Rusia și China vor construi împreună o ordine mondială multipolară mai dreaptă

Rusia și China vor construi împreună o ordine mondială multipolară mai dreaptă

1 183

Rusia și China resping politicile conflictuale și încercările anumitor țări de a interveni în afacerile interne ale altora sau de a restrânge dezvoltarea prin impunerea de sancțiuni și metode ilegitime, apărând împreună suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare proprii, construind o ordine mondială multipolară mai dreaptă și mai democratică, s-a afirmat în cadrul întâlnirii ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, cu viceministrul chinez de Externe, Ma Zhaoxu, derulate zilele trecute la Moscova.
Potrivit Ministerului rus de Externe, în cadrul întâlnirii a fost apreciată situația actuală a relațiilor dintre Rusia și China, care se dezvoltă dinamic în conformitate cu acordurile la care au ajuns liderilor celor două țări, în cadrul dialogului derulat la 30 Decembrie 2022. De asemenea, au fost discutate o serie de aspecte de actualitate privind agendele bilaterale, globale și regionale, fiind evidențiat nivelul ridicat de coordonare în cadrul ONU, BRICS, SCO, și apreciat parteneriatul bazat pe încrederea relațiilor dintre cele două țări.
Conform agenției TASS, în cadrul dialogului dintre viceministrul rus de Externe, Serghei Verșinin, și ministrul adjunct de Externe Ma Zhaoxu, Rusia și China au confirmat disponibilitatea de a apăra rolul central de coordonare al ONU. De asemenea, diplomații au abordat „încercările persistente ale reprezentanților anumitor țări de a submina credibilitatea ONU, prin exercitarea de presiuni asupra țărilor suverane, precum și prin crearea unor mecanisme alternative neinclusive, în afara organizației, în conformitate cu conceptul de ordine mondială bazată pe reguli”.
Pe de altă parte, în cadrul unui interviu acordat Rossiya 24 și RIA Novosti, ministrul Lavrov a declarat că „deși nu vom stabili o alianță militară, aceste relații (Rusia-China n.m.) sunt mai presus de alianțele militare în sensul clasic al acestui cuvânt, deoarece nu au nicio restricție, limită sau subiecte tabu. Relațiile sunt cele mai bune din întreaga istorie a URSS, RP Chineze și a Federației Ruse”.
Lavrov a arătat că interesul comun al celor două țări urmărește, în primul rând, dezvoltarea în conformitate cu propriile planuri naționale, în conformitate cu normele comerțului internațional și cu sistemul creat de Occident, însă a subliniat că „atunci când ne-am alăturat lor au existat anumite reguli pe care le-am acceptat, (…) iar acum toate acestea sunt distruse”.
Lavrov a explicat că Organizația Mondială a Comerțului a blocat activitatea Organismului de Soluționare a Litigiilor (OSL), deoarece China depășește SUA pe domeniul său și în conformitate cu normele sale. În aceste condiții, China are tot dreptul să ceară despăgubiri, iar „OSL ar decide cu siguranță acest caz în favoarea sa, dacă Statele Unite ar permite acestui organism să funcționeze”, situație care trenează de mai mulți ani. „Deoarece China a câștigat toate disputele împotriva SUA, americanii au venit cu reforma OMC, după ce au anunțat public că ar trebui să se bazeze pe interesele SUA și ale UE. Este foarte simplu. Celorlalți li se va arăta locul și li se va spune cum să se comporte”.
Același lucru se întâmplă și în cadrul Fondului Monetar Internațional, susține Lavrov, potrivit căruia dacă sunt aplicate criteriile pe care au fost fondate FMI și Banca Mondială, țările BRICS pot solicita un număr mai mare de acțiuni și voturi, „situație care deranjează SUA, care acum pot bloca orice decizie cu un singur vor”.
Pe acest fond, Lavrov susține că „Beijingul va avea nevoie de mai mult timp pentru a crea instrumente și mecanisme paralele pentru a se proteja împotriva guvernării arbitrare a SUA, ca principal manager al monedei mondiale, al sistemului financiar și comercial la această etapă”.
Întrebat dacă există riscuri, în condițiile în care China „atât de mare”, iar Rusia „este atât de mică”, Lavrov a răspuns că în același timp Rusia este acuzată că este „atât de mare și că îi jignim pe toți cei din jurul nostru”„sunt mulți care vor să ne sperie și cu China. După părerea mea, acesta este un joc bazat pe dorința de a ne împiedica să cooperăm și să ne coordonăm pozițiile în economie sau în afacerile internaționale. Nu există nicio îndoială că planurile semnate de Rusia și China răspund atât intereselor Moscovei, cât și ale Beijingului. Ele nu definesc rolul țării noastre ca subordonată. Aceste planuri sunt reciproc avantajoase. Acestea sunt departe de a se limita la aprovizionarea cu energie a Chinei. Acestea acoperă, de asemenea, spațiul cosmic, ingineria energiei nucleare și multe alte domenii de înaltă tehnologie”.
Nu în cele din urmă, Lavrov a dorit să reamintească faptul că Occidentul a numit Rusia și China „autarhii și principale amenințări”, Rusia reprezentând un pericol imediat, care trebuie cumva băgat în fașă, în timp ce lupta împotriva Chinei va dura mult timp.
Cât privește acuzațiile Occidentului potrivit cărora China trebuie să se abțină de la acordarea de ajutor militar Rusiei, Lavrov a catalogat afirmațiile „retorică de rutină” folosită și la adresa Coreei de Nord, Iranului și a altor țări, în condițiile în care „industria noastră de apărare funcționează”.
„Dacă vrei pace, fii mereu gata să te aperi”, a mai subliniat Lavrov care s-a declarat convins că Rusia va ieși mai puternică din situația geopolitică actuală, că se va putea apăra și mai bine, în orice situație.
De partea cealaltă, China a transmis că vizita viceministrul chinez de Externe, Ma Zhaoxu, la Moscova a avut ca principal scop aprofundarea încrederii politice Beijing-Moscova, ambele părți fiind de acord să avanseze legăturile bilaterale la un nivel mai ridicat și să facă noi progrese în noul an.
Potrivit Global Times, vizita a fost una de negocieri între departamentele diplomatice ale celor două țări, fiind desfășurat un schimb de opinii cu privire la relațiile China-Rusia, coordonarea bilaterală și multilaterală, aspecte globale și regionale de interes comun.

Dan Tomozei
Sursa: DanTomozei.ro

COMENTARII

  1. Da este klar pt orice ciolovec că Bricxul a câștigat competiția cu fosilele. De la Davos căci Putin este singurul Sf Gheorghe care se bate cu balaurul Mari Resetări dar mulți nu accepta din varii motive

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.