Senzaționalul Novak Djokovic a câștigat Australian Open

Senzaționalul Novak Djokovic a câștigat Australian Open

1 207

Novak Djokovic a reușit să obțină victoria de la Australian Open 2023, ajungând la 22 de titluri de Grand Slam și egalându-l astfel pe marele său rival, spaniolul Rafael Nadal. Djokovic l-a învins în trei seturi pe grecul Stefanos Tsitsipas, scor 6-3, 7-6 (4), 7-6 (5).
Profitând din plin de faptul că se simte excelent la Melbourne, sârbul a făcut un turneu fantastic. A cedat un singur set pe parcursul a două săptămâni, la tie break, în turul doi, cu francezul Enzo Couacaud. Campionul sârb a plâns în hohote după meci, încă de când s-a aşezat pe banca de la marginea terenului. Apoi, când a urcat în tribună, s-a prăbuşit în lacrimi, lângă familie şi staff.
,,A fost unul dintre cele mai dificile turnee, având în vedere circumstanțele. Nu am jucat anul trecut, m-am întors în acest an. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au făcut să mă simt bine aici, în Melbourne și în Australia. Este un motiv pentru care joc aici cel mai bun tenis al meu, în fața lui Rod Laver. Încercă să mă ciupesc, să văd dacă este real momentul. Doar echipa și familia știu prin ce am trecut în ultimele 4-5 săptămâni. Este cea mai mare victorie din viața mea, având în vedere circumstanțele”, a spus Novak Djokovic la finalul meciului.

D.D.

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.