Șefii de promoție ai Universității Transilvania din Brașov au fost premiați

Șefii de promoție ai Universității Transilvania din Brașov au fost premiați

1 562

Universitatea Transilvania din Brașov și-a premiat și în acest an șefii de promoție de la toate cele 18 facultăți. Cei care au avut cele mai bune rezultate și au reușit să finalizeze cei 3, 4 sau 6 ani de studii cu cea mai mare medie au fost aplaudați într-un cadru festiv, de Rectorul Universității Transilvania din Brașov, prorectorul cu studenții, decanii celor 18 facultăți, dar și de rudele, colegii și prietenii acestora.

Munca lor a fost recompensată cu suma de o mie de lei și câteva cadouri care să le amintească de viața de student.

În acest an, la Universitatea Transilvania din Brașov au fost 20 de șefi de promoție: un student a reușit să finalizeze ciclul de studii de licență cu media 10, iar 19 studenți au absolvit cu medii peste 9, iar la Facultățile de Matematică și informatică și Psihologie și științele educației, câte doi studenți au avut aceeași medie. 

Cei 20 de absolvenți, șefi ai promoției 2022 sunt:

NumeFacultateaMedia
Ovidiu IMBUZANSociologie și Comunicare10
Andreea Daniela GHEORGHEDesign de Produs și Mediu9,94
Cristina Gabriela GAVRILĂMatematică și Informatică9,93
Andrei George PASCALE9,93
Maria PANĂMuzică9,92
Toni Marian PERJUInginerie Tehnologică și Management Industrial9,89
Gabriela ALEXANDRUPsihologie și Științele Educației9,89
Raluca Victoria TUTOR9,89
Monica Elena SINȘtiința și Ingineria Materialelor9,87
Ana NIMERENCOȘtiințe Economice și Administrarea Afacerilor9,87
Maria – Gabriela RAȚLitere9,84
Bianca Maria LUNGUEducației Fizică și Sporturi Montane9,83
Radu Alexandru BEJINARIUInginerie Mecanică9,81
Andrei UrsachiDesign de Mobilier și inginerie a lemnului9,80
Vasile Alexandru PETERSilvicultură și Exploatări Forestiere9,77
Sebastian PICUInginerie Electrică și Știința Calculatoarelor9,77
Ana Maria MANOLICĂAlimentație și Turism9,74
Elena NEGOIȚĂDrept9,71
Bogdan Radu NECULAMedicină9,68
Georgiana BANUConstrucții9,45

Alături de cei 20 de șefi de promoție, a fost premiată și Drăghici Gabriela Lăcrămioara câștigătoare a bursei de excelență „Transilvania”, studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Bursa de excelență „Transilvania” se acordă anual, de către UNITBV, unui singur student, care de-a lungul anului universitar a participat la competiții naționale sau internaționale, a fost implicat în activități sau proiecte ale universității sau a publicat articole în reviste de prestigiu. Valoarea bursei este de 3.000 de lei.

Tot în cadrul acestui eveniment au fost felicitați și studenții care au realizat cele mai bune lucrări în cadrul sesiunilor cercurilor științifice. 20 de studenți au fost premiați pentru lucrările de cercetare realizate în acest an universitar.

D.D.

COMENTARII

  1. Ce poza frumoasa a Colinei Universitatii !!
    Deja Brasovul icepe sa fie o Citadela a Stiintei!

Dă-i un răspuns lui Radu D. Bv. Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.