Suntem o colonie și nu e vina nimănui. Doar a noastră

Suntem o colonie și nu e vina nimănui. Doar a noastră

0 57

Înăbușită de fumul de mititei, pierdută printe tarabele cu fasole și varză, România s-a trezit din nou singură. Din fata cu cosițe blonde și talie de viespe, adorată acum mulți ani, a rămas doar o bătrânică tristă, îmbracată ponosit, care are o singură dilemă: mâncare sau medicamente?
România nu știe dacă mai e o țară. Dacă mai are un popor. Pare a fi o colonie uitată, de la maginea imperiului, de care își aduc aminte mai marii stăpâni, din când în când, pe la vreun eveniment.
Suntem o colonie și nu e vina nimănui. Doar a noastră. Votăm de 30 de ani hoții doar pentru că mai poleesc câte un acoperiș de biserică și ne mai dau și nouă cate un oscior de ros.
A furat, dar a și făcut, maică, nu-i așa?
Suntem o colonie pentru că alegem să stăm în birt la 10 dimineața în loc să muncim, să copiem în loc să învățăm, să ne aruncăm gunoaiele în râu în loc să ne curățăm grădina din fața casei și ulița.
Ne-am obișnuit cu statutul de sclavi și ne convine să nu ne batem capul cu nimic.
Ne prefacem că muncim apoi venim acasă și ne tolănim la tv, convinși că poate fi mai rău. Am schimbat doar direcția în care privim pentru a primi aprobarea stăpânului.
Singura noastră constantă e ura. Ne urâm visceral unii pe alții și ne închinăm la tot ce nu e românesc. Ne pute tot ce are eticheta autohtonă și ne dăm în cap unii altora cu consecvență și înverșunare. Apoi, ne văităm.
Ne iau alții lemnul? Nu, îl dam noi pe nimic. Orice sat cu un petec de pădure este furat sistematic, de la vlădică la opincă.
Ne iau alții petrolul? Il dăm noi pe doi lei, ca să mai pună 1 leu deoparte băieții deștepți.
Ne iau pe nimic grâul? Nu ne pasă. E bună pâinea de plastic, importată din China.
Și pentru toate astea doar noi suntem de vină. Pentru că nu ne pasă de țara asta. Nu ne pasă de noi.
Iubirea de țară ar trebui să fie o rugăciune continuă. Dar, noi nu avem timp de asta. Avem timp doar să o înjurăm.
Și, din când în când, să ne emoționăm când ni se spune că suntem indispensabili pe „Frontul de Est”, în timp ce, pentru ei, suntem la fel de importanți precum izmenele ce acoperă piciorul fin, proaspăt epilat, al lui Pierre sau John, mărșăluind voios spre Deveselu, unde vor fi primiți cu pâine, sare și câteva fete, că avem destule, nu-i ața?
Dacă îi spunem „La mulți ani” de 1 decembrie, am putea să o iubim în fiecare zi…
Ce-ar fi să începem de azi?[1].

[1] https://www.youtube.com/embed/2QDarCO6XJs?wmode=transparent&controls=1&showinfo=1&rel=1&modestbranding=1&fs=1&loop=0&html5=1&theme=dark&color=red&autohide=2&sound=on

Adriana Stoicescu,
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.