Tags Posts tagged with "Titlurile saptamanii"

Titlurile saptamanii

0 447

De astăzi, în Braşov începe prima ediţie a festivalului Internaţional de Muzică Bizantină din Transilvania. Evenimentul este un concept Kyrios, fiind organizat de Asociaţia cultural-creştină „Ortodoxia” şi de Neamunit România!
Braşovenii sunt invitaţi să asculte muzică psaltică autohtonă, în cadrul unor concerte deosebite susţinute de psalţi greci, libanezi, sârbi şi români.

Între ei se numără Evanghelos Gkikas, Maica  Mariam Skorda, Ribale Wehbe, Tronos, Byzantion, grupul psaltic Sfântul Ioan Damaschin, Nectarie Protopsaltul, Chivotul, Kyrios, Filomelos. Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul patronaj al Mitropoliei Ardealului.

Participarea în cadrul festivalului, indiferent de momentul ales, este liberă!
PROGRAMUL FESTIVALULUI Transylvania Byzantine Music

MIERCURI, 11 septembrie
Ora 09:00: Sfânta Liturghie Arhierească, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Chivotul, Grupul Psaltic Kyrios
Locaţie: Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Ghimbav)
Ora 16:00: Conferinţă ,,Şi acum, şi pururea” , Conferenţiari: Lect. Univ. Dr.Sabin Preda, Ion Minoiu, Diac. Cornel Coman, Gabriel Duca
Locaţie: Sala Patria (Filarmonica Braşov)
Ora 19:00: Concert Grupul Psaltic Chivotul, Grupul Nectarie Protopsaltul
Locaţie: Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Ghimbav)

JOI, 12 SEPTEMBRIE
Ora 07:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul
Locaţie: Catedrala Adormirea Maicii Domnului (Piaţa Sfatului)
Ora 10:30: Conferinţă ,,Şi acum, şi pururea” partea II, Conferenţiari: Conferenţiari: Lect. Univ. Dr. Sabin Preda, Ion Minoiu, Diac. Cornel Coman, Gabriel Duca
Locaţie: Sala Patria (sala mică)

VINERI, 13 SEPTEMBRIE
Ora 08:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Corul Psaltic Filomelos
Locaţie: Biserica Schimbarea la Faţă, Bld Saturn 33
Ora 21:00: Priveghere de toată noaptea, Răspunsuri la strană: Corul Academic Byzantion, Părinţii de la Nea Skiti
Locaţie: Biserica Schimbarea la Faţă, Bld. Saturn 33

SÂMBĂTĂ, 14 SEPTEMBRIE
Ora 09:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Pr. Alexandru Grigoraş si Grupul Psaltic Ethos Bizantin, Corul Sfântul Ioan Damaschin (Serbia)
Locatie: Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Zărneşti, Parohia Tohanu Vechi II
Ora 09:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Corul Psaltic Filomelos
Locaţie: Biserica Sfânta Treime, Braşov, Str. George Bariţiu 12
Ora 09:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Kyrios
Locaţie: Biserica Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul, Poiana Braşov
Ora 14:00 – 18:00: Atelier Tehnică Vocală – part I, Susţinut de: Lect. Univ. Dr. Bogdan Cojocaru
Locaţia: Facultatea de Muzică
Ora 19:00: Concert, Susţinut de : Corul Sfantul Ioan Damaschin(Serbia), Corul Psaltic Filomelos, Grupul Psaltic Kyrios
Locaţie: Filarmonica Braşov (Sala Patria)

DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE:
Ora 09:00: Sfânta Liturghie Arhierească, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Kyrios, Evanghelos Gkikas, Gherontissa Mariam Skorda, Ribale Wehbe, Pr. Grigoraş & Grupul Psaltic Ethos Bizantin
Locaţie: Biserica Schimbarea la Faţă, Bld. Saturn 33
Ora 16:00: Conferinţă, Conferenţiar: Prep.univ.drd. Adrian SÎRBU
Locatie: Biblioteca Judeţeană
Ora 19:00: Concert, Susţinut de: Evanghelos Gkikas, Mariam Skorda, Pr. Alexandru Grigoraş, Ribale Wehbe, Arhid Mihail Bucă, alături de Tronos
Locaţie: Sala Patria (Filarmonica)

I.R.

3 672

Despre o civilizatie de neinteles pentru saltimbanci balcanici
De curand, am ca vecin un vechi cunoscut, fugit de comunismul din Suedia; Odata mi s-a ‘destainuit’: „m-am saturat de comunistii astia suedezi”…; am ramas cu gura cascata… si el mi-a argumentat: nu poti sa faci nimic de capu’ tau, nu poti sa gresesti, nu poti sa te simti si tu singur… peste TOT domneste Ordinea si Legea; de ex. – daca intri cu un 4×4 al tau in oras (!) si n-ai platit rovigneta… amenda iti vine in 3 zile si este foarte mare, daca gresesti, deh. ca tot omu’…, platesti de-ti sar capacele…
Deci vecinul meu s-a saturat de aceasta permanenta pseudo – ‘Securitate’ care obliga la Ordine si Respect…, in rest va las pe voi sa judecati unde-i mai bine: acolo sau aici – eu zic ca aici, aici poti sa faci ce vrei, sa omori si sa stai 3 ani la mancare gratis, sa furi (e bine sa furi mult ca sa ai ce spagi sa dai la cei care te vor judeca) s.a.m.d.

Alegeti…, vai noua! Suedia…o tara la superlativ… legislatia lor… visul la Rai…al omenirii…. Suedia, tara in care politicienii nu au privilegii, nu se bucura de imunitate, iar alegatorii se prezinta la vot in proportie de peste 80%.
In topul 2013 al celor mai fericite tari, Suedia figureaza pe locul 5, dupa Danemarca, Norvegia, Elvetia si Olanda, in timp ce Marea Britanie este abia pe locul 22, iar Romania pe locul 90.

Tarile „fericite” au in comun mai multe lucruri, printre care un venit mare pe cap de locuitor, o viata sanatoasa si, mai ales, absenta coruptiei la nivelul liderilor, explica John Helliwel, profesor de economie la Universitatea British Columbia. De asemenea, implicarea oamenilor in viata „cetatii” este tratata cu foarte mare seriozitate.
Reportajul „Suedia – Taramul politicienilor fara privilegii” („Sweden – Land of Politicians Without Privileges”), difuzat de televiziunea braziliana TV Bandeirantes, ne prezinta o lume despre care, obisnuiti cu situatia din Romania, ne e greu sa credem ca exista cu adevarat … !!!
Cateva date generale:
* Suedia este o monarhie constitutionala. Din 1971, Parlamentul tarii este unicameral si are 349 de membri, alesi prin vot direct si proportional, ei reprezentand 9,2 milioane de cetateni.
* Regele Carl al-XVI-lea Gustaf indeplineste doar functii ceremoniale, cele politice fiind preluate de Purtatorul de Cuvant al Parlamentului.
* Statul este conceput ca un sprijin pentru toti cetatenii sai, care sunt tratati echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente, bazate pe o economie solida.
* Aceste servicii sunt asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasa sociala.
* In schimb, taxele sunt mari, dar ele se intorc sub forma de pachete de asistenta sociala.

Aceasta relatie intre stat si cetateni face ca alegerile sa fie extrem de importante pentru suedezi. Conform statisticilor, peste 30% dintre ei sunt membri in diverse partide si peste 80% sunt membri de sindicat. Prezenta la alegerile organizate la fiecare 4 ani este de peste 80%. Suedezii considera dezbaterile politice si prezenta la vot esentiale pentru democratie.

Fara privilegii sau lux pentru politicieni.
Tara este condusa de clasa politica, nu de rege, iar suedezii sunt extrem de implicati si de atenti la activitatea depusa de cei carora le dau votul, motiv pentru care acestia nu au privilegii si nici nu beneficiaza de conditii de lux. Pana in 1990, in Suedia nici nu existau locuinte puse gratuit la dispozitia parlamentarilor. Acestia obisnuiau sa doarma pe canapelele din birourile lor, situate in cladirea Parlamentului.
In prezent, parlamentarii suedezi au la dispozitie garsoniere detinute de stat, cu o suprafata de circa 40 de metri patrati. Singura camera este folosita atat ca living, cat si ca dormitor. Spalatoria este comuna, iar demnitarii trebuie sa se programeze din timp daca vor sa isi spele asternuturile.
Sunt si parlamentari care traiesc intr-un spatiu chiar mai mic, de doar 18 metri patrati. In aceste cazuri, inclusiv bucataria este impartita in comun. Nu exista personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: „Pastrati curatenia”. Biroul unui parlamentar are circa 18 metri patrati.
Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer. „Eu ii platesc pe politicieni. Nu vad niciun motiv pentru care banii platitorilor de taxe sa fie folositi pentru a le oferi politicienilor o viata de lux”, explica un suedez in reportajul televiziunii braziliene.
Resedinta oficiala a premierului suedez nu depaseste circa 300 de metri patrati. Nici acesta nu beneficiaza de personal de serviciu. Mai mult, purtatorul de cuvant al guvernului a declarat ca premierul isi calca singur camasile si isi spala singur rufele, la fel ca orice simplu cetatean.
Suedia este impartita in 21 de comitate conduse de cate un birou administrativ numit de guvern impreuna cu un consiliu ales de cetateni. Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localitati. Nici primarii si guvernatorii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nici macar nu au salariu lunar sau un birou propriu, asa ca lucreaza de acasa.
„Suntem alesi sa reprezentam cetatenii si, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe”, a explicat o consiliera.

Parlament – parlametarii
Doar parlamentarii, care lucreaza la elaborarea legilor, se considera ca exercita un serviciu public pentru care trebuie sa fie remunerati cu salarii lunare. Un parlamentar suedez castiga aproape dublul venitului net al unui profesor. Fara indemnizatii speciale.
Parlamentarii care nu domiciliaza in capitala nu primesc bani in plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenti la cabinetele parlamentare din localitatile de origine.
Acolo, multi dintre ei lucreaza de acasa si utilizeaza sediile partidelor sau bibliotecile publice pentru a se intalni cu alegatorii.
Toate calatoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie sa fie aprobate si rezervate la agentia de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizatii speciale. Fara imunitate.

Politicienii suedezi nu sunt privilegiati in fata legii si nu se bucura de niciun fel de imunitate. Mona Sahlin a cumparat o ciocolata si alte cateva obiecte personale cu credit cardul guvernamental si a platit scump – si-a pierdut postul de vicepremier. Scandalul a fost celebru in anii ’90, fiind cunoscut sub numele de „cazul Toblerone”. Sahlin si-a compromis cariera politica, fiind nevoita sa demisioneze din functia de lider al Partidului Social Democrat.

Transparenta si control cetatenesc
Cetatenii sunt foarte atenti la modul in care Parlamentul isi foloseste puterea. Transparenta activitatii parlamentare are radacini in Constitutie. Fiecare cetatean are dreptul sa verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern si declaratia de impozit pe venit a premierului. Mai mult, functionarii trebuie sa puna la dispozitia doritorilor corespondenta zilnica si emailurile oficiale ale prim-ministrului, orice cetatean avand acces la aceste informatii.
In sala calculatoarelor este posibil chiar sa studiezi traseul unor documente, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitatii publice.
De exemplu, unul din rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus si pranzul luat impreuna cu presedintele Bancii Centrale, precizandu-se chiar si ce au mancat si au baut cei doi.
Administratia Parlamentului suedez tine socoteala cheltuielilor in rapoarte ale membrilor, depozitate intr-o singura incapere. Exista dosare individuale pentru fiecare dintre cei 349 de demnitari, precum si pentru Purtatorul de cuvant al Parlamentului.
Orice suedez poate veni sa studieze dosarele sau poate cere informatiile prin intermediul Internetului. Principiul transparentei este inclus in Constitutia suedeza de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de coruptie sa fie extrem de rare in aceasta tara.

Transmiteti mai departe la TOTI cei pe care-i cunoasteti ! Trebuie transmis pe TOATE retelele TV. Trimiteti la presa scrisa si vorbita, pentru a fi adus la cunostinta tuturor !

0 379

Chiar de ziua Chinei, pe 1 octombrie, ar putea avea loc semnarea contractului privind Autostrada Ploieşti-Brașov.
Aceasta ar putea fi construită de o asociere de firme din China și Turcia, prin parteneriat public-privat, deși premierul Dăncilă anunțase în 21 iulie că renunță la soluția PPP, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.ro.

Mai mult, negocierile dintre Guvern și companie au mers înainte, deși Viorica Dăncilă a obținut declararea autostrăzii în CSAT drept obiectiv strategic naţional finanțat din fonduri naționale.
Este vorba despre asocierea dintre China Communications Construction Company și Makyol Insaat Sanayi Turizm, aleși de Compania Națională de Prognoză pentru negocieri.

Cum s-a ajuns în această situație? În 26 august, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dădea în premieră semnalul că promisiunea lui Dăncilă de a scăpa de controversata asociere chinezo – turcă ar putea fi încălcată.
Cuc spunea că asocierea chino-turcă are termen până pe 16 septembrie să decidă dacă semnează sau nu contractul de realizare în parteneriat public-privat a autostrazii de pe Valea Prahovei, mai scrie sursa citată.
Dacă chinezii nu se hotărăsc să semneze contractul și să se apuce să lucreze, atunci vom merge pe varianta spusă de doamna prim-ministru, care este mai rapidă. Săptămâna trecută am avut o discuție cu ei împreună cu domnul Ghizdeanu (Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care, cu zero experiență în lucrări de infrastructură și zero parteneriate public-privat gestionate, a fost însărcinată de Guvern să negocieze contractul cu chinezii de la CCCC și turcii de la Markyol, n.r) și cu domnul Teodorovici și le-am dat termenul de 16 septembrie să se hotărască”, a mai declarat ministrul Transporturilor.
Acesta ar fi al doilea mare contract obținut de către o companie din China în colaborare cu Guvernul PSD, după acordul preliminar pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, semnat între Nuclearelectrica și China Nuclear Corporation.

Iulian Rinder

 

0 306

România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește proprietarii de locuințe: 96% dintre români locuiesc în imobilele pe care le dețin în proprietate și doar 4% în chirie, informează un comunicat de presă. S-a ajuns aici și prin acea lege, imediat după revoluție, care a permis ca toți chiariașii să-și cumpere, la prețuri extrem de atractive, locuințele de la stat.

În România 96% dintre cetățeni, inclusiv tineri, locuiesc în casa lor ceea ce reprezintă cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa!

Românii se arată legați de casa lor și își doresc un anumit grad de independență și acest lucru se vede din numărul mare de proprietari și procentul foarte mic de chiriași.

Media europeană a chiriașilor este de 30%, în timp ce în România este de 4%. La polul opus se află Suedia, țară în care peste 35% dintre cetățeni locuiesc în casa altuia, cu chirie.

Semnele arată că situația nu se va schimba prea mult nici în viitor: generațiile tinere din România își doresc să aibă propria casă. Astfel, peste 30% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 25 de ani iau în calcul cumpărarea unei case, iar 15% dintre aceștia au aplicat deja pentru o formă de finanțare care să le permită achiziția unei locuințe.

În 2014, fostul președinte Băsescu spunea că a deține o locuință personală este un reziduu comunist. Istoria îl contrazice

În trecut, fostul președinte Traian Băsescu critica dorința tinerilor de a-și cumpăra case, susținând că este un reziduu „de pe vremea comuniștilor”. În opinia sa, tinerii români ar fi trebuit să se inspire din filmele americane și să fie mereu cu valizele gata de plecare.
Etnologul Mihai Andrei Aldea spunea afirmațiile fostului președinte frizează absurdul, deoarece legătura românului cu casa și pământul său face parte din cultura noastră.
Acesta mai spunea că tocmai comunismul a dus cea mai aprigă bătălie împotriva proprietății private. „Un copac fără rădăcini este un buștean: poate fi dus oriunde, se poate face din el orice, nu mai are viață.
Un om fără istorie este un copac fără rădăcini: un buștean dus de valurile unor interese străine, din care se face orice și din care viața adevărată lipsește.
Istoria și sociologia arată foarte clar faptul că românii au fost întotdeauna legați de casa și pământul lor dar, în ciuda acestui fapt, au știut să aibă o mare mobilitate de câte ori a fost nevoie”, a replicat el pentru ActiveNews.https://www.activenews.ro/

2 1030

​Așa cum s-a anunțat, începând cu data de 1 septembrie, pensiile din România au creacut cu 15%, în baza Legii a pensiilor promovată de PSD. Conform legii, practic, punctul de pensie a crescut de la 1.100 lei, la 1.265 lei. Beneficiarii, cea mai oropsită categorie de români, bătrînii, circa 5 milioane de pensionari, care se vor bucura de această importantă creștere.

Conform unui raport al Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor la sfârşitul lunii martie 2019 era de 4,98 milioane persoane.
Fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu spunea că Legea pensiilor va avea în 2019 un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei, în 2020 de 24,8 miliarde, în 2021 de 51 de miliarde, iar în 2022 de 81 de miliarde de lei.

Evoluția creștreii pensiilor:
* la data de 1 septembrie 2020 punctul de pensie va urca 1.775 lei,
* la 1 septembrie 2021, la 1.875 lei.
* din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut realizat.

Actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, a declarat pentru Mediafax că sunt bani la buget pentru această creștere.
„În momentul în care noi aprobăm și elaborăm în Parlament Legea Pensiilor, știți că se discuta de acele atacuri sucesive la Curtea Constituțională, iar noi am estimat bine atunci, astfel încât la construcția bugetului pe anul 2019 am avut baza legală, încât să bugetăm aceste sume. Plățile se vor face și nu vom avea sincope până la sfârșitul anului”, a spus Budăi.

Consiliul Fiscal, un adversat al politicilor PSD de reașezarea pensiilor pe un nivel de normalitate, consideră că noua Lege a Pensiilor poate complica construcția bugetară!

Un element de natură să complice major construcția bugetară pe termen mediu este reprezentat de impactul Legii 127/2019 privind sistemul public de pensii. Chiar dacă majoritatea prevederilor acesteia intră în vigoare la 1 septembrie 2021, până la acel moment sunt prevăzute majorări etapizate importante ale punctului de pensie, de la 1100 de lei în prezent, la 1875 de lei începând cu 1 septembrie 2021”, se arată într-un raport al Consiliului Fiscal.

Evaluare Consiliului Fiscal confirmă – anul acesta impactul bugetar al creșterii punctului de pensie este de 800 milioane lei/lună (3,2 miliarde lei, cumulat pe cele 4 luni până la finalul anului)

Cheltuielile suplimentare provin atât din majorarea punctului de pensie (2019 – 1 septembrie 2021) cât și din modificarea formulei de calcul și noile drepturi instituite (începând cu 1 septembrie 2021).
Astfel, cheltuielile de asistență socială sunt previzionate să se majoreze de la 10,7% din PIB în anul 2019 la 11,4% din PIB în anul 2020, 13,4% din PIB în anul 2021 și 14,4% din PIB în anul 2022.

Desigur pare dificil de imaginat cum o astfel de evoluție poate fi consistentă pe termen mediu cu menținerea deficitului bugetar la un nivel inferior pragului de 3%. Soluții sun și, o parte din ele au fost identificate, debirocratizarea administrației, eliminarea pensiilor speciale (fără suportul real al principiului contribuității), creșterea economică.

La începutul anului punctul de pensie a fost 1.100 lei, iar pe ultimele 4 luni va fi de 1.265 lei.

Ce spunea Comisia Europeană în iunie
Așa cum era de așteptat, într-un raport din luna iunie, Comisia Europeană spune că noua lege a pensiilor, adoptată de Parlament încă din decembrie 2018 (blocată cu multă insistență mai multe luni prin manvre procedurale de către opoziție și preș. Iohannes), este susceptibilă să pună în pericol sustenabilitatea finanțelor publice.
„Punctul de pensie, adică principalul parametru utilizat pentru indexarea pensiilor, urmează să fie majorat cu 15% în septembrie 2019 și cu 40% în septembrie 2020. Legea pensiilor ar urma să modifice o serie de parametri utilizați pentru calcularea pensiilor. În special, se preconizează că valoarea punctului de pensie va crește, deoarece factorul de indexare utilizat la calcularea pensiilor existente nu ar mai urma creșterea prețurilor, ci ar fi raportat permanent la creșterile salariilor și ale prețurilor.
În plus, perioada de cotizare utilizată la calcularea unei pensii va fi scurtată, ceea ce va duce la creșterea cheltuielilor cu pensiile noi.

Pe de altă parte, eliminarea indicelui de corecție pentru pensiile noi (care stabilea o legătură parțială între prima pensie și salariu) va atenua creșterea globală a cheltuielilor cu pensiile cauzată de ceilalți parametri.
Anumite probleme structurale care afectează adecvarea pensiilor rămân nesoluționate”,
precizează raportul.
Desigur, cei de la Comisia Europeană nu au habar cu ce se întâmplă în economia românească. Raportul reprezintă „viziunea” cozilor de topor asumat de birocrații bruxellezi, exploatat politic de opozția PNL&USR și Iohannes.
La o săptămână de la intrarea în vigoare a legii, plățile se fac, nu sunt probleme banii ajungând la beneficiari.

Vlad T.

0 289

Localizarea celor care sună la 112 de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM este extrem de dificilă, iar nivelul apelării abuzive și false la numărul unic de urgență 112 este extrem de ridicat”, au declarat vineri oficialii Arbitrului telecom (ANCOM).
Statele care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM nu încalcă legislația Uniunii Europene, mai spune autoritatea.

Cum explică ANCOM de ce în România nu se poate suna la 112 de pe un telefon fără SIM:
Conform dispozițiilor legale în vigoare (art. 15 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2008, cu modificările și completările ulterioare), furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul rețelelor publice mobile au obligaţia de a asigura, cu prioritate, primirea şi retransmiterea apelului de urgenţă de la orice echipament terminal, indiferent de tipul de serviciu folosit de utilizatorul respectiv.
Astfel, aceștia au obligația de a retransmite apelul de urgență de la echipamentul terminal atât timp cât utilizatorul beneficiază de un serviciu al unui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul rețelelor publice mobile.
Având în vedere că potrivit Constituției României funcția de legiferare este acordată altor autorități publice, nu vă putem comunica motivele pentru care în România legislația primară în vigoare nu permite apelarea de pe telefoanele fără cartelă SIM.
Însă, precizăm că așa cum a stabilit și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza care face obiectul solicitării dvs., toate apelurile către numărul unic de urgență 112 trebuie să respecte regimul stabilit de dispozițiile Directivei 2002/22/CE, inclusiv în ceea ce privește localizarea apelantului.

Asigurarea acestui regim pentru apelurile inițiate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM este extrem de dificilă, inclusiv în ceea ce privește localizarea apelantului.
Totodată, vă reamintim că în România nivelul apelării abuzive și false la numărul unic de urgență 112 este extrem de ridicat. Astfel, așa cum rezultă din analiza efectuată de către administratorul SNUAU, în perioada 01.01.2019 – 30.06.2019 au fost primite 5.715.723 apeluri la 112, din care 47.70 % apeluri non-urgente (2.726.473 apeluri). Din totalul apelurilor non-urgente, 52,86% (1.441.210 apeluri) sunt abuzive, provenite din rețelele mobile (abonament + prepaid).
Conform raportului COCOM al Comisiei Europene, publicat în anul 2013, 8 state membre nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe telefoanele fără cartelă SIM, în timp ce 19 state membre permit apelarea de pe telefoanele fără cartelă SIM. Din cele 8 state membre care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM, câteva au renunțat la această facilitate din cauza numărului mare de apeluri false sau abuzive.
Statele care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM nu încalcă legislația Uniunii Europene, împotriva lor nefiind declanșată procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind aspectul menționat.

Așa cum Comisia Europeană a menționat și în observațiile scrise depuse în cauza care face obiectul solicitării dvs., art. 26 alin. (2) din Directiva 2002/22/CE nu obligă statele membre să ofere posibilitatea apelării numărului unic de urgență 112 de pe de pe terminalele fără cartelă SIM.
În concluzie, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene nu aduce elemente de noutate, ci confirmă interpretarea potrivit căreia dacă statele membre permit apelarea numărului unic de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM, atunci ele trebuie să respecte toate obligațiile stabilite de dispozițiile aplicabile din Directiva 2002/22/CE.”, au precizat vineri la solicitarea HotNews.ro oficialii ANCOM.

România și alte șapte țări UE nu sunt obligate să permită apelarea la 112 de pe telefoane fără SIM – Asociația europeană a numărului unic de urgență

Opt țări membre UE (n.a printre care și România) nu permit în prezent apelarea numărului unic de urgență 112 de pe telefoane fără SIM, iar decizia recentă a Curții de Justiție a UE nu le impune acestora să implementeze această facilitate, a anunțat joi Asociația europeană a numărului unic de urgență (EENA). Obligația transmiterii gratuite a localizării celor care sună de pe telefoane fără SIM trebuie transpusă de celelalte 20 de țări membre UE care permit acum apelarea 112 și de pe telefoane fără SIM.

  • În decizia sa, Curtea de Justiție a UE a apreciat că apelurile la 112 inițiate de pe telefoane fără SIM se supun prevederilor articolului 26 din Directiva UE privind Serviciul universal. Directiva cere ca „toate apelurile la numărul unic de urgență 112” să fie localizate. Aceasta înseamnă că atunci când statele membre UE permit apeluri la 112 de pe telefoane fără SIM, informațiile de localizare trebuie de asemenea să fie furnizate serviciilor de urgență. În caz contrar, se va considera că nu respectă legislația europeană aplicabilă în prezent (Directiva privind serviciul universal).
  • În prezent, apelurile de urgență de la telefoanele fără SIM pot fi plasate în 20 de țări ale UE, iar această hotărâre a Curții de Justiție a UE nu impune celorlalte state membre să facă acest lucru”, precizează Asociația europeană a numărului unic de urgență (EENA).

Curtea de Justiție a UE a decis joi, 5 septembrie, că apelurile la 112 inițiate de pe telefoane fără SIM se supun prevederilor articolului 26 din Directiva UE privind Serviciul universal. Drept urmare, operatorii de telefonie trebuie să transmită gratuit informaţiile care permit localizarea apelantului autorităţii care tratează apelurile de urgenţă la „112”, iar statele membre UE trebuie să se asigure că această obligaţie este pusă în aplicare chiar dacă telefonul mobil nu este echipat cu o cartelă SIM.
Curtea de Justiție a UE a luat această decizie după moartea unei fete de 17 ani din Lituania în 2013, care a fost răpită, violată și arsă de vie în portbagajul unei mașini.
Înainte să moară, aceasta a apelat la 112 de pe telefonul său mobil pentru a cere ajutor, dar nu a fost posibilă localizarea acesteia. Familia sa a solicitat la Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victimă.

0 359

Conform publicației Stiri pe Surse, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, s-a prezentat ieri la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) pentru a reclama abuzuri pe care spune că le-au săvârşit anchetatorii în dosarele sale.
Pentru două plângeri penale pe care eu le-am făcut la adresa procurorilor DNA Braşov (am venit – n.r.). Sunt importante cele două plângeri faţă de abuzurile pe care ei le-au săvârşit, nu numai în dosarele mele.

Sunt foarte multe abuzuri făcute.
Au foarte multe dosare penale cu care văd că nu se întâmplă nimic. Nouă ne-au făcut în două săptămâni, ne-au făcut dosare şi ne-au trimis în judecată, iar aici de doi ani, procurorii, cât şi comisarii DNA, cât şi cei de la SRI unde 10 angajaţi SRI sunt trimişi la Curtea de Apel Cluj, văd că nu se întâmplă nimic”, a spus Căncescu, în faţa SIIJ.
Aristotel Căncescu a precizat că a venit la SIIJ cu speranţa că ceea ce s-a întâmplat până în prezent nu se va mai întâmpla. „Eu trag speranţa că nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat până acum şi părerea mea este că toţi care au fost abuzaţi ar trebui să facă treaba asta (plângere – n.r.)”, a mai spus Căncescu.

Solicitări de control și către SRI
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, a solicitat încă de acum un an, Comisiei de control SRI să verifice cum echipele mixte DNA Braşov – SRI Braşov au făcut anchete, acuzând mai multe abuzuri printre care urmărirea unor politicieni.
În iunie 2017, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.
Procurorii au spus că dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie din perioada 2010 – 2013 ale lui Aristotel Căncescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, totodată preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, dar şi de către persoane din anturajul acestuia, consilieri judeţeni şi primari.

Căncescu dorește să revină la șefia CJ Brasov
După cum informează și alte instituții media fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, intenţionează să candideze la funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Braşov la următoarele alegeri.
Din informațiiloe noastre Aristotel Căncescu pare să se orienteze către fie spre ALDE fie spre Pro România.
Căncescu nu ar fi mulțumit însă de scorul slab al ALDE, deși relațiile dintre el și Tăriceanu sunt excelente.
La Pro România se lovește de o altă problemă. Deși se laudă că ar fi agreat de Ponta, el nu este acceptat de nici un fel nici de conducerea județeană a partidului nici de cea municipală.
Contactat telefonic de noi liderul Pro România deputatul Mihai Mohaci ne-a declarat sec ,,în nici un caz”.
Retras (de către DNA) din politică în octombrie 2014, odată cu deschiderea anchetei DNA sub acuzaţii de abuz în serviciu, fostul lider PNL (fost FSN dar și PD) s-a arătat mereu nemulţumit de modul în care a fost forţat să părăsească scena politică.
Mai ales că față de Scriparu – cercetat și el în numeroase dosare al DNA – Căncescu și-a dat demisia din funcția de președinte al CJ Brașov și astfel nu s-a putut întoarce în funcție după perioada de arest comparativ cu liberalul George Scripcaru (Brașov) sau ex-pesedistul Toma Dorel ( Ghimbav) ce au ținut cu dinții de mandat și s-au reîntors în fotoliile de edili, durându-i în cot de gravele acuzații ce li se aduc cu numeroase probe.
Bunul simț și normalitatea au fost de mult extirpate în politică, indiferent de partid, iar umanitatea dispare proporțional cu timpul de menținerea într-o funcție.  
După cinci ani de la acest eveniment, perioadă în care a mai încercat vagi apropieri de formaţiuni politice mai mult sau mai puțin relevante, Căncescu se arată interesat să candideze din nou la funcţia de preşedinte a CJ Braşov în condiţiile în care legea va permite candidatura direct la această funcţie.

Iulian Rinder

1 346

Din toată scrîșneala anti-PSD, plină de adevăruri, dar umbrită de ură și de o abordare monomentală (o gîndire cu mers de drezină), arătată de președintele României, am reținut o afirmație:
-Se impune resetarea statului român!
De acord! Adevăr cumplit, ca o ultimă soluție pentru România, despre care am mai auzit cu ocazia altei vorbării. Cea din zilele premergătoare referendumului și europarlamentarelor.
„Resetarea statului” n-a fost nici în programul PNL (redactat tot de Klaus Iohannis și plin de 18 pagini de banalități, ultimul punct fiind introducerea ombudsmanului) și nici în cel al președintelui.
Luați Iohannis „Opere complete“, redactate de Carmen Mușat și redacția Observatorul cultural și vedeți dacă este vorba de „resetarea statului”. Nici nu putea trece prin capul unui primar dominat de traduceri, de meditații și de festivaluri. Punct și de la capăt nu a fost decît o „operațiune care trebuie să-l includă și pe mine, Iohannis și pe sibieni și pe ai săi” și salutare. Asta a fost toată filosofia politică a președintelui nostru acuzat că a dormit la Cotroceni și că a călătorit mai mult decît a muncit și a gîndit. Exact cînd populația era înecată în pesimism, exact cînd o parte dintre „rrromâni” s-a săturat de mălăețul președinte, acesta iese la rampă cu „resetarea statului”.

Ce presupune resetarea statului român?
În mintea sasului, resetare însemană alungarea și, eventual, condamnarea celor de la PSD și ALDE și a celor care n-au fost de acord cu el.
În mintea lui nu încape ideea că resetarea statului român înseamnă chiar alungarea lui Klaus Iohannis și instalarea unui președinte capabil să fie un exemplu de onestitate, de patriotism, de susținător al valorilor românești și de portdrapel al mîndriei naționale.
Resterea statului român presupune un președinte capabil să restaureze încrederea cetățenilor în țara în care trăiesc, în instituțiile statului pe care le apără și în funcționarii pe care îi plătesc.
Resetarea statului român înseamnă reașezarea muncii și competenței între valorile fundamantale și anularea tuturor privilegiilor (inclusiv salarii și pensii speciale) legalizate după 1990 pentru toți cei care apără ordinea arbitrară, aranjamentele și corupția.

Nemernicia lui Klaus Iohannis constă în faptul că acum invocă un proces de importanță istorică pentru care n-a făcut nimic. Este încîntat de formulare și atît. A cîrîit ce a mai cîrîit, între două drumuri la Sibiu sau pe la vizite prin străinătate, dar de pledat, de redactat și susținut un asemenea program, nici vorbă. N-are timp, n-are idei, n-are oameni, n-are idei. Eu aș zice că nici acum nu are un plan articulat.
Pentru el, resetarea statului înseamnă să-l pună în sfîrșit încă un mandat pe Eduard Hellvig la SRI (mandat care i-a expirat în martie 2019 si care nu trece de Parlament).
Resetarea statului pentru mintea primarului de Sibiu înseamnă să-și pună oamenii la Poliție, la Parchet, la notariat, la DNA, la Finațe, la pază etc. Și să-i prelungească mandatul lui George Maior, după 17 septembrie, în așa fel încât pesedistul să împărștie mai departe laude și vești pe la Casa Albă, pe la Departamentul de Stat și pe la Pentagon.

Cornel Nistorescu: În mintea lui Iohannis nu încape ideea că RESETAREA STATULUI înseamnă chiar alungarea lui Klaus Iohannis și instalarea unui președinte capabil de a fi un exemplu de onestitate, de patriotism, susținător al valorilor românești

Omul acesta care trădează răutate pînă și în maxilare și în priviri înțelege prin „resetarea statului” înlăturarea tuturor celor care îl înfruntă sau nu-l prețuiesc. Și a celor care rîd de banii cîștigați din meditații!
În mintea lui dominată de „Deutsche Disziplin”, resetarea statului român însemnă un „guvern al meu” care execută ordinele și cît mai mulți trompeți à la Rareș Bogdan, plus reîntoarcerea Laurei Codruța Kovesi călare pe un parchet mamut care să aresteze toată pleava de adversari și politicieni cîrtitori. Și care să îngroape toate dosarele și declarațiile care îi vizează pe oamenii dragi președintelui. Restarea statului înseamnă că numai el are dreptate, că România este în situația în care se află numai din cauza PSD.

Resetarea statului român mai înseamnă îngroparea definitivă a tutor fărădelegilor, tunurilor și banilor scoși ilegal de la Buget în mandatele de pomină ale președintelui Băsescu. Și albirea tuturor bandiților din Partidul Democrat, care se ascund acum în PNL.

Restarea României mai înseamnă și scoaterea țării de sub puterea exagerată și cheltuielile nebune ale Serviciilor secrete.

Să ne înțelegem! Avem un președinte obtuz sau un președinte nemernic. Toți ceilalți sunt de vină. Numai el este curat și luminat!
„Am mai spus-o și o repet – am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții, au fost dați afară prea mulți profesioniști și au fost puși în locul lor oameni incapabili”.
Să ne înțelegem! Cine a îmbrăcat haina de culoarea sîngelui după Colectiv și ne-a dat pe mîna incompetenților și a impostorilor?
Cine a alungat un guvern de intelligence condus de Victor Ponta și a numit altul plin de copii de milițieni și de securiști, cu Cioloș și cu Prună, care au jucat tontoroiul pe legi și acte normative? Nu cumva fățarnicul de azi care vrea „resetarea statului” român, dar numai cu dînsul în frunte?
Credeți că Iohannis are un singur neuron dispus să înțeleagă că resetarea statului român nu se poate face decît fără dînsul și fără mulți alții de-ai săi și de-ai dușmanilor lui. Și că schimbarea României nu poate începe de la badea Gheorghe, ci numai de la Herr Klaus!
Probabil că dînsul n-a auzit proverbul românesc: ”Peștele de la cap se impute!”.
Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul RO

1 372

Dan Barna a fost ales preşedinte al partidului Uniunea Salvaţi România (USR) pentru un nou mandat, în cadrul scrutinului intern, desfăşurat online în perioada 1-5 septembrie, votând 9.314 membri, în urma căruia el a obţinut 6.097 din voturi (65,75%).
Potrivit unui comunicat de presă al USR, Cosette Chichirău şi Alexandru Surcel, contracandidaţii lui Dan Barna, au obţinut 2.907 (31,35%), respectiv 269 (2,90%) dintre voturilor membrilor USR.

Conform statutului, preşedintele USR este ales prin vot electronic secret de către toţi membrii partidului, ceea ce îi asigură o largă reprezentativitate şi legitimitate. Dacă au votat toți membri, inclusiv cei din diaspora, înseamnă că acest partid nu este prea numeros, adică sub 10 mii de membri.

Rezultatul scrutinului intern va fi validat de Congresul USR care va avea loc la Timişoara pe 14 septembrie, în cadrul acestuia urmând să fie aleşi şi noii membri ai Biroului Naţional al USR.

Dan Barna a devenit preşedintele USR în octombrie 2017, în urma unui congres extraordinar. În ultimii doi ani, sub conducerea lui Dan Barna, partidul a ajuns la 16.000 de membri şi peste 550 de filiale, se mai arată în comunicat.

Vă reamintim că în urmă cu o lună de zile, Dan Barna a fost desemnat candidatul alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale din acest an, iar cele două partide strâng semnături pentru înscrierea în cursa electorală din noiembrie 2019.

0 368

Aflat într-o vizită inopinată la Braşov, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a discutat din proprie inițiativă despre Gara Braşov.
Cuc a declarat că „De îndată ce primim decizia, semnăm contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor la loturile 1 (Braşov-Apaţa – n.r.) şi 3 (Caţa – Sighişoara – n.r.) din segmentul Braşov – Sighişoara.
Lotul 1, include şi Gara Braşov. Gara Braşov este inclusă în acest proiect de 700 milioane de euro”.
Despre campania Primăriei  Braşov de preluare a gării, Cuc a spus că „dacă nu exista un proiect ca acesta, de 700 de milioane de euro, care include modernizarea infrastructurii feroviare pe acest segment al căii ferate aş fi înţeles.
Dar, din moment ce semnăm contractul şi gara va intra în modernizare va fi o… altă gară.
Dacă nu mă înşel, valoarea va fi undeva la 47 milioane de euro.
Cred că este un proiect impresionant (…) va fi altceva faţă de ce este acum”, a declarat Cuc.
Reamintim că, începând cu anul 2012, Primăria Braşov a făcut mai multe demersuri la Ministerului Transporturilor pentru a prelua în administrare clădirea Gării CFR Braşov.
Intenţia, cel puțin declarativă a municipalităţii era să reabiliteze şi să întreţină gara.

Și gara Făgăraș va fi reabilitată
Compania feroviară începe demersurile pe partea de proiectare pentru reabilitarea Gării Făgăraş.
Totodată, CFR va plăti 3,17 milioane de lei pentru a realiza studiul de fezabilitate pentru opt staţii pe care le administrează. Singura gară la nivelul regionalei Braşov este cea de la Făgăraş, fiind de altfel inclusă într-un proiect mai amplu ce vizează lucrări în 47 de gări din ţară, proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj şi asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.
Studiul de fezabilitate pentru gara din Făgăraş ar urma să fie efectuat de către compania Consis Proiect SRL, care a fost de altfel singurul ofertant la licitaţia lansată de CFR.

Întreaga documentaţie ar urma să fie definitivată în cel mult 16 luni, astfel încât să fie stabilită valoarea pentru lucrările efective ce ar urma să fie derulate pentru a moderniza această clădire.

I. Rinder

4 551

Un lucru a fost clarificat, dacă Guvernul Dăncilă va cădea prin moțiune de cenzură, iar PNL va ajunge la guvernare, liberalii se vor orienta spre promovarea „în special a proiectelor de infrastructură de transport”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.
Din varianta „promovărilor” lipsește Autostrada București-Brașov, în topul listei de priorități pe care o vede șeful PNL se află Autostrada Sibiu – Pitești, dar și Autostrada Unirii care să lege atât Moldova, cât și republica Moldova de rețeaua europeană de autostrăzi.
„România are marea șansă de a fi o poartă de intrare și ieșire din Europa. Noi n-am fructificat acest avantaj pentru că noi trebuie să asigurăm legătura dintre portul Constanța și Europa pe autostradă, pe cale ferată și pe Dunăre”, a declarat Ludovic Orban în cadrul interviurilor HotNews.ro.
Dacă ar prelua guvernarea acum, PNL se va orienta spre promovarea „în special a proiectelor de infrastructură de transport”, spune Orban.

Care ar fi prioritățile – top 3?
Autostrada Sibiu – Pitești, autostrada „Unirii” Târgu Mureș – Iași – Ungheni care e vitală inclusiv din punct de vedere geostrategic, dar mai ales pentru a conecta Moldova și Republica Moldova la traiectoria europeană.
Pe autostrăzi e clar care sunt tronsoanele:
*
autostrada Sibiu – Pitești,
* autostrada de centura a Bucureștiului,
*
autostrada Unirii și
*
finalizarea segmentului Lugoj – Deva ca să poți să închizi Coridoul IV european, legătura din portul Constanța și granița de vest”, a răspuns Orban.

Ludovic Orban, deși e născut (a făcut școala) la Brașov, ignoră în totalitate nu doar interesele tuturor românilor din centru țării ci și dezvoltarea turismului, importantă resursă economică pentru toți locuitorii de pe Valea Prahovei până la cei din județele Braosv, Covasna sau Harghita. Nu putem spune că Orban nu știe ce spune, el a fost ministru la Transporturi în regimul Băsescu.
Sunt curios ce vor spune liberalii brașoveni despre proritățile PNL-iștilor de pe malul Dâmboviței, cu Orban în frunte, care ignoră total interesele celor care își pun mari speranțe în finalizarea Autostrăzii București-Brașov. Reamintim că din Autostrada București-Brașov a mai rămas de rezolvat doar Tronsonul Comarnic -Brașov.

Vlad T.

0 572

Conform unei Hotărâri de Consiliu Local aprobată vineri,  comuna Bod va achita 0,8% din veniturile proprii, dar nu mai puțin 6.500 de euro anual către Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov.
Motivele invocate în Referatul de Aprobare se suține ,,având în vedere că în luna 2019 Consiliul Director al Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov a hotârât majorarea cotizației de 0,8% din veniturile proprii ale unităților proprii ale unităților administrativ-teritoriale membre dar nu mai puțin de 6.500 de euro”.
Astfel s-a votat în Consiliul Local Bod ,,aprobarea modificării cotizației de membru al Asociației Metropolitane pentru Dezvolare Durabilă a Transportului Public Brașov”.

Pentru a serealiza acest lucru au fost invocate normative interne, repectiv:
,,# Art. 90 alin. 1 și art. 91 alin 4 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
# Hotărârea Consiliului Director al Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public nr. 9/15.04.2019
# Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bod nr. 41/2019 privind aprobarea bugetului inițial de venituri și cheltuieli pe anul 2019 ” s-a acordat Avizul Favorabil.
Referatul citat de noi este semnat de șeful Biroului Economic, Elena Maria Fodor. Decizia de majorare a cotizației este semnată de președintele Asociației, protejatul primarului Brașovului, George Scripcar, fostul europarlamentar PD Dragoș David Florin.

Cum era de așteptat s-a hotărât:
,,Art.1) se aprobă majorarea cotizației anuale de membru ( sublinierea este a lor, n.n.) a Consiliului Local Bod cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov cu 0,8% din venituri proprii, dar nu mai puțin de 6.500 de euro.
Art, 2 )Prezeta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către primarul comunei Bod prin aparatul de specialitate”.
Actul normativ este semnat de primarul comunei Bod, Sergiu Arsene și vizat de legalitate de secretarul general Daniela- Laura Axenie.

La Hălchiu au fost consultați oameni
Pe pagina oficială Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov susține că a fost înființată la inițiativa autorităților publice locale din Zona Metropolitană Brașov, ,,ca o recunoaștere a importanței pe care mobilitatea persoanelor și bunurilor o are în demersul de dezvoltare durabilă a zonei.
Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov urmează să își asume rolul de Autoritate Metropolitană de Transport în vederea înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de transport public pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente sectorului transportului public.

În calitate de asociație de dezvoltare intercomunitară pentru serviciile de transport, Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov asigură actualizarea constantă și urmărește implementarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Polul de Creștere Brașov.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document strategic, nivelul de detaliere fiind adaptat în consecință. Astfel, în faza de implementare a PMUD vor fi necesare studii de fezabilitate privind investițiile propuse, conform legislației în vigoare, inclusiv în ceea ce privește amplasamentul exact și soluția tehnică optimă, respectiv analiza impactului asupra mediului pentru proiectele relevante.
Planul De Mobilitate Urbană Durabilă vizează teritoriul Polului de Creștere Brașov, format din municipiile Brașov, Săcele și Codlea, orașele Ghimbav, Predeal, Râșnov și Zărnești, comunele Bod, Budila, Cristian, Crizbav, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni și Vulcan și se referă la perioada 2016 –2030”.
Ei bine, dacă la Ghimbav, Cristian și Bod condițiile AMD consilierii locali în frunte cu primarii au trecut fără consultare publică, tot sătămâna trecută în câteva sute de cetățeni din comuna Hălchiu au fost invitați să discute pe această temă.

Prezent la întâlnire eternul băgător de seamă al politicii brașovene, liberalul Aurelian Danu (ex prefect PDL) nu a reușit să-i aburească pe locuitorii de acolo, motiv pntru care, el puțin până nu se clarifică legal lucrurile, în CL Hălchiu nu va exista pe ordinea de zi o asemenea propunere de jaf mascat al banului public, numit elegant ,,cotizație”.

Iulian Rinder

0 226

O nouă ediție a programului „Litoralul pentru toţi” începe azi, cu preţuri de la 50 la 140 de lei pe zi, iar biletele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă. 49 de hoteluri s-au înscris în program. FPTR susţine că multe hoteluri refuză rezervările în septembrie din cauza lipsei de angajațix.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat lansarea programului „Litoralul pentru toţi”, prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 și 140 de lei pe zi, începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.
Tarifele practicate în cadrul programului sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

„Aflat la a 36-a ediție, programul special <Litoralul pentru Toţi> prezintă același interes din partea turiștilor ca și acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program mențin aceleași tarife nemodificate de 7 ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Și în cadrul acestei ediții, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”,
a arătat FPTR.

Potrivit federației, pentru al treilea an consecutiv, turismul din România și în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forței de muncă fără precedent, multe hoteluri refuzând rezervări în septembrie din cauza lipsei de personal.
Cu toate acestea, până acum s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii.

0 329

In ciuda OUG 114/2018, Ordonanța LĂCOMIEIE, a tuturor presiunile politicianiste, Legea off-shore funcționează – gazul din Marea Neagră va fi extras mai repede decât se așteptau unii. Directorul general al Transgaz S.A. („Transgaz”), Ion Sterian, și directorul general al Black Sea Oil & Gas SRL („BSOG”), Mark Beacom, au semnat astăzi la Corbu ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectele celor două companii în vederea preluării producţiei provenite din Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia („Proiectul MGD”) în Sistemul Național de Transport („SNT”).

S-a emis ordinul de începere a lucrărilor colaborării dintre Transgaz și Black Sea Oil & Gas SRL

trangaz1 720x405 Americanii preiau gazele din Marea Neagră

La eveniment au participat Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Costin Mihalache.

Proiectul Transgaz „Extindere SNT Vadu-T1” constă în construirea unei conducte cu diametrul de Ø20” (Dn 500), proiectată pentru a transporta gaze naturale la o presiune de 55 bar, în lungime totală de aproximativ 24,37 km, care va conecta Ţărmul Mării Negre cu Sistemul Naţional de Transport – conducta T1 pe direcţia Ţărmul Mării Negre – Corbu – Săcele – Cogealac – Grădina.

Termenul estimat de finalizare este anul 2021.

Proiectul MGD constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă pe zăcământul Doina şi patru sonde pe zăcământul Ana), un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie automatizată amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”).

Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către SNT operat de Transgaz. Se estimează că producţia de gaze va începe în trimestrul 1 al anului 2021.

58539c2e b685 4e4c 97f7 6cbca4882653 667x500 Americanii preiau gazele din Marea Neagră

„Asistăm astăzi la un moment foarte important pentru economia românească. Pornim împreună două proiecte, Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia al Black Sea Oil & Gas și Extinderea Sistemului Național de Transport dezvoltată de Transgaz, care vor aduce beneficii pentru români și pentru economie prin contribuția majoră la valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră. Extinderea Sistemului Național de Transport este una dintre cele mai importante lucrări dezvoltate de Transgaz și reprezintă punctul de plecare pentru intrarea gazelor din Marea Neagră în economia românească și în circuitul internațional.
Felicit echipele Transgaz și Ministerului Economiei pentru activitatea susținută pe care o derulează în vederea dezvoltării infrastructurii energetice a României. Doresc succes Black Sea Oil & Gas în acest proiect, îi încurajez să își consolideze și diversifice investițiile în industria petrolieră și petrochimică din România și îi asigur de întregul sprijin al Guvernului pentru dezvoltarea unor proiecte cu beneficii atât pentru români cât și pentru economia românească”
, a declarat Costin Mihalache în mesajul transmis din partea premierului Viorica Dăncilă.

eaba1d4a 9b8c 4219 9dcc 00d3d48bb9f2 667x500 Americanii preiau gazele din Marea Neagră

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a adăugat: „Acest proiect va acoperi 10% din necesarul anual de gaze naturale al României, și, mai mult decât atât, reprezintă o contribuție importantă la nivel național, cât și pentru dezvoltarea economică şi socială a comunităților locale.
Este rezultatul unei investiţii care până în acest moment s-a ridicat la suma de 200 milioane de dolari iar alte 400 de milioane urmează să fie investite de Black Sea Oil & Gas până la finalizarea construcţiei, ceea ce demonstrează angajamentul nostru pentru susţinerea mediului de afaceri din România”.

„Transgaz a fost, este și va fi un partener serios, ferm și hotărât al concesionarilor de perimetre offshore și este pregătit să dezvolte proiecte de investiții care să permită la valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră. Lucrările pe care le dezvoltăm pe relația Vadu-T1 sunt doar vârful icebergului. Transgaz joacă un rol deosebit în arhitectura infrastructurii energetice regională și europeană, ceea ne pune într-o poziție centrală, strategică, când vine vorba de sectorul gazier.
Avem capacitatea și resursele necesare să ne îndeplinim cu succes misiunea și angajamentele”, a declarat Ion Sterian, directorul general al SNTGN Transgaz, cu prilejul semnării ordinului de începere a lucrărilor.

Suntem foarte încântați că am ajuns într-o nouă etapă în proiectul nostru de pionierat din largul Mării Negre, alături de partenerii noştri de la Transgaz. Îi mulțumim domnului director general Sterian și echipei sale pentru abordarea proactivă și profesionistă care a făcut posibilă ajungerea în acest punct” a declarat Mark Beacom comentând asupra semnării ordinului.
Black Sea Oil & Gas este o companie deţinută de un fond american de investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, are sediul în România, şi desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale.

Vlad T.

0 375

Der große Gauner

Alintat şi mîngîiat pe frunte de Occident pentru gogomăniile sale, băieţelul Iohann a fost sfătuit să se arate sobru în ţarcul de joacă intern, încît, bietul de el, nu mai poate face diferenţa între căderea unei frunze şi a unei bombe. I-au fost furnizate fel şi fel de tertipuri ca să pară nevinovat, deşi, el e cel care a turnat smoală în galoşii noştri şi ne-a tratat de sus, cu rînjet scleroid şi cu sictir, cînd tălpile iadului (Coldea, Koveşi, Lazăr, Portocală) au fost prinşi cu capetele de acuzare în sac!
S-a tot făcut el că nu mai are nimic în comun cu ei, dar nici la mimat nu se pricepe. Mimica este o artă! Băieţelul Iohann e prea redus ca să ştie ce fel de mîncare este arta. Cu toate că a simţit cu vîrf şi îndesat împunsăturile cu acul în părţile moi, băieţelul Iohann a strîns din fălcile tari şi a mers mai departe cu bicicleta pe sens interzis.
Pentru acadeaua care i s-a topit în gură a promis că va asculta de părinţii Europei şi de unchiul Sam şi că nu va abuza de nicio prerogativă, menită să se descopere că e un mare borfaş. Aşa a ajuns băieţelul Iohann robot al bucătăriei bruxelleze şi americane, al Justiţiei şi serviciilor speciale.

Un mandat întreg a făcut cînd pe el, cînd pe oliţă la Cotroceni şi în excursii, cu degetul în gură sau făcînd balonaşe de spumă pentru popor, iar sondajele astea false şi manipulatoare l-au crescut pe băieţelul Iohann, încît a ajuns să se uite nebunul în oglindă şi să zică: Oau! Mi s-a abdatat mintea, mi-au crescut muşchii, sînt tocmai bun de încă un mandat! 
Tot timpul injectat cu hormoni, a crescut, a  tot crescut în sondaje,  încît, la un moment dat, va cădea din pat şi se va trezi după poarta palatului de cleştar!
Abia aştept votul ca să-i aplic ştampila fix în partea dorsală. Degeaba mă iau cu gluma, şi tot degeaba dăm cu ştampila la votul din noiembrie! Vom avea un preşedinte dorit de servicii, de Washington şi Bruxelles.
Luînd în considerare conflictul inventat cu Rusia, cu care americanii ne tot sperie, pentru cele două entităţi de putere este de importanţă majoră cine va conduce România!
Extrem de important este ca noul preşedinte să fie disciplinat, să facă temele lor, să fie ascultător în executarea ordinelor americane, ale N.A.T.O. sau ale U.E. Cu alte cuvinte, pentru S.U.A., N.A.T.O. şi U.E. nici nu încape discuţia să accepte la Bucureşti un preşedinte independent, naţionalist, care să nu le ascute poruncile. N-au nevoie de un preşedinte preocupat de interesul propriei naţiuni.

Întotdeauna U.E a avut faţă de ţările din blocul estic, mai abitir faţă de România, o atitudine parşivă, duplicitară! U.E. se preface că promovează nediscriminarea, dar practică discriminarea conjuncturală convenabilă, impunînd tot felul de obligaţii, restricţii financiare şi salariale, inclusiv în sistemul de pensii, în ţările conduse de roboţi precum Iohann, dar nu le aplică în toată ograda europeană.
Vrem egalitate, strigă U.E, dar nu pentru căţei! Şi aşa încheieturile pline de reumatism ale U.E. trosnesc sub bocancii corupţi ai propriilor instituţii, sub cei ai migranţilor, trimişi special să destabilizeze Europa. Şi uite cum europarlamentarii români au făcut şi fac umbră degeaba în P.E. Bat drumul pentru agrement la Bruxelles pe banii noştri!

Niciunul dintre ei nu a luptat pentru egalizarea salariilor şi pensiilor în toate comunitatea europeană, astfel ca şi românii să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale ca şi europenii.
Ştiţi sigur de ce P.S.D. este pus cu botul pe labe! Puterile despotice ale lumii au înţeles că forţa politică a acestui partid a devenit incomodă pentru ei, pentru că dispune de rădăcini solide în teritoriu, de numeroşi susţinători din rîndul oamenilor de afaceri, pentru că are o autonomie politică intolerabilă pentru poruncile Vestului şi ale unchiului Sam, pentru că au programe de guvernare pentru cetăţeni! Iată că, P.S.D.-ul, care a întins o mînă naţiunii, prin programul de guvernare, prin politici sociale şi financiare menite să stopeze sărăcia, va fi dat la o parte treptat, diapazonul politicii româneşti urmînd să fie înmînat stăpînilor strategici!

Deci, România va avea, fără voia noastră, un preşedinte fidel S.U.A., N.A.T.O. şi U.E. Că nu degeaba există Institutul „Non-Violent Resistance” de la Harvard şi agentul american Chris Worman (creatorul mişcării #rezist din România), demarată de facto prin acţiunile stradale din 2013, prin programul ambasadei S.U.A. numit „ReStart România”[1].

Toţi preşedinţii şi guvernanţii de după lovitura de stat pot fi acuzaţi de subminarea puterii de stat, de completa distrugere a mecanismelor clasice de decizie şi putere, specifice statului naţional.
Occidentalii îşi pun corupţii lor în funcţii de stat la noi, ei vor ca multinaţionalele lor să controleze economia românească.
Şi de această dată, întreaga campanie electorală, desfăşurarea alegerilor şi rezultatul lor, nu vor face decît să demonstreze acelaşi lucru: scenariul, regia şi producţia horror sînt în mîinile manipulatorilor feisbuc, S.T.S., şi ale altor slugi fidele S.U.A. şi U.E.

Cine să mai salveze situaţia poporului român, împrăştiat prin Europa şi pe toate meridianele lumii? Românii de acasă aduşi în pragul sărăciei, bătrînii flămînzi şi lipsiţi de vlagă, cei manipulaţi să voteze bunul plac al puterilor occidentale?
Băsescu ne-a ciuruit, Iohannis nici n-a făcut efort ca să ne vîndă de tot! Gugumanul este un gigant al slugărniciei străinilor şi al urii faţă de tot ce-i românesc! Mizerabil şi ticălos! Eu sper, sper ca la votul din noiembrie, dictatura Iohannistă să cînte ultimul cîntec. Cîntecul de lebădă! Sper că vom apuca un preşedinte şi un guvern sub puterea cărora corupţii, penalii şi interlopii statului paralel vor cădea ca muştele tratate cu insecticid pulverizat. Nemţii sînt distanţi şi reci, se cred naţiune superioară, sînt ca nişte mecanisme, care unse la timp şi bine, merg pe unde le dictezi.

Cam în acest mod poate fi conturată povestea băieţelului Iohann, care a plecat din Sibiu pe un drum sinuos cu bicicleta, ca să aducă pe faţa României lacrimi amare, şi acestea confiscate de vîntul statului paralel de sub mantila sa. Aşa am ajuns la concluzia că întreg sistemul trebuie reformat. Nu doar în materie de corupţie! Parlamentarii s-au înmulţit ca rîia, numărul lor a crescut faţă de numărul populaţiei! Mulţi dintre ei ar trebui să dea cu subsemnatul la D.N.A. pentru averile fabuloase – ce trebuie confiscate şi redate Ţării – şi să fie plasaţi ca „chiriaşi” penali pe termen lung la Mititica. Cu mutrele lor îmbuibate, ar trebui declaraţi monumente ilegale, interzişi prin legi organice, lăsaţi fără salariile şi pensiile uriaşe, ca să simtă pe pielea lor cum trăiesc românii, pentru care, cu greu, le scapă din pix o mică mărire la leafă sau pensie!

Pentru băieţelul Iohann rămîne întrebarea: ce le va spune el părinţilor Occidentului, cum rezolvă S.R.I., Parchetul şi Justiţia „Dosarul Dincă” şi reţelele de interlopi criminali?
Tot aşa cum Băsescu a rezolvat cazul tandemului Said Baaklini-Blejnar, cărora le-a fost întreruptă activitatea infracţională? Jurnalistul Vlad Dumitraş scria la vremea respectivă că, anchetat fiind Said Baaklini a declarat că în jurul său funcţiona o grupare de criminalitate organizată, pe care el o conducea, iar lista furnizată anchetatorilor de către Said Baaklini cuprindea pe „Udrea, fraţii Băsescu, Blejnar, Falcă, Cocoş, generalii Gabriel Oprea, Gioni Popescu, Virgil Ardelean, Nicolae Berechet, afaceriştii Dumitru Puzdrea şi Năstase Cătălin, Cataramă, Ţiriac, Hrebenciuc, Videanu, Blaga, Tăriceanu, Aleodor Francu, Orban, Crin Antonescu, Măgureanu, Hayssam, Bobic, şefi de vamă şi ofiţeri superiori din poliţia de frontieră şi antitero, şi o « pleiadă » de politicieni din partidele pe la care « Mafiotul nr. 1 » Băsescu s-a perindat cu donaţii şi sponsorizări în schimbul protecţiei”. După cum vedem, mafia a învins Justiţia! Băieţii sînt liberi şi azi! Oare astfel de reţele infracţionale invizibile mişună şi în jurul băieţelului Iohann?

Noroc cu mafia internaţională care ne-a adus „democraţia” cu forţa!  Altfel tot căzuţi din copaci am fi rămas!  Şi nu aş fi reuşit să vă spun povestea băieţelului Iohann, care are multe, extrem de multe bube pe cap. Mă întreb care este „chirurgul” curajos şi cu ce instrumente poate secţiona, printr-o operaţie de rutină legală, organismul reţelei, ca să arunce în afară, conţinutul mizerabil al bubei incizate, în aşa fel încît pacientul Iohann să rămînă în picioare? Va fi imposibil să-l vindecăm de rînjetul tîmp, calculat şi distrugător, încît rămîne să te întrebi de unde şi cum a acumulat atîta mizerie şi frustrări în lăuntrul său?
Ei, măi, dragă Iohann, nu eşti copilul genial al Vestului şi, ce-i cu asta? Eşti doar un transfer de interes, ca la fotbal, un ocupant de fotoliu paraşutat dintr-o ligă străină.

Dacă Iohann mă caută pe mine, care sînt un impresar cu experienţă, îi voi elibera un certificat oficial, care să ateste că nu este idiot decît pentru servicii şi pentru occidentalii care îl manipulează.
Pentru tot mai mulţi români e pacientul potrivit pentru Sopoca! Certificatul va avea toate parafele şi ştampilele necesare, astfel încît, de fiecare dată cînd românii de bună credinţă vor îndrăzni să-i pună la îndoială sănătatea mintală, inteligenţa, cinstea, Iohann va putea spune cu mîndrie că posedă un certificat cetăţenesc în acest sens. Doar e învăţat cu tribulaţiile veninoase, acest  große Gauner sau poate din naştere, laş şi corupt.

Maria Diana Popescu
Sursa: IonCoja.ro

Numarul: 7911 | Data: 2025-12-15


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT