Simona Halep a fost protagonista celei mai mari surprize de până acum, la Wimbledon : eliminare încă din primul tur! Jucătoarea noastră a pierdut lamentabil în faţa slovacei Jana Cepelova (106 WTA), la capatul unui meci slab, în care au abundant erorile neforţate (mingi trimise puternic în aut sau în fileu, servicii greşite etc). Halep s-a chinuit să câştige primul set, cu 7-5, după care le-a cedat pe urmatoarele, cu 4-6 şi 3-6.Un meci care a arătat o Simona Halep fără idei şi plan tactic, fară inspiraţie şi putere…Chiar dacă a promis că va încerca să joace cât mai relaxat, Halep a arătat multă încordare şi nervozitate, reuşind doar de puţine ori să se ridice la nivelul aşteptărilor fanilor din întreaga lume. La 6-5 in primul set, înainte de a servi pentru închiderea actului, Halep a solicitat intervenţia medicului, pentru o problemă la unul dintre degetele piciorului stâng. Meciul a fost reluat după o întrerupere de mai bine de 10 minute.Prin infrângerea suferită în doar a doua zi de competiţie, Halep ratează şansa de a o întâlni în turul al doilea pe Monica Niculescu. Aceasta a mai spălat din ruşinea răspândită de Simona Halep, după ce a dispus, cu 5-7, 6-3, 6-1, de Monica Puig (Porto Rico). O altă înfrângere dureroasă a suferit-o Andreea Mitu, 1-6, 1-6, cu Olga Govorţova (Belarus, 122 WTA). Eşecul Simonei ar putea lăsa urme adânci în poziţionarea sportivei noastre în clasamentul WTA, pentru că ar putea aluneca până pe locul 7 mondial!

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.