau doar un animal uman?

Spre deosebire de avocatul Marcu, un evreu oarecare, aceștia s-au dovedit mai târziu a fi șmecheri printre evrei, cu bani și cu relații internaționale. De data aceasta, jigodismul uman s-a manifestat la nivel de lideri ai evreilor.
Și pentru ca filmul să pună paie pe foc, comandantul lagărului a fost portretizat ca un om normal, empatic și profesionist, care îi oferă din proprie inițiativă sasului posibilitatea să scrie o declarație pe care să o trimită șefilor spre analiză!
Partea culminantă a filmului este când șefii evreilor din lagăr îl iau pe sas cu ei când evadează, ca să le care bagajele, sub pretextul că îi vor procura și lui un bilet pentru America. Ajunși în Budapesta, Comitetul de Ajutorare a Evreilor refuză să-i dea un bilet pe motiv că… nu este evreu.
Așadar, filosofia avocatului Marcu, care a refuzat să certifice că sasul nu era evreu pe motiv că „Azi oricine poate deveni evreu în orice moment” nu s-a mai aplicat, adică așteptarea ca toată lumea să-i ajute pe evrei când sunt în pericol este umană și măreață, dar nu și reciprocă!
Evident, sasul a pus întrebarea cheie când a fost anunțat de refuz:
„Cum e posibil că un an și jumătate, cât am fost împreună în lagăr, m-ați considerat evreu, iar acum nu mai e posibil?”
Răspunsul șmecherului evreilor este emblematic:
„Cât ne-a fost greu și ne-ai fost de folos te-am considerat și pe tine evreu, dar nu poți să fii evreu între evrei!”.
Șmecherul, ca să pară echitabil, îi oferă sasului în compensație o bijuterie supervaloroasă din aur.
Așadar, refuzul Comitetului Evreiesc nu a fost din lipsă de bani, pentru că aurul pe care îl avea șmecherul putea să cumpere zece bilete.
Comitetul Evreiesc, adică cei care reprezintă evreii și interesele evreiești, pur și simplu nu a vrut să salveze un neevreu. S-ar putea obiecta că refuzul nu a fost justificat de lipsa banilor, ci de limitarea la niște cote de evrei care puteau primi pașaport spre America. Adică au trebuit să refuze un neevreu doar pentru a oferi acea șansă unui evreu. Oare?
Dacă acel neevreu era acum acolo, cerșetor pentru un bilet spre libertate, nu cumva asta se datora exclusiv deciziei luate de Ștrul?
Deci, cine era vinovat că sasul era în lagăr cu identitate de evreu și a trebuit să-și riște viața ca să evadeze: jandarmul care l-a declarat evreu sau Ștrul care i-a refuzat eliberarea?
Așadar, unde este onoarea de om: dacă ai decis să nu eliberezi un om din lagăr doar pentru că îți este de folos și crezi că îi vei lua un bilet pentru America, atunci când primești un singur bilet, de ce nu i-l dai lui?
De ce Ștrul nu a spus Comitetului Evreiesc că dacă nu-i dă bilet sasului, nu ia nici el unul?
Unii vor spune, cârcotași: Cine ar face asta?
Răspunsul este simplu: orice om care are onoare și demnitate, adică mulți, chiar foarte mulți… dar nu Ștrul!
În concluzie, filmul îi doare pe unii pentru că prezintă o față hâdă a evreilor, pe care nu o pot nega.
În mod gradual, începând de la evreul izolat într-un sat din România și până la conducătorii oficiali ai evreilor din Statele Unite, cu toții au refuzat să salveze un om de la Holocaust pentru singurul motiv că… nu era evreu!
Și, bomboană pe colivă, când în film Armata Roșie eliberează România de fasciști, pe cine arată că vine pe tancul sovietic și preia puterea în satul sasului, în care era un singur evreu?
Marcu!!!

Mihai Tociu
Sursa: facebook.com

NOTA
Am selectat din comentarii:
1. „Filmul a plecat de la romanul „Ora 25″ scris de românul Constantin Virgil Gheorghiu, fost diplomat român interbelic și un jurnalist, romancier și poet român din exilul postbelic. În film pot fi văzute multe: obiceiuri romanesti, muzica romaneasca si il vedem pe Anthony Quinn dansand sarba romaneasca. Filmul este o drama profunda, demna de a fi vazut…”

2. „Actorii de exceptie in roluri deosebite. Un film extraordinar, l-am revazut de 3 ori si de fiecare data i-am descoperit noi valente; nu inteleg de ce posturile tv romanesti nu au difuzat acest film al carui erou principal este un roman, interpretat magnific de un Quinn care intra in pielea taranului roman ardelean Iohan Moritz.
Asistam pe durata a 10 ani (1939-1949) la drama romanului obedient, modest, supus, naiv, credul, sentimental, care isi accepta impacat destinul fara sa inteleaga prea bine ce si de ce i se intampla, fara sa se revolte, suferind, facand eforturi sa supravietuiasca razboiului, ajutand neconditionat si sperand sa isi regaseasca intr-o buna zi familia.
Romania (mai putin autoritatile: atat locale cat si centrale, corupte si lase) este prezentata dintr-un unghi favorabil: familia este unita, sotia credincioasa, iubitoare si apriga, preotul satului este un model in comunitate, fiul sau – un intelectual cu principii ferme; in plus intreaga atmosfera: satul, muzica, costumele sunt absolut originale”.

3. „Cel mai bun film (dupa Zorba Grecul) al lui Anthony Quinn ( vezi comentariile la http://www.imdb.com/title/tt0062445/). Din pacate, MGM nu a reusit (a se citi nu a vrut) sa „translateze” acest film si pe suport DVD sau VCD. Am vazut filmul de cel putin 10 ori pina acum si l-as mai vedea de inca 1000 de ori.
Este fascinant.
Tot filmul, desi este o fictiune, se bazeaza pe realitatea romaneasca.
Scenele sunt fantastice.
Biserica, Botezul, Petrecerea, Tradarea, Deportaterea, Canalul, Evadarea, Invazia Nemtilor, Lagarul,”Arianul Perfect”, Invazia Rusilor, Sinuciderea, Procesul, Reintregirea Familiei…
Tot filmul este „acompaniat” de muzica veche…romaneasca.
Regizat de un francez, filmat in Italia si Yugoslavia… filmul este suflet romanesc. Inca de la inceput te frapeaza „romanitatea” lui Anthony Quinn.
Daca Nichita Stanescu ar fi vrut sa exprime vizual acel celebru „risu’ plinsu'” cu siguranta ar fi apelat la ultimele secvente din acest film.
In doar citeva minute, fara sa scoata un cuvint, Anthony Quinn exprima „un veac de singuratate”…romanesca.
Caut acest film de mai mult de 12 ani. Daca cineva il are pe DVD, VCD sau VHS… i-as fi profund recunoscator daca l-ar share-uii”.
4. Filmul poate fi vazut aici: https://sitefilme.com/online/48125/

5. Descriere film: Un taran roman traieste din plin ororile celui de-al II-lea razboi mondial, cand, denuntat drept evreu de catre seful politiei locale, dornic sa-i ia nevasta, este deportat intr-un lagar de munca.
„Povestea se bazează pe romanul lui C. Virgil Gheorghiu, scriitor român, care, după publicarea cărții s-a refugiat la Paris, întrucât autoritățile române nu erau de acord cu cele spuse în ea.
Apărut în 1950, romanul a cunoscut un mare succes în Europa și America. Se spune că Gheorghiu a fost de acord cu scenariul, care tratează acțiunea cu mai mult umor decât o făcea cartea. Filmul se concentrează asupra lui Johann, care în original era doar unul dintre personajele principale. (…)
E vorba de un fel de Don Quijote român, un țăran care, forțat de evenimente, devine pe rând, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prizonier la nemți, la ruși și la americani. (…) Anthony Quinn, foarte potrivit pentru asemenea tipuri de roluri, conferă personajului Johann autoritatea robustă ce i-a adus Oscarul pentru Zorba grecul.” Richard Davis, 1967, Films and Filming(Vlad T.)

Share on Facebook

Tweet

Follow us